Moartea savantului Jeop Lange, „o mare pierdere pentru lupta împotriva virusului HIV”

Savantul Joseph (Joep) Lange, un recunoscut activist împotriva SIDA, este unul din cei 298 de oameni de la bordul avionului prăbuşit în Ucraina.

Fost preşedinte al Aids Society, Lange urma să participe duminică la conferinţa ”Un dialog deschis despre viitorul tratamentului anti-HIV: drumul de la fabrica de medicamente la pacient”, care va avea loc la Melbourne.

De altfel, la conferinţa AIDS Society urmau să participe o sută dintre pasagerii care şi-au pierdut viaţa la bordul avionului Boeing 777.

„Joep Lange era în avion, pot să confirm”, a declarat Andrea de Graaf, purtătoarea de cuvânt al ONG-ului fondat de acesta, Fondation PharmAccess, care facilitează accesul la terapie pentru pacienţii infectaţi cu virusul HIV.

Joep Lange„E o pierdere imensă. Suntem foarte afectaţi”, a spus directorul executiv al ONG-ului, Onno Schellekens. „Devotamentul său pentru tratamentul virusului HIV şi al SIDA şi pentru sănătate în general a fost revoluţionar”.

Este o mare pierdere pentru lume în lupta împotriva SIDA, o mare pierdere pentru Olanda şi o mare pierdere pentru mine”, a spus Jaap Goudsmit, un bun prieten al savantului.

Lange fusese cu câteva luni în urmă la Bangkok, unde a vorbit despre un proiect menit să ajute mai mulţi medici thailandezi să studieze în Amsterdam.

Fost preşedinte al AIDS Society în perioada 2002-2004, Lange a deţinut şi funţia de director ştiinţific al HIV[e]Ducation, un sistem de învăţământ online pentru cadre medicale implicate în lupta anti-HIV.

Joep Lange era născut în anul 1954 şi avea cinci copii. Călătorea împreună cu soţia sa, Jacqueline van Tongeren.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.