Traian Băsescu se oţărăşte la o femeie deznădăjduită, acuzând-o că minte. Face asta pentru a nu fi acuzat de acelaşi lucru. Şi pentru a nu se trezi învinuit de neglijenţă în serviciu, cauzatoare de moarte. Căci ce altceva poate fi acest program de protecţie împotriva inundaţiilor, invocat în timpul alegerilor prezidenţiale şi care a cauzat 23 de morţi? Traian Băsescu face acum un tărăboi cumplit, evitând un decont. Adică o cercetare amănunţită asupra felului în care s-au cheltuit banii pentru încheierea de urgenţă a primei faze de amenajare. La Săuceşti, lucrările de amenajare a digului au fost efectuate de o firmă de partid, debutantă în domeniu.
Ce s-a întâmplat cu banii veniţi din programul intitulat „Investiţii prioritare pentru gospodărirea apelor” (1998), finanţat de BDCE V şi de Guvernul României? E vorba de un împrumut de 298.500.000 de euro! O parte din această sumă, conform unei surse cotidianul.ro, a fost irosită şi nu a fost repartizată pentru lucrări, ci deturnată într-un cont de deficite al Ministerului Finanţelor Publice.
Operaţiunea îi aparţine în exclusivitate lui Gheorghe Pogea sau a fost făcută cu acordul primului-ministru şi al preşedintelui? Sau numai cu al unuia dintre cei doi? Mai mult, se pune întrebarea, de ce acumularea de la Paşcani, realizată în proporţie de 80%, a fost transferată de la Apele Române la Hidroelectrica? Şi de ce Ministerul Mediului, în subordinea căruia au trecut şi pădurile, n-a alocat nici fonduri pentru aceste lucrări obligatorii şi nici n-a iniţiat acţiuni de stopare a nenumăratelor defrişări din zona Sucevei (unde lucrează de zor Emil Bobu al II-lea. Adică Gheorghe Flutur, favoritul preşedintelui şi al primului-ministru!)?
Efectele inundaţiilor din Moldova sunt consecinţa unei guvernări anapoda. A unei abordări fără minte a situaţiei din nord-estul României. E vorba de o neglijenţă criminală, de o guvernare după ureche şi de folosire cu rea-credinţă a banilor publici. Morţii regimului Băsescu nu sunt consecinţa întâmplării, ci a unei gestionări iresponsabile a situaţiei semnalate de atâtea precedente şi vizate de atâtea programe abandonate de guvernul Boc.
Cântăreţii preşedintelui o ţin langa cu inconştienţa oamenilor aşezaţi pe văi. Stau în calea apei, n-au decât să înfrunte moartea! După mintea preşedintelui, şi cei din Pătrăuţi, aşezaţi acolo de pe vremea lui Ştefan cel Mare, ar trebui să se mute pe un vârf de deal. Pentru ca preşedintele şi guvernul Boc să nu mai aibă necazuri, ar trebui ca toată populaţia să se mute pe dealuri. Atunci grija prezidenţială ar dispărea, iar românii de pe văi, mutaţi pe dealuri, ar privi cu detaşare la inundaţii.
Dacă Traian Băsescu ar fi premier în Olanda şi ar cere populaţiei acelaşi lucru stupid, ar stârni un enorm hohot de râs. Olanda n-are dealuri şi n-are munţi. Cea mai mare parte a ţării se află sub nivelul apei şi trăieşte protejată de un ingenios şi complicat sistem de diguri şi ecluze. Tragedia din noaptea de 31 ianuarie 1953 (au murit 1.800 de oameni) le-a fost suficientă olandezilor pentru a pune la cale un program naţional împotriva inundaţiilor.
În România, pantofari, marinari, jurişti, profesori, sfertodocţi şi activişti au tot condus operaţiunile de regularizare a râurilor! Şi de prin 1970, România pierde vieţi, recolte, fabrici, drumuri şi cheltuieşte sume enorme din bugetul public. Rezultatul? Aproape zero! Oamenii plâng mereu pentru cele pierdute, dar nu sunt în stare să ceară socoteală celor desemnaţi să rezolve situaţiile generate de inundaţii. Progrsul în materie de regularizări este aproape nul. Invers proporţional cu banii cheltuiţi. Inundaţiile repetate sunt examenul pierdut definitiv de clasa politică. Şi, în cele din urmă, chiar de cetăţenii României!
