În filmul „Fjord”, Sebastian Stan joacă rolul lui Mihai, un inginer software român căsătorit cu o norvegiancă numită Lisbet, interpretată de Renate Reinsve. Cei doi decid să se mute într-un sat izolat din Norvegia. Decizia este influențată de existența unei comunități bisericești puternice în zonă. Mihai și Lisbet sunt creștini conservatori fundamentaliști și aplică reguli foarte stricte în educația copiilor lor.
Acțiunea ia o turnură dramatică în momentul în care cadrele didactice observă semne și vânătăi pe corpurile copiilor. Din cauza barierei de limbă, copiii par să își incrimineze părinții. Ulterior, problemele lingvistice îl fac pe Mihai să dea o declarația care adâncea suspiciunea unei violențe îndreptate asupra minorilor. În lipsa unui avocat la declarații și pe fondul mărturiilor dezastruoase, autoritățile norvegiene plasează copiii în plasament temporar, în așteptarea unui proces penal.
Tehnica lui Mungiu și capcanele prejudecăților europene
Regizorul Cristian Mungiu folosește și de această dată stilul său caracteristic. Filmul abundă în cadre lungi și enigmatice, evitând planurile apropiate. Criticul de la The Guardian notează că suferința și trauma din această poveste sunt transmise fără complexitatea cu care cineastul român și-a obișnuit publciul de-a lungul anilor.
Povestea explorează și posibilele prejudecăți liberale ale autorităților norvegiene față de personaje, privite suspect atât drept creștini radicali, cât și ca români. Faptele brute par însă greu de contesta în anchetă. Personajul interpretat de Sebastian Stan recunoaște că își mai pălmuiește copiii uneori, considerând acest gest un lucru firesc în România. Totuși, semnele de pe corpul minorilor sugerează abuzuri mult mai grave, o dilemă pe care filmul nu o clarifică până la final.
Regizorii mari își pierd orientarea în coproducțiile internaționale
Peter Bradshaw observă un fenomen bizar la ediția din acest anm de la Cannes. Mai mulți regizori de renume au ales să facă filme în afara țărilor de baștină, colaborând cu mari vedete internaționale. Rezultaul final pare să fie o pierdere a concentrării artistice. „Fjord” suferă din această cauză, iar finalul de la terminalul de feribot este descris ca fiind lipsit de suspans și incolor.
„Fjord este un film ciudat, purtând cu siguranță semnătura lui Mungiu, cu cadre lungi enigmatice și evitarea planurilor apropiate, și o aglomerare foarte distinctivă de fețe într-un tablou cu o scenă de cină. Dar durerea și trauma evidente ale poveștii sale sunt transmise fără complexitatea plină de satisfacții pe care am ajuns să o asociem cu el, și fără revelație sau mister”, a scris criticul Peter Bradshaw.
Acesta a concluzionat că, deși tehnica regizorului rămâne interesantă, filmul este în cele din urmă o dezamăgire.
O noua serie de educatie religios din grota: „Bataia e rupta din Rai” ! Acestia sunteti, atata puteti. Ura copiilor astfel educati va va urmarii toata viata, pentru ca meritati ! PS Mungiul a ales sa faca filme pentru corporatisti: „inspirate din fapte reale”. „Filmele artistice” se remarca prin imaginatia scenariului si a regizorului, altfel sunt filme „documentare”.
O noua serie de educatie religios din grota: „Bataia e rupta din Rai” ! Acestia sunteti, atata puteti. Ura copiilor astfel educati va va urmarii toata viata, pentru ca meritati !
Brasov asta e singurul care a scris despre Fjord? Unul care sa scrie mai negativ n-ati gasit?
Dupa veacuri,toate-s fleacuri!
Si celelalte filme au fost tot asa dar acum nu mai exista interes pentru umflarea cu pompa a personajului. Maurul poate sa plece…
Atata timp cat faci filme cu chestii nasoale din tara ta, care o arata intr-o lumina proasta iei premii. Cand incepi sa arati timid, neregulile din vest, adio premii. Va dati seama ca bietul regizot a respectat regulile de a nu evidentia direct abuzurile din tarile scandinave sorosiste, altfel nici nu intra in competitie.