Modificările pe Justiţie. Punct şi de la capăt

Nici nu s-au votat bine proiectele de modificare a Codului penal și Codului de procedură penală că au şi început problemele.

De (R.C.)
Modificările pe Justiţie. Punct şi de la capăt

Nici nu s-au votat bine proiectele de modificare a Codului penal și Codului de procedură penală că au şi început problemele.

Nici nu s-au votat bine proiectele de modificare a Codului penal și Codului de procedură penală că au şi început problemele. Reprezentanții USR au anunțat, miercuri, că vor sesiza CCR pe acest subiect.

Statul de drept și democrația au fost, din nou, batjocorite în Parlamentul României de coaliția PSD-ALDE, susținută de UDMR și minoritățile naționale. Infractorii ajunși în funcții publice, în frunte cu Liviu Dragnea, au abuzat iar de poziția obținută prin votul românilor cinstiți pentru a bloca Justiția și a scăpa de răspundere penală pentru faptele comise. Disperat să-și rezolve problemele penale până pe 20 mai, când ar putea să fie condamnat definitiv la închisoare, în al doilea din cele trei dosare pe care le are, Liviu Dragnea a ordonat deputaților PSD să urgenteze ciopârțirea Codurilor penale, în dispreț total față de alegători și față de țară, chiar dacă votul de astăzi riscă să arunce România în beznă”, au transmis reprezentanții USR, printr-un comunicat de presă remis, miercuri, MEDIAFX.

Sursa citată mai spune că, împreună cu celelalte partide din Opoziție, va uza de toate pârghiile parlamentare și va ataca la Curtea Constituțională proiectele de modificare a Codurilor penale, așa cum a făcut-o și în 2018. Demersul de atunci al Opoziției a făcut ca peste 100 de articole neconstituționale să nu fie astăzi în vigoare, iar România să nu aibă o legislație penală amputată și peste 100 de articole neconstituționale în vigoare.

Astăzi, practic, în Parlamentul României a câștigat hoția. Formele adoptate astăzi pentru Codul penal și Codul de procedură penală nu conțin articolele declarate neconstituționale de CCR, dar conțin celelalte porcării prin care România devine un rai infracțional. Prin votul de astăzi vedem cât sunt de importante alegerile de pe 26 mai, cât de important este ca cetățenii români să iasă pe 26 mai la vot, să voteze la referendum și pentru Parlamentul European, pentru că România este într-un pericol mai mare ca niciodată să iasă din Uniunea Europeană. Suntem convinși că vor exista reacții pe plan european față de adoptarea acestor Coduri împotriva recomandărilor Comisiei de la Veneția, ale Comisiei Europene și ale partenerilor tradiționali ai României. Liviu Dragnea nu mai are niciun fel de limită, pentru el nu mai contează nimic altceva decât rezolvarea problemelor penale pe care le are și pentru asta este dispus să sacrifice interesul României, ceea ce a și făcut astăzi”, a declarat Dan Barna, președintele USR.

Un nimic atât de simplu după vorbă după port își rezolvă problemele penale în Parlamentul României. România va fi supusă unei proceduri infringement pentru că ne batem joc de angajamentele pe care ni le-am asumat. Daca aceasta este România pe care vor să o creeze pentru copiii noștri sper să fie sancționați la alegerile de pe 26 mai pentru că nu aceasta este România pe care ne-o dorim”, a precizat și deputatul USR Stelian Ion.

USR a mai condamnat complicitatea UDMR și a minorităților naționale, care au făcut posibil, prin votul exprimat astăzi, să fie adoptate sute de modificări deosebit de nocive pentru funcționarea sistemului de Justiție.

Și liderul PNL Ludovic Orban a anunţat că partidul pe care îl conduce va ataca la Curtea Constituţională modificările Codului Penal şi Codului de Procedură Penală.

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de modificare a Codului penal și a celui de Procedură penală.

Comisia specială pentru revizuirea legilor justiției a votat, marți, un raport favorabil pe Codul penal în forma adoptată de Senat, deputații și senatorii juriști neacceptând niciun amendament propus de Opoziție.

