Nemulțumiri în zona euro: „Este o catastrofă”

Europenii folosesc bancnotele şi monedele euro de două decenii, dar mulţi dintre ei încă mai sunt convinşi că moneda unică europeană este de vină pentru creşterile de preţuri apărute în tot acest timp, deşi sunt destule dovezi pentru a susţine contrariul, scrie Euractiv, potrivit Ziarului Financiar.

„Euro este o catastrofă, este catastrofal”, spune Maria Napolitano, o italiancă de 65 de ani care locuieşte la Frankfurt. „Cu 100 de mărci germane îţi puteai umple căruciorul de cumpărături. Acum, 100 de euro nu sunt suficienţi nici pentru a umple două pungi.”

Este o impresie împărtăşită de mulţi cetăţeni ai zonei euro, de la Paris la Roma şi de la Madrid la Atena. Victor Irun, un profesor de 53 de ani din Madrid, povesteşte că pentru spanioli trecerea la euro a fost „ca şi cum ar fi intrat într-un club pentru oameni bogaţi fără să poarte hainele potrivite”.

„Am avut impresia că nu eram încă pregătiţi”, a spus el pentru AFP. „Este ca şi cum locuim în Spania, dar plătim cu bani francezi sau olandezi.”

Unii germani au inventat chiar şi o nouă poreclă pentru moneda unică – „teuro”, un joc de cuvinte cu termenul german pentru scump, „teuer”.

Într-un studiu din 2006, profesorul universitar Hans Wolfgang Brachinger a alcătuit un indice al inflaţiei „percepute” de către germani care a măsurat o creştere „resimţită” de 7% a preţurilor de consum între 2001 şi 2002, comparativ cu aproximativ 2% în mod normal.

Totuşi, statisticile oficiale nu au arătat vreo accelerare a inflaţiei în cea mai mare economie a Europei. „Exista un sentiment foarte puternic în mai multe ţări că preţurile au crescut şi totuşi aveam statistici oficiale care ne arată contrariul”, a spus Giovanni Mastrobuoni, profesor de economie la Universitatea din Torino.

Într-un studiu detaliat pe această temă, el a urmărit preţurile diferitelor bunuri pentru folosinţă zilnică din zona euro – de la fructe, legume şi pâine la băuturi şi mese la restaurant – şi a constatat că preţurile unor produse ieftine chiar au crescut ca urmare a trecerii la euro. Şi, deoarece comercianţii cu amănuntul tindeau să rotunjească mai degrabă în sus decât în jos atunci când converteau preţul în euro, nu este deloc surprinzător că oamenii au observat acest lucru – şi s-au simţit înşelaţi.

„Sunt lucrurile pe care le consumi foarte des, alimente, cafea, produse care nu costă atât de mult. În timp, îţi vor modela percepţiile deoarece acestea sunt cele mai frecvente tranzacţii”, a explicat Mastrobuoni.

În Franţa, preţul mediu al unei cafele simple într-un bar a crescut de la 1,19 euro la 1,22 euro între sfârşitul anului 2001 şi începutul lui 2002, potrivit biroului naţional de statistică, Insee.

Potrivit lui Mastrobuoni, fenomenul este şi mai accentuat în ţările în care sectoarele de distribuţie sunt mai puţin concentrate, întrucât micii retaileri au o libertate mai mare de a-şi majora preţurile.

Comisia Europeană calculează că scumpirea reală legată de introducerea monedei euro a fost de 0,1-0,3%. Cu toate acestea, inflaţia generală a fost în mare parte neafectată deoarece preţurile bunurilor mai scumpe nu au crescut şi, în unele cazuri, chiar au scăzut datorită productivităţii îmbunătăţite.

Pentru toate cele 12 ţări care au adoptat euro de la bun început, rata medie anuală a inflaţiei a fost de 2,3% atât în 2001, cât şi în 2002, potrivit Eurostat, agenţia de statistică a Comisiei Europene.

Cu toate acestea, imaginea a variat de la o ţară la alta.

În Spania, inflaţia a fost de 2,8% în 2001 şi de 3,6% în 2002, în timp ce majoritatea celorlalte ţări au înregistrat o inflaţie constantă sau, în cazul Belgiei, Germaniei, Luxemburgului şi Ţărilor de Jos, una mai lentă.

Pierre Jaillet, cercetător la institutele Jacques Delors şi Iris din Franţa, a spus că profilurile consumatorilor au jucat un rol important în a stabili dacă aceştia au simţit discrepanţe între evoluţia statistică a preţurilor şi cea percepută.

„Coşul mediu de inflaţie a preţurilor de consum corespunde bugetului mediu al unui muncitor din oraş”, a explicat Jaillet.

Oamenii care sunt mai puţin înstăriţi tind să cheltuiască o proporţie mai mare din veniturile lor pe alimente, aşa că vor simţi presiuni mari mari, a argumentat el, menţionând că consumatorii îşi amintesc în general scumpirile, dar nu şi reducerile de preţ.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

13 Comentarii

  1. … Foarte de actualitate sa vorbești de niște cifre din 2002.

  2. In 2003 eram in spanis cand au trecut ls euro. Totul s-a rotunjit in sus. O cafea labar era 100 pesetas (0.60 euro), s-a facut un euro. Toate maruntisurile sub un euro s-au scumpit cu 50 sau 100%. Lucrurile scumpe au crescut 10-20%. In tara la noi un apartament se raporta la dolar, deci 20.000 dolari au devenit peste noapte 20.000 euro, mai scump cu 30%. Imaginati-va ca la scumpetea de acum trecem la euro! Va fi ca in anii 90!

  3. Doamnelor si Domnilor, viitorul este „pecetluit”…Statele Unite ale Europei. LA MULTI ANI de 2022.!.

  4. Ieuro, o escrocherie cu ștaif, de dolar ce să mai zicem , a spus-o marele licurici, dolarul este al nostru , problemele dolarului sunt ale voastre. Iară mioriticul leu rage ,la ordin ,și se subordonează intereselor dolarului și ieuroiului . Realitatea îi dură și euro și dolarul au acoperire în mărfuri chinezești, dacă nu mai găsești teneși chinezești în magazin, truditorii și asistații rămân desculț și cu ieuroii în buzunar pe post de hârtie igienică, cât timp furnicile din China acceptă dolarii și euroii , greierilor din america și eurorpa nu-i bai, când chinezii vor cere plata în „chestii concrete” atunci se va lăsa cu scântei , și teneși vor devenii un lux printre muritorii de rând de prin Europa și America.

    • Este mai mic leul dar este moneda noastră națională din fericire nu am adoptat euro ceea ce arăta că mai avem ceva suveranitate..cele care au moneda lor euro sunt prinse total în capcana UE

  5. „statisticile oficiale nu au arătat vreo accelerare a inflaţiei”, dar „fenomenul este şi mai accentuat în ţările în care sectoarele de distribuţie sunt mai puţin concentrate, întrucât micii retaileri au o libertate mai mare de a-şi majora preţurile”…
    Deci nu a crescut nimic, dar totul s-a scumpit. Cam așa încearcă să ne convingă politrucii ăia, cu date din 2001 și 2002…

  6. Mda,…Și de ce bre ??? Europa inseamnă Germania, Ce ai azi in Germania ?? Ai cam 25 % din populație inigranți, din care cam 50 % nu vor să invețe să muncească niciodată, dar au prtenții majore la protecția socială. Și treaba evoluează, se gonflează, până la un moment clar plesnește,. Moneda unică e strict germană,..De Germania o ia la vale, euro așișderea, deci cam toată europa..Moneda mai are o slăbiciune. Are aceeași valoare in Germania ca in italia sau slovacia,.Deci neamțul are câteva remorci..ce crezi că urmează după pandemie, criza energetică și politicul de stânga imbecil german ?/

    • Nemtii se pling, se vaita (si adevarul e ca acum 40 de ani nimeni la ei nu se gindea ca o sa vada in 2022 multi germani laudindu-se ca si-au luat o Dacie noua ! sau batrini de peste 70 de ani obligati sa aranjeze conserve pe rafturi la supermarket, pentru ca altfel nu reusesc sa ajunga la sfirsitul de luna !) dar totusi … impresia generala e ca marca (DM) doar a schimbat de nume si de 20 de ani se numeste euro !

  7. Acuma … sa nu fim „rautaciosi si bombonitori”, cum spunea un inteligent maior in armata ! … E adevarat ca au crescut (citeodata chiar s-au triplat !) preturile la piine, carne, oua, fructe, gaze, curent, carburanti si alte prostii din astea, dar ia uitati-va putin ! Nu-i asa ca la iachturi, elicoptere si ceasuri de lux, de exemplu, preturile au scazut ? Pai, nu-i bine de cind avem euro ?

  8. „„Euro este o catastrofă, este catastrofal”, spune Maria Napolitano, o italiancă de 65 de ani care locuieşte la Frankfurt. „Cu 100 de mărci germane îţi puteai umple căruciorul de cumpărături. Acum, 100 de euro nu sunt suficienţi nici pentru a umple două pungi.””

    Obsevand ca cei 1% devin mai boad´gatio decat e crestineste si ca celor 99% li se fura si ce au
    se pune intrebarea justa inteligenta :

    – Cine isi baga in buzunar surplusul de valoare rezultat din MODERNIZARE si EVOLUTIA INDUSTRIALA ?

    I-e clar oricui ca acum producem marfuri mai usor, mai repede, MAI MULT, mai automatizat, MAI IEFTIN decat in trecut
    si PARADOXAL …in loc ca totul sa devina mai ieftin …mai usor de procurat

    Totul devine in timp mai SCUMP … DE CE ? Daca totul e mai usor si ieftin de produs decat in trecut ?
    Nu se intreaba nimeni asta ?

    Nu stie nimeni ca INFLATIA e metoda prn care cei 1% sug sangele celor 99% ? Hehehe !

    Cum poate, DE EXEMPLU, in efort financiar, fi azi mai scumpa o perche de pantofi decat acum 50 de ani cand stim ca totul a evoluat
    , in lumea optimizata, industrializata, agriculturalizata-mecanic, evoluata tehnic si economic de azi ?
    Cine SUGE ca un VAMPIR social SURPLUSUL economic rezultzat prin EVOLUTIE tehnico-economica al lumii ?

    Ce scop are INFLATIA … de ce trebuie anual de cand sau infiintat BANCILE NATIONALE ca banul sa se devalorizeze prin INFLATIE
    de ce trebuie ca ECONOMIILE muncite si puse deoparte sa fie distruse premeditat prin INFLATIE !

    De ce daca bunicul punea 100 de lei in borcan acum 50 de ani …azi cu acei 100 de lei (ca economie) nu cumperi nici cat luai atunci cu 10 lei
    😀

  9. De ce totul e mai scump decat in tzrecut daca totul evolueaza inspre o OPTIMIMIZARE tehnico-economic-stiintificva ?

    Stie cineva ?

    Scumpirea se face azi prin ban (inflatie) …deci unde trebuie sa cautam vina … dezacordului intre pretul marfi si costul producerii ei azi intr