Năstase:Remanierea, înfrumusețarea unui cadavru

Orice formulă de remaniere cu care se vine nu are relevanţă, atâta timp cât se păstrează actuala direcţie de guvernare. A vorbi acum despre remaniere şi a pune în această ecuaţie doar câteva nume este ca şi cum ai încerca „să machiezi un cadavru”, scrie Adrian Năstase, pe blogul personal. Preşedintele Consiliului Naţional al PSD […]

Năstase:Remanierea, înfrumusețarea unui cadavru

Orice formulă de remaniere cu care se vine nu are relevanţă, atâta timp cât se păstrează actuala direcţie de guvernare. A vorbi acum despre remaniere şi a pune în această ecuaţie doar câteva nume este ca şi cum ai încerca „să machiezi un cadavru”, scrie Adrian Năstase, pe blogul personal. Preşedintele Consiliului Naţional al PSD […]

Orice formulă de remaniere cu care se vine nu are relevanţă, atâta timp cât se păstrează actuala direcţie de guvernare. A vorbi acum despre remaniere şi a pune în această ecuaţie doar câteva nume este ca şi cum ai încerca „să machiezi un cadavru”, scrie Adrian Năstase, pe blogul personal.

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD face, pe blogul personal, un exerciţiu de imaginaţie, în încercarea de a lista opţiunile preşedintelui Traian Băsescu, în momentul de faţă. „Înainte de a vedea remanierea, ar fi interesant să ne punem în pielea lui Traian Băsescu (urâtă încercare, ştiu) pentru a vedea ce opţiuni are. El pleacă de la două obiective: vrea menţinerea controlului pe Guvern (pentru controlul resurselor) şi, în acelaşi timp, vrea recucerirea controlului total asupra PDL, pentru a avea un instrument politic de încredere în spate”, scrie Năstase, adăugând, totodată, că e greu de crezut că preşedintele va alege un singur obiectiv, atâta vreme cât are de unde alege.

În opinia social-democratului, o primă variantă ar fi amânarea oricăror decizii şi menţinerea status-quo-ului.”Boc premier, alegeri interne amânate. Câştigare de timp pentru impunerea unei alternative şi transferul tuturor costurilor electorale pe Boc. Fără atacuri decisive şi fără demobilizarea partidului. O variantă sigură, dar care nu rezolva încă nimic”, notează Năstase.

Păstrarea lui Boc, dar eliminarea unor nume grele din Guvern ar fi o a doua variantă. Scenariul depinde de „convingerea celor păstraţi să nu se lupte pentru cei dispensaţi”.Fundamentale sunt voturile parlamentare din spatele celor eliminaţi, explică Năstase. În ceea ce priveşte tripleta BVB, liderul social-democrat apreciază că nu poate fi dată cu totul la o parte, „dar se poate sparge bucată cu bucată”. Nici asta nu va rezolva, însă, nimic.

Un alt scenariu ar fi acela fără schimbări de nume, dar cu asumarea unor măsuri noi şi aparent spectaculoase.”Acest scenariu poate fi însoţit şi de ideea că anul viitor poate fi accesat un nou împrumut de la FMI, care să acopere găurile din prezent. Singura problemă: un nou împrumut atât de rapid ar prăbuşi total economia, şi singura şansă de a face ca populaţia să nu conştientizeze încă gradul enorm de îndatorare ar fi să se forţeze organizarea de anticipate până în 2012″, susţine Năstase.

Aşteptarea moţiunii de cenzură şi înlocuirea lui Boc cu un guvern susţinut de aceeaşi majoritate din prezent poate fi, de asemenea, un posibil scenariu.Strategia este cât se poate de simplă: se foloseşte moţiunea ca pretext şi se elimină Boc cu totul, apelându-se fie la un tehnocrat (după modelul Croitoru), fie la numirea unui premier politic.”Varianta pasării guvernării către PSD şi PNL nu ţine, din păcate, fiindcă Băsescu nu va accepta niciodată să piardă legătura cu Puterea. Se poate apela la un guvern de uniune naţională, cel puţin ca propunere, dar dacă PDL va propune aceiaşi miniştri în Guvern (ceea ce va face) e imposibil ca PSD sau PNL să accepte”, susţine Năstase.

În paralel, însă, Traian Băsescu are nevoie de reluarea ofensivei împotriva PSD şi a unor nume din PSD. Scopul: alternativa PSD, tot mai evidentă în sondaje, să nu se impună, apreciază Năstase.”Se vor stimula lupte interne, se vor lansa pe piaţă zvonuri privind diverse înţelegeri intre actuala conducere a PSD si grupuri de la putere. Se vor face manipulari, se vor lansa capcane, cu scopul de a sparge unitatea actuală de la vârful PSD, astfel încât partidul care pare singurul capabil să ofere o alternativă serioasă să-şi încetinească ascensiunea. (…) La fel se va continua şi în colaborarea subterană cu PNL”, continuă liderul social-democrat.

În acest caz, spune Năstase, miza ar fi blocarea parteneriatului din Opoziţie şi crearea unor canale de dialog cu PDL. „Din acest punct de vedere, eu nu voi exclude niciodată varianta ca părţi din PNL să fie tentate să intre la guvernare alături de PDL”, continuă Năstase.

„În fine, gruparea supranumiţilor „reformişti” din PDL va fi sprijinită să capete tot mai multe resurse, pentru a deveni mai puternici în partid. E nevoie de timp pentru construcţia dominaţiei acestei grupări, care speră să controleze total PDL şi să lanseze discursul înnoirii partidului. Din fericire, nici Udrea, nici Preda, nici Voinescu şi nici ceilalti nu sunt nici suficient cunoscuti şi nici suficient de respectaţi de opinia publică pentru a deveni faruri călăuzitoare în viitor. Ei pot spera, însă, ca, cine ştie, alăturându-se unor proiecte fie construite pe trădare (precum UNPR), fie construite pe telenovelă (precum DDD), pot crea un pol a viitorului”, îşi încheie Năstase postarea.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.