Fedorov a spus că ţara se confruntă cu o criză de guvernare. Este cea mai importantă contestare internă a preşedintelui Volodimir Zelenski din 2022, relatează Reuters.
Mîhailo Fedorov, în vârstă de 35 de ani, a fost un aliat vechi al lui Zelenski până la demiterea sa neaşteptată din funcţia de ministru al apărării, în iulie, la doar şase luni după ce a fost numit și a promis reforme radicale.
Într-o declarație provocatoare la adresa lui Zelenski, Fedorov a spus că Ucraina se confruntă cu o „criză sistemică a guvernanţei”.
Fedorov: Ucraina se confruntă cu o „criză sistemică a guvernanţei”
„Democraţia nu poate fi ţinută ostatică de Rusia”, a declarat Fedorov. „Trebuie să găsim un mecanism legal, sigur şi realist care să permită Ucrainei să-şi reia pe deplin procesul democratic, chiar şi în condiţiile unui război de lungă durată”, a spus el.
„Vechiul sistem funcţionează prea des după propriile reguli. Se protejează pe sine. Se teme de schimbare”, a acuzat Fedorov, cândva parte a sistemului incriminat acum.
Fără a da nume, Fedorov a criticat corupţia oficialilor, despre care a spus că afectează efortul de război al Ucrainei.
Fostul ministru a declarat recent că, în opinia sa, reforma pe care a iniţiat-o asupra proceselor de achiziţii ale Ministerului Apărării, de miliarde de dolari, ar fi dus la demiterea sa.
Zelenski tace
Biroul lui Zelenski nu a făcut niciun comentariu cu privire la declaraţia lui Fedorov.
Zelenski a sugerat că i-a demis atât pe Fedorov, cât şi pe fostul comandant al armatei, Oleksandr Sîrski, pentru că aceştia nu mai reuşeau să se înţeleagă.
Demiterea lui Fedorov, însă, a scos oameni în stradă, care au protestat zile în şir şi au cerut repunerea sa în funcţie.
Cu toate acestea, Zelenski a trimis marţi parlamentului propunerea ca interimarul numit în locul lui Fedorov, Evghanii Hmara, care conducea serviciul de securitate SBU, să preia conducerea Apărării în țara devastată de război după ce Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie 2022.
Nu se spune chiar tot ce se intampla in ultimul timp in Ukraina ,dar ori cum, Zelenski zile prea multe ca sa ramana in functie nu mai are .Poporul si cei care au functii inportante in statul ukrainean ,si-au dat seama ca Zelenski a distrus tot si daca mai ramane in functie, Ukraina nu va mai exista ca tara .
Putin a cerut primul.
O junta militara NU FACE ALEGERI!PS Multumim drei Dima, ca ne-ai reamintit ca in democracy STRAINII hotarasc cine sa ne fie conducator, nu poporul Vorba lu Mark Twain, daca s-ar respecta vointa poporului alegerile s-ar desfiinta!
hehe, rusii au avut 1 rand de alegeri parlamentare, 1 de prezidentiale, referendumuri, etc… in schimb in UE se dau lovituri de stat cu Securitatea si „Justitia” si cu „voturile din diaspora”
Zelendki este de azi cu capul pe „eșafod”!.
Ce tupeu si p’ala?! Dar si mai mare tupeu pe Rada, care nu a confirmat ministrii Apararii si de Externe propusi de Zele. Un nou vot va avea loc maine, 19.08.2026, dar sunt slabe sperante de a fi votate acele propuneri. Majoritatea celor din Rada il doresc pe fostul ministru al Apararii sa-si reia mandatul.
A, si sa nu uit, sunt zvonuri ca acest fost ministru este sustinut de ‘Perfidul Albion’, la fel cum e cazul ambasadorului ucrainean la Londra, fost comandant al armatei ucrainene, in disputa sa cu Zele pentru functia de Presedinte.
Ai grija Mîhailo Fedorov vine toamna si sa nu faci pneumonie plumbul va fi rece…Zelensky nu iarta….