Negocierile dintre UE şi bănci pentru reducerea datoriilor Greciei sunt suspendate

Negocierile dintre Uniunea Europeană şi băncile creditoare ale Greciei referitoare la al doilea program de sprijin financiar destinat statului elen sunt blocate şi au fost suspendate, a declarat un oficial al UE, transmite agenţia Reutres, preluată de Mediafax.ro.

Autorităţile UE vor ca băncile să participe voluntar la programul de susţinere, prin reevaluarea în scădere a datoriilor, dar nu poate fi exclusă şi implicarea obligatorie a acestora, a spus oficialul.

Discuţiile converg spre o reducere de 50% a datoriilor, dar dezacordurile se concentrează pe detalii, precum cât anume din noile obligaţiuni elene care vor fi emise în locul celor actuale, cu dobânzi mai mici şi maturităţi mai lungi, vor fi asigurate.

Liderii din zona euro şi UE se reunesc miercuri la Bruxelles pentru a doua oară în patru zile pentru a încerca să ajungă la un acord referitor la extinderea capacităţii Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară, consolidarea băncilor şi susţinerea Greciei, pentru a evita extinderea crizei în Italia.

Un acord referitor la contribuţia instituţiilor de credit la susţinerea Greciei ar fi un nou pas spre anunţarea necesarului de capital suplimentar al băncilor, care să le protejeze de pierderile legate de expunerea la datoriile suverane ale ţărilor europene.

Institutul pentru Finanţe Internaţionale (IFI), grup care reprezintă 450 de companii financiare, a propus marţi investitorilor reevaluarea în scădere a datoriilor Greciei peste nivelul de 40% oferit săptămâna trecută, au declarat două surse apropiate situaţiei.

UE cere investitorilor să accepte reducerea datoriilor elene cu până la 60%.

Cea mai recentă propunere a băncilor include reevaluarea în scădere cu 50% din valoarea netă actuală a datoriilor Greciei, a spus una dintre surse.

O altă persoană a avertizat că reducerea ar putea fi apropiată de 45%.

Este incert dacă liderii UE vor accepta chiar şi oferta îmbunătăţită a băncilor, au arătat sursele.

„Charles Dallala, directorul IFI, a făcut marţi seară o ofertă semnificativă pentru un schimb voluntar de obligaţiuni, în sprijinul Greciei”, a declarat un purtător de cuvânt al IFI, fără să dea detalii.

Cancelarul german Angela Merkel a indicat că vrea o reducere de 50% a datoriilor Greciei, în cadrul celui de-al doila program de sprijin.

Obiectivul liderilor europeni este reducerea datoriilor Greciei la 120% din PIB până în 2020, a declarat Merkel miercuri, în Parlamentul german.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.