Orban zice că mitingul nu a fost al PNL…

Câteva zeci de oameni a strâns Partidul Naţional Liberal la miting în Piaţa Victoriei, marţi, de la ora 19.00. La manifestaţie participă mai mulţi parlamentari liberali, precum şi preşedintele formaţiunii.

De (R.C.)
Orban zice că mitingul nu a fost al PNL…

Câteva zeci de oameni a strâns Partidul Naţional Liberal la miting în Piaţa Victoriei, marţi, de la ora 19.00. La manifestaţie participă mai mulţi parlamentari liberali, precum şi preşedintele formaţiunii.

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a subliniat marţi seara că mitingul din Piaţa Victoriei, la care au participat peste o sută de persoane, nu a fost organizat de către PNL, dar că reprezentaţii acestei formaţiuni au fost prezenţi acolo pentru a-şi manifesta solidaritatea şi respectul faţă de cei care au manifestat de-a lungul timpului.

„Daţi-mi voie să dejoc manipularea făcută pe unele televiziuni care au prezentat ceea ce s-a întâmplat în Piaţa Victoriei ca pe un miting al Partidului Naţional Liberal. Vreau să informez telespectatorii care ne urmăresc că nu am organizat niciun miting, am decis ca deputaţii şi senatorii PNL, alături de membrii conducerii partidului, care nu sunt parlamentari, alături de consilierii generali, locali din Bucureşti şi de preşedinţii de sectoare, am decis să fim în Piaţa Victoriei fără să facem niciun fel de organizare a vreunui eveniment, pentru a ne manifesta solidaritatea”, a precizat liderul PNL, la Realitatea TV.

Mesaj intern în PNL

Acesta e mesajul care a circulat în cercurile interne ale partidului: „Bună seara. Vin cu rugămintea către dumneavoastră de a participa marţi, ora 19.00, la protestul organizat in Piaţa Victoriei. Participarea dumneavoastră este importantă pentru România şi pentru PNL. Ne întâlnim toţi la sediul PNL din Aleea Modrogan, ora 18.45, pentru a merge împreuna la protest. Ludovic Orban.”

Reamintim faptul că  zeci de oameni a strâns Partidul Naţional Liberal la miting în Piaţa Victoriei, marţi, de la ora 19.00. La manifestaţie participă mai mulţi parlamentari liberali, precum şi preşedintele formaţiunii, Ludovic Orban.

„Conducerea partidului, consilierii generali, consilierii locali, oamenii care au fost mandataţi de cetăţeni să iasă astăzi în stradă pentru a-şi manifesta solidaritatea, respectul, gratitudinea pentru cetăţenii români care protestează la ordonanţa 13 împotriva puterii instalate în decembrie 2016 , pentru a le garanta faptul că suntem alături de ei, îi reprezentăm şi că vom continua lupta până la capăt”, a declarat Ludovic Orban, aflat şi el în Piaţa Victoriei.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.