Totodată forul legislativ condus de Florin Iordache a întocmit, marți, un raport de admitere cu amendamente asupra proiectului de lege privind Codul de procedură penală. Au fost eliminate prevederile declarate neconstituțional de CCR.

Distribuie articolul pe:

19 comentarii

  1. Iulian Bulai, deputat USR, a relatat pe Facebook o scenă de la discuția dintre membrii Comisiei speciale pentru justiție cu reprezentanții Comisiei de la Veneția.
    Bulai susține că E. Nicolicea le-a transmis oficialilor europeni că în deciziile finale al comisiei speciale s-ar fi strecurat greșeli din cauza ”comportamentului huliganic al opoziției care a venit cu boxe” la lucrările comisiei.

    Postarea lui Iulian Bulai:

    ”Sunt acum la întâlnirea cu delegația Comisiei de la Veneția. Sunt așezat între Iordache, Nicolicea și Cazanciuc.
    Trubadurul PSD, Eugen Nicolicea, le explică membrilor Comisiei de la Venezia că opoziția s-a comportat huliganic in comisii și noi am perturbat lucrările comisiei speciale pentru modificarea legilor justiției.

    Datorită comportamentului opoziției care a venit cu boxe (cc Stelian Ion), s-au strecurat unele greșeli in deciziile finale ale comisiei speciale. Așa se scuză marele Nicolicea în fața celor care au venit să ne întrebe de ce România o ia razna.

    Acestea sunt argumentele de grădiniță ale omului propus spre a fi viitorul Ministru al Justiției. Omul care se visează succesorul lui Tudorel Toader.

    Nu mai am cuvinte.
    Ne prăpădim de râs la argumentele lui. Dar e de plâns”.

    Dle Dragnea si Tariceanu, ce spuneti?!
    Ieri, Dragnea spunea cu totul altceva:
    „Întrebat despre contestatele Coduri penale, pe care PSD-ALDE a reușit miercuri să le adopte în Camera Deputaților, Liviu Dragnea a spus că nu a fost făcută nicio modificare, iar cei care spun altfel sunt „niște mincinoși”.

    1. „Iulian Bulai, deputat USR, a relatat pe Facebook o scenă de la discuția de AZI dintre membrii Comisiei Iordache pentru justiție cu reprezentanții Comisiei de la Veneția.
      Bulai susține că E. Nicolicea le-a transmis oficialilor europeni că în deciziile finale al comisiei Iordache s-ar fi strecurat GRESELI din CAUZA ”comportamentului huliganic al opoziției care a venit cu boxe” la lucrările comisiei.”

      Ieri, Dragnea:
      Dragnea, a susținut, miercuri, după votul din Camera Deputaților pe Codul penal și Codul de procedură penală, că în Parlament NU a fost adusă nicio modificare, „nici măcar o virgulă”, față de Decizia CCR.

      Întrebat despre contestatele Coduri penale, pe care PSD-ALDE a reușit miercuri să le adopte în Camera Deputaților, Dragnea a spus că NU a fost făcută nicio modificare, iar cei care spun altfel sunt „niște mincinoși”: „Haideţi să fim riguroşi, o să vină alţii să vorbească – nişte mincinoşi. La Codurile penale s-a declanşat procedura de modificare acum multe, multe luni de zile, cu dezbateri şi spectacol. Au fost contestate la CCR aceste legi, CCR a spus că o serie de articole nu sunt constituţionale şi nu pot fi acceptate şi o serie de articole trebuie să fie modificate pentru a deveni constituţionale şi o serie de articole sunt constituţionale fără să fie modificate. Decizia luată de noi de anul trecut a fost ca doar articolele declarate constituţionale şi cele neatacate să continue procedura parlamentară, ca să se închidă o procedură”.
      El a susținut că nu a fost adusă nici măcar o virgulă deasupra deciziilor CCR.”
      https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23107251-dragnea-despre-codurile-penale-nu-produs-nicio-modificare-nici-macar-virgula-deasupra-deciziilor-curtii-constitutionale.htm

      Sictir, javrelor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.