Moscova trebuie să scoată din căciulă 42 miliarde de dolari

Guvernul Rusiei şi preşedintele Vladimir Putin par să scape din mână situaţia unor guverne regionale care au ajuns la datorii care depăşesc 100% din veniturile lor. Datoriile totale ale regiunilor s-au dublat în cinci ani de zile, ajungând azi la 42 miliarde de dolari, iar în doi-trei ani de zile există riscul ca Moscova să bage mâna adânc în bugetul federal, şi aşa aflat în deficit, pentru a nu se consemna incapacităţi de plată. În Extremul Orient, lângă strâmtoarea Bering, care desparte Asia de America de Nord, există o regiune întinsă dar slab populalată. Aici, în Ciukotka, guvernul local a acumulat datorii echivalente cu 144% din venituri, record pentru Rusia, conform agenţiei de rating Standard&Poor’s. Datorii de peste 100% au şi regiuni de lângă Ucraina şi cele trei republici din nordul Caucazului.

Totul a pornit în 2012 atunci când preşedintele Vladimir Putin a decretat creşterea cheltuielilor sociale. Efectul: dublarea datoriilor celor peste 80 de regiuni ale Federaţiei, până la amintita sumă de 42 miliarde de dolari. „Un default al unei regiuni mari ar putea bloca accesul pe piaţă al Ministerului de Finanţe. În prezent, guvernul federal are posibilitatea să ajute regiunile. În trei ani ar putea fi resurse mai puţine, în timp ce datoriile regiunilor ar putea fi mai mari, ceea ce ar provoca riscuri mai mari”, a declarat Karen Vartapetov, director asociat la biroul S&P din Moscova. Un raport realizat de Şcoala Superioară de Economie din Moscova arată că 75 de regiuni din Rusia au înregistrat deficit bugetar anul trecut.

Kremlinul se confruntă după cum se ştie cu o serie de sancţiuni din partea Occidentului după ce anul trecut a anexat Crimeea. Din această cauză riscurile la care sunt expuse finanţele regiunilor cresc semnificativ pentru că acestea vor putea ajunge la o situaţie în care, pentru a-şi plăti datoriile, ar putea avea acces doar la împrumuturi scumpe. Agenţia Moody’s atrage atenţia că regiunile se confruntă în acest an cu probleme în ceea ce priveşte vânzarea de obligaţiuni (minus de 53%) şi că împrumuturile vor creşte cu 25% în 2015, alimentate de cheltuielile din sănătate, educaţie şi utilităţi. Moscova vrea să diminueze criza regiunilor prin înlocuirea obligaţiunilor şi creditelor comerciale cu împrumuturi subvenţionate de guvernul federal, cu o dobândă anuală de 0,1%. Premierul Dmitri Medvedev a anunţat că de la bugetul federal vor fi alocate în acest an 310 miliarde de ruble.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4560 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.