Evenimentul are loc în contextul Zilei Educației Financiare și continuă un demers național de consolidare a culturii financiare, inițiat în 2022, în parteneriat cu instituțiile-cheie ale sistemului financiar.
În discursul său, șeful BNR a transmis:
„La BNR, avem o tradiție (de fapt, ne obligă legea sa facem comunicare si educatie financiara). Poate de aceea suntem mai seniori decât alte instituții. Am pornit la inceputul anilor 90 de la nevoile de a explica ce înseamna sistem bancar pe două etaje, cum o bancă centrală nu dă credite, cum funcționează economia de piață. Dacă aș face un bilanț, aș spune că rezultalele sunt bune dar nu suficiente. Mai avem un drum lung de făcut. Trebuie să facem un efort. In privința problemelor la nivelul publicului, decalajele sunt mari. Persistă confuzii legat de rolul băncilor. (…)
Au loc niste înțelegeri, un fel de cartelizare intre bancile comerciale. Nu stăm intr-un turn de fildeș. Lăsați-ne ROBOR ul că nu putem altfel. Făceți, fraților, altul! Trebuie să ne facem autocritica. Lumea nu întelege cum functionează sistemul bancar într-o economie de piață. Sunt 300. 000 de plăți care se fac în România. Dacă crezi că singura treabă a trezorierului este să stabilească ROBOR ul, atunci de ce a scăzut? Nu sunt toti ei? Nu sunt niște șmecherași. Discursul public ar trebui să dea de gândit. Considerăm că educația financiară trebuie să fie o prioritate. Dealerii vorbesc păsăreasca lor. Si eu daca vorbesc cu el, după 5 min mă bagă în ceață. Unii zăpăcesc lumea. Fac apel public. Avem o problemă de educație financiară. (…) Lumea s-a plicitisit că noi tot vorbim despre stabilitatea financiară. Aceasta este ca sănătatea. Ne dăm seama de ea când nu o mai avem“.
Mugur Isărescu a ținut să ii mulțumească și președintelui Nicușor Dan pentru că „În aceste vremuri turbulente, a ținut să fie alături de noi“.
Tema ediției – „Educația financiară: interfața coeziunii între furnizorii și utilizatorii de produse financiare” – evidențiază rolul educației financiare în formarea unei societăți responsabile și adaptate noilor realități economice.
Forumul aduce în prim-plan o dimensiune esențială a misiunii universitare: formarea viitorilor decidenți și profesioniști ai pieței financiare, capabili să interacționeze cu un consumator tot mai informat și exigent.
Agenda include două paneluri dedicate:
- ecosistemului educațional în educația financiară
- rolului tehnologiei în dezvoltarea competențelor financiare
Evenimentul este organizat de Academia de Studii Economice din București în parteneriat cu Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Asociația Română a Băncilor.




Nici in economia din piata Obor nu mai cred. Aia, la prima ora fac sedinta si stabilesc preturile. Trump schimba de pe o zi pe alta taxele, care au devenit preferentiale in functie de cat pupi’nback. Asta e azi economia de piata libera.
auzi ba (editat), la inceput de februarie ziceai ca o sa fie inflatie 10% in iunie… ia spune, cat o sa fie inflatia dupa ce Imperiul Minciunilor a inceput razboiul „ilegal si neprovocat” din Iran? Economia de piata e o iluzie vanduta prostilor, daca nu e o economie de PIATA LIBERA. degeaba e „de piata”, daca tu ingradesti piata si nu permiti altora sa participe, si sa determine competitivitate. De aia rromania nu are 3-4 reactoare nucleare acuma, ca Licuricia a interzis „pietei” sa primeasca investitia chinezilor… dar investim de 10 ani in „Westinghouse” falimentarii care nu au construit decat un singur reactor in ultimii 20 de ani, in SUA… in timp ce chinezii au dat in functiune 9 reactoare in 2025 si au 39 in lucru in 2026.
cate falimente bancare ati asistat si la ce venituri nemeritate aveti, stati intr-un turn de aur!
Spuneti cinstit, pentru cele 230 miliarde datorie, cine este de vina? Aveti un singur consiler corect care a spus clar, „Avem un sistem corupt până în măduva oaselor”!
economie de piață…după ce legi puneți voi rata de schimb? Care-s alea după care puneți dobînda? Nula-da-nula, niciuna, e pofta ce-o poftesc cei la care slugăriți.
Intrebare pentru Isarescu: e buna aceasta supraapreciere a leului pentru economia Romaniei?
Nu știu cum dracu se face , că de cîte ori e agitație pe scena politică , bagă și Matusalem capul în poză . O fi vreo poză la comandă ?!