Mircea Geoană, preşedintele Senatului, n-a prea avut cuvinte de laudă la adresa lui Victor Ponta şi l-a atacat pe acesta spunând că există loc pentru mai bine, dată fiind nominalizarea lui Ponta, la Consiliul Național al PSD, pentru postul de premier.
Într-un interviu pentru Radio România Actualități, Geoană a mai subliniat că PSD ar trebui să desemneze un candidat pentru postul de premier sau de preşedinte al ţării numai după ce va câştiga alegerile parlamentare. De amintit că Mircea Geoană l-a atacat la Consiliul Național al PSD pe Ion Iliescu, dar și pe Miron Mitrea.
Astfel că Geoană recidivează şi spune că nu i-a fost ușor să lucreze cu Iliescu și Năstase.
„Până la urmă, aici nu e un concurs de frumuseţe. Dar ca să ajungi să dai primul-ministru, cine dă candidat de premier şi preşedinte de ţară, trebuie să câştigăm alegerile. Pentru asta ai nevoie de toate gurile de tun şi de personajele respectate ale acestui partid. Îndrăznesc să spun că mă număr printre aceia. E obligaţia în acest moment a conducerii partidului să adune lume la tot ceea ce înseamnă succesul nostru comun”, crede el.