Narendra Modi al Indiei sau Otto von Bharat?

Noul război rece dintre SUA și China schimbă nu numai ordinea mondială, ci și denumirile țărilor și regiunilor. De câțiva ani, nu mai vorbim despre Asia-Pacific, ci despre Indo-Pacific, ba chiar despre ”Indo-Pacificul liber si deschis” și ”ordinea mondială bazată pe reguli” – orice ar însemna asta. Denumirea Asia-Pacific a apărut în plin război rece, în anii 1960. Fostul premier nipon Shinzo Abe a lansat conceptul de Indo-Pacific, acoperind aceeași zonă geografică, iar acesta a fost îmbrățișat imediat în Statele Unite și a intrat în documentele strategice, pentru a sublinia competiția cu China prin excluderea referinței la Asia și înlocuirea ei cu India și zona Oceanului Indian. A fost și o încercare de a atrage India în sistemul vestic de alianțe, în special prin crearea Dialogului Cvadrilateral de Securitate (SUA, India, Japonia, Australia).

Însă India a mizat mai departe pe nealiniere și ambivalență. A aderat și la Organizația de Cooperare Shanghai, și la BRICS, organizații dominate de China. Să fie oare recenta inițiativă a guvernului indian de a schimba denumirea țării un alt semnal transmis Vestului? ”India britanică” este înlocuită de Bharat – noua Indie ce mizează pe Sudul Global și BRICS?

India, țară care va găzdui Summitul G20 din acest an, a trimis invitații la dineul oferit de șeful statului folosind neobișnuita titulatura ”Președintele Bharat”. Bharat cele câteva denumiri ale Indiei, provenind din sanscrită.

Inițiativa guvernului indian de a schimba denumirea oficială a țării a fost lansată cu ceva timp în urmă. Partidul aflat la putere, condus de premierul Narendra Modi, se numește Bharatiya Janata – Partidul Popular Indian.

India este ultimul dintr-un șir de state care au anunțat că își schimbă denumirea. Măsuri similare au fost luate de guverne cu tendințe autoritare, precum cel din Turcia. Președintele Recep Tayyip Erdogan a anunțat că țara se va numi Turkiye, pentru că aceasta denumire ar reprezenta mai bine valorile, cultura și civilizația țării. Cât privește Romania, am putea spune că vom vorbi despre Turkiye, și nu despre Turcia, atunci când și turcii vor spune București, nu Bükreş.

La fel s-a întâmplat și în Olanda, unde guvernul a anunțat că nu va mai accepta această denumire pentru Regatul Țărilor de Jos, deși ea este una des folosită chiar și de către cetățenii olandezi. Măsura a fost interpretată în presa internațională ca o încercare a guvernului de a elimina din imaginea tarii pete precum turismul canabisului și cel sexual, etc. Se adaugă apoi Macedonia de Nord, în locul denumirii Fosta Republică Iugoslava a Macedoniei (în urma disputei cu Grecia legată de denumirea provinciei Macedonia din Grecia). Urmează schimbarea denumirii regatului african Swaziland în Eswatini. Nu în cele din urmă, guvernul de la Praga a decis ca țara să nu se mai numească oficial Republica Cehă, ci Cehia. Este o schimbare firească, însă care, cel puțin pentru România, poate anunța fricțiuni similare cu cele dintre Atena si Skopje, în cazul în care un guvern de la Chișinău ar decide să schibme denumirea oficială a țării din Republica Moldova în Moldova.

 

Inițiativa indiană de a schimba denumirea oficială a țării a iritat câteva redacții occidentale, deranjate de politica de nealiniere a Indiei . The American  Conservative arată că asemenea măsuri sunt luate de regimuri autoritare și că nu ar trebi să ne ferim să spunem că guvernul lui Narendra Modi este unul autoritar și naționalist. Cancelariile vestice adoptă o atitudine ambivalentă, pentru a nu irita conducerea de la New Delhi, sperând într-o cooptare a Indiei în alianțele Vestului. The American Conservative consideră ca aceasta este o viziune naivă și că Vestul și SUA ar trebui să-și aducă aminte de paralela făcută de Mahatma Gandhi între Adolf Hilter și Winston Churchill, de dictatura Indirei Gandhi, de relațiile apropriate ale lui Nehru cu URSS, de războiul Indirei Gandhi împotriva capitalului străin, de politicile aplicate de actualul guvern Modi împotriva musulmanilor din Kashmir, de multe ori similare celor aplicate de China musulmanilor din Xinjiang, însă despre care presa vestică nu vorbește mai deloc.

Înainte de retragerea britanicilor, în India nu a existat un stat națiune. Mai degrabă, India a fost mereu imperială. Trecerea la o republică națională parlamentară, în ciuda caracterului ei federal, a fost o schimbare uriașă. Cea mai apropiata comparație istorică ar fi disoluția Sfântului Imperiu Roman și apariția statelor națiune pe fostul său teritoriu. ”India se află acum într-o fază bismarckiană”, scrie The American Conservative, pentru care premierul Narendra Modi ar putea fi numit Otto von Bharat.

India, numită ”cea mai mare democrație din lume”, încă are probleme cu controlul propriului teritoriu, mari probleme de organizare socială și economică, dispute la frontiera, iar aceste probleme ar trebui să-l preocupe pe premierul Narendra Modi mai mult decât schimbarea denumirii țării și tot ele explică politica de nealiniere a Indiei, pentru că aventurile externe în numele unei ideologii sau al alteia sunt un lux pe care și-l permit doar națiunile mature.

Recomanda 7

12 Comentarii

  1. @ „Mihai…”, 09 sept. 2023 la 18:24
    „Și Oceanul Indian cum se va numi după?” …Oceanul Barat, desigur!
    Acum, să nu uităm că miticii au de mult timp o „Bhărățiye” a lor, deci se vor obișnui cu denumirea mai repede decît alte nații slugi la amerloci…
    Auzi ce-i deranjează pe amerloci: „paralela făcută de Mahatma Gandhi între Adolf Hilter și Winston Churchill”! …păi drogatul criminal Winston Churchill a împărțit teritoriul coloniei britanice „India” (cînd a pierdut-o, în 1946) în două state – India hindusă și Pakistan islamic! Dacă Rusia a împărțit Jorjia lu’ Stalin șî Saakașvili, șî a creeat Osetia de Sud, e REA! Deși Osetia de Sud e locuită de OSETINI indo-europeni (ca șî Osetia de Nord, din Federație), care NU-S JORJIENI caucazieni! Pe Churchill de ce nu-l blamează amerlocii cu aghiențîili dă propagandă atașate, că el a separat DOUĂ SCRIERI (India șî Pakistanul vorovesc ACEEAȘI LIMBĂ, da’ în Pakistan e scrisă cu caractere arabe)! Rezultatul a fost o stare de război pe 8 decenii ce a provocat milioane de morți! De bombardamentul nemernic asupra orașului universitar Dresda nici nu mai vorovesc. Deci: e Churchill un criminal? DA, DA, DA……[Rumburak]
    https://www.youtube.com/watch?v=DM-v3cvX8M4

  2. „…asemenea măsuri sunt luate de regimuri autoritare”?
    Re-denumirea Imperiului Otoman în „Republica Turcia” la 1923 n-a deranjat marea „democrație” a Lickuriciului! Nici celelalte măsuri luate de CRIMINALUL Mustafa Kemal (vinovat de asasinarea a 1,7 milioane de armeni în GENOCIDUL ARMEAN din 1915, ca și de deportarea a 2,5 milioane de greci – bizantini – din Asia Mică către Grecia!) ca să impună urgent ce a decis el: scrisorile ce în timpul Imperiului erau adresate la „Constantinopol” ajungeau la adresă, Kemal a decis să fie RETURNATE expeditorilor internaționali. A eliminat fesul turcilor și vălul islamic al turcoaicelor, amenințîndu-i cu pedeapsa cu moartea. Așa a ajuns să vă pară acum că Turcia e un stat secular ce seamănă cu cele europene și să vă uitați la seriale siropoase turcești: datorită MASONULUI Mustafa Kemal! …”dăcît” că e o mare minciună masonă, Turcia e un STAT ISLAMIC!
    În 1974 armata turcă condusă de generali turci școliți la West Point a invadat Ciprul (ce avea 89% greci și 11% turci), a anexat jumătatea de nord a insulei, i-a EXPULZAT pe toți grecii creștini din jumătatea de nord, și a colonizat teritoriul cu turci musulmani aduși din Asia Mică. Ce are de spus din 1974 Marele Lickurici, despre asta făcută sub oblăduirea sa și a UK?
    Dacă luați o enciclopedie gepgrafică din anii ’80 veți găsi că ce numim noi „India” era de fapt „Bharat” (tradus: „Uniunea Indiană”)! Nimic nou sub Soare……[RumBurak Rishi]

  3. @axon:exact,ca tu cunosti,lucrezi doar in Tiraspol, pe str. Manoilov nr. 42. A propos pe voi in ce moneda va mai platesc,ca te kaci in ele ruble?!

  4. Au desfiintat indienii castele ? Intreb pentru ca mai sus am citit : ” india … cea mai mare democratie a lumii ” .Biden il va intreba pe Modi despre respectarea drepturilor omului , sau nu se pune la asemenea nivel .

  5. @ India NU mai plateste petrol rusesc in rupii din luna mai…plateste in dirhami sau dolari….Deficitul comercial al Indiei in raport cu Rusia este de 30 miliarde dolari. Uimitor ca rupia nu e convertibila…

  6. Cum zicea un finantist rus:’Ne-am saturat de rupii,ce sa mai facem cu ele,sunt bune doar sa rulezi mahorca’
    India plateste petrolul rusesc in rupii:)))

  7. Are Modi in comun cu Bismarck cam ce am eu in comun cu piticii verzi si ochii mari ce coboara din OZN-uri. Sa mai spuna lumea ca jurnalistii occidentali nu bat si ei campii!

  8. Bați câmpii românește bre,.Azi și mâine in India este evenimentul deosebit de important numit G20, de la care lipsesc actorii importanți Rusia și China,..Este clar sfârșitul lumii unipolare in care NATO decidea mai tot la toți,..Acu se screm și zic aiureli imposibile..Gazda, India, nu poate fi momentan opoziția chinei, fiind de fapt și in BRICS,.America forțează o tentativă, vizibil nereușită..India are progrese deosebite, nu doar numeric ca populație, dar categoric mai are mult de recuperat..Să vedem finalitatea de maine,.. ce comentează niște faliți români..

  9. India si recenta adunare G20 a fost slabita de neprezentarea celor doi sefi de State XI si Putin aratind o Indiei usor debusolata tocmai dorita lipsei celor care la BRICS au dorit aducerea in discutie a unei noi aliante .Nici acolo Putin nu a fost prezent iar XI a fost vazut doar partial .Asadar nu avem despre ce vorbi .O alianta de acest fel nu se face cu cei din esalonul doi al politicii .Nu exista nici o alianta sunt doar vorbe goale aruncate in spatiul public .Putin intelegem de ce nu merge nicaieri in lume . Cum naiba sa faci politica stind in pat acasa .Putin o data cu nereusita lui Prigojin de al scoate din clestele generalilor si din cel l sefului Armatei nu poate pleca nicaieri si daca vrea iar XI s-a lovit la BRICS de niste usi inchise in urma lui si a renuntat sa mai mearga la G20.Grijile Chinei si ale Rusiei sunt acum cu mult mai mari decit aliantele imposibile .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.