Ne speriem de marele cutremur, dar nu ne asigurăm casele

Anual, în țara noastră se înregistrează peste 100 de cutremure cu magnitudine de peste 3 grade pe scara Richter, potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului

Ne speriem de marele cutremur, dar nu ne asigurăm casele

Anual, în țara noastră se înregistrează peste 100 de cutremure cu magnitudine de peste 3 grade pe scara Richter, potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului

Mai puțin de 20% dintre locuințele din România sunt acoperite printr-o poliță de asigurare, în ciuda creșterii interesului declarat al românilor față de asigurările de locuințe și pentru bunuri (+ 3 p.p. în 2020 față de 2019, conform unui sondaj realizat anul trecut de către IRES, la solicitarea UNSAR). Numărul locuințelor asigurate este în continuare redus chiar dacă pericolele cutremurelor persistă permanent. Azi se împlinesc 44 de ani de la cutremurul din 1977, un eveniment cu un bilanț tragic atât din punct de vedere uman, cât și socio-economic: circa 1.600 de decese, 35.000 de locuințe distruse și pierderi economice semnificative.

Anual, în țara noastră se înregistrează peste 100 de cutremure cu magnitudine de peste 3 grade pe scara Richter, potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP) . Și, deși numărul total de seisme a fost mai mic în 2020 decât în anii precedenți, numărul celor cu magnitudine de peste 3 grade a fost în creștere – 118 în 2020, față de 103 în 2019, respectiv 86 în 2018. Cel mai puternic cutremur înregistrat anul trecut a avut o magnitudine de 4,8 grade pe scara Richter și s-a produs pe 31 ianuarie.

Aceeași cercetare sociologică relevă și faptul că 54% dintre români spun că sunt îngrijorați de pericolul unui cutremur – care rămâne al doilea cel mai important risc de care se tem, după incendiu. În același timp, 67% dintre români declară că știu ce ar trebui să facă pentru a se proteja în cazul unei catastrofe. 55% dintre aceștia știu și de existența unor kituri de prim-ajutor (care conțin alimente, apă, medicamente, fluier, lanternă etc.), dar doar 32% dintre respondenți le și dețin. „Din păcate, România este unul dintre statele europene cele mai expuse la riscul de cutremur. Iar exemple recente, precum cutremurul de ieri din Grecia sau al Croației, o țară greu încercată anul trecut, ar trebui să ne arate încă o dată că asigurarea locuinței și a bunurilor trebuie să fie o prioritate pentru noi toți”, a declarat Adrian Marin, președintele Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România.

Pericolul unor catastrofe naturale a făcut ca, în România, protejarea locuințelor prin asigurare să fie obligatorie prin lege. Este bine de știut că polița obligatorie (PAD) acoperă 3 riscuri catastrofale – cutremur, inundații și alunecări de teren, până la limita de 20.000 euro, respectiv 10.000 euro, în funcție de tipul construcției. O asigurare facultativă acoperă, în plus, și riscuri cum ar fi incendiul, explozia, furtuna, vijelia, furtul sau vandalismul – la sume asigurate care corespund valorii reale a locuinței.

Totodată, pentru a beneficia de o protecție complexă, polițelor facultative li se pot atașa clauze speciale, precum asigurarea instalațiilor interioare ale clădirii, aparatelor electrice / electronice, bunurilor casabile, dar și răspunderea civilă față de terțe persoane (spre exemplu, pentru pagubele pe care puteți să le provocați vecinilor).

Distribuie articolul pe:

15 comentarii

  1. Asigurarea Blocurilor , prin Consolidare ! Si nu mai este nevoie de Asigurare ! Poate Asigurare de Viata ! spune:

    Asigurarea Blocurilor , prin Consolidare ! Si nu mai este nevoie de Asigurare ! Poate Asigurare de Viata !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.