Când am auzit de ameninţările presei la adresa securităţii naţionale, m-a pufnit râsul. O fi Traian Băsescu enervat de felul în care se manifestă libertatea presei în România. O fi sisi consilierul Avramescu, inspirat în idee dintr-o ţară africană! Acolo se petrec o sumedenie de trăsnăi!
Cu ani în urmă, când eram într-un juriu UNESCO pentru libertatea presei, am participat alături de alţi jurnalişti din lume la un demers pentru eliberarea unui nigerian arestat. Omul difuzase ştirea că preşedintele ţării sale a asistat bolnav la un meci de fotbal al echipei naţionale. Şi a luat doi ani (pe care i-a făcut!). Marele premiu n-a făcut decât să panseze o rană şi o nedreptate.
Nu-mi imaginam că, peste ani, un asemenea lucru s-ar putea petrece şi la noi. Că afacerile lui Mircea Băsescu, prezentate în presă mai mult sau mai puţin corect, dar afaceri de om cu mustaţa-n dungă, pot fi incluse la capitolul ameninţări sau vulnerabilităţi pentru siguranţa naţională. Aşa şi cearta fiicei sale EBA e tot o ameninţare pentru siguranţa naţională. Şi o înjurătură la adresa căţelului de acasă tot asta ar putea să reprezinte.
La urma urmei, orice întrebare care nu convine preşedintelui, orice informaţie care provoacă nelinişti sau irită populaţia, tot la acest capitol poate fi introdusă! Ce să înţelegem din noua strategie de securitate. Că nu avem de-a face cu un banc despre democraţie, ci cu o convingere fermă a lui Traian Băsescu. Şi a amărâtului de Emil Boc. Miercuri seară, întrebat de jurnalişti ce crede despre introducerea presei pe lista de vulnerabilităţi, parodia asta de premier era ferm convins că pericolul este real. Şi nu de azi, de ieri, de când a început criza economico-financiară, ci din 2004, de când a venit Traian Băsescu la putere.
Ce putem citi în documentul trimis de CSAT Parlamentului şi în părerea premierului furios? Că nu-i nici farsă, nici ameninţare, nici greşeală! CSAT-ul, un organism depăşit, util doar pentru a gâdila enorma vanitate a preşedintelui Traian Băsescu, exprimă felul primitiv de înţelegere a democraţiei, inclusiv a libertăţii de exprimare. Traian Băsescu ne arată încă o dată că, montat de mediocrii şi linguşitorii săi consilieri, a ajuns la beţia de sine conţinută de expresia „România sunt eu”.
În loc să râdă, să se certe sau să aştepte, presa din România ar trebui să strângă rândurile şi să se solidarizeze. Din acest moment, libertatea de exprimare a intrat în faza unui pericol mortal. Traian Băsescu este convins că ţara nu are decât un viitor şi o raţiune, născute din felul în care gândeşte el! Altfel, moare cu România de gât!
