Starea de urgență a fost prelungită în Republica Moldova cu 60 de zile. Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial, vineri, 3 februarie, scrie cotidianul.md
La propunerea Guvernului, Parlamentul a adoptat Hotărârea privind prelungirea stării de urgență în Republica Moldova cu 60 de zile, începând cu 4 februarie 2023. Necesitatea acestei hotărâri a fost argumentată de riscurile și amenințările persistente ce vizează securitatea națională, precum și aprovizionarea Republicii Moldova cu resurse energetice pentru perioada rece a anului.
„Am folosit cu multă prudență pârghiile oferite de legislația privind starea de urgență. Am reglementat prin dispoziții ale CSE doar acele cazuri în care nu aveam alte instrumente la dispoziție”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița, accentuând că Republica Moldova nu este unicul stat european nevoit să recurgă la starea de urgență.
„În pofida scenariilor apocaliptice pe care le auzeam în toamnă, Republica Moldova nu a înghețat de frig și nu a stat în întuneric. Ieșim din această iarnă cu demnitate și mai independenți din punct de vedere energetic”, a mai spus șefa Executivului.
„Prelungirea stării de urgență ne va oferi și în continuare posibilitatea utilizării mecanismelor create, în domenii precum aprovizionarea țării cu energie electrică și gaze naturale, gestionarea unor eventuale noi fluxuri de refugiați, asigurarea ordinii și securității publice. Sunt mulți care se întreabă de ce ne trebuie stare de urgență, dacă oamenii nu simt că suntem în stare de urgență. Eu îmi doresc să nu ajungem niciodată să simțim că suntem în stare de urgență. Prin CSE, îi protejăm pe oameni de consecințele războiului, iar prin activitatea curentă a Guvernului facem ce am promis: construim, pas cu pas, un stat european modern, un stat de drept, cu o economie rezilientă și o administrație modernă. Dacă oamenii nu simt starea de urgență, înseamnă că ne-a reușit și că abordarea noastră a fost corectă”, a subliniat prim-ministra.
Potrivit hotărârii, pe durata stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) emite dispoziții cu caracter obligatoriu și executoriu pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățenii Republicii Moldova și alte persoane aflate pe teritoriul țării.
Starea de urgență a fost instituită la 24 februarie 2022, odată cu izbucnirea războiului în Ucraina.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
de adevar si de unul Sor care are un partid care o deranjaza, a introdus gulagul rusesc in care toti sunt dusmani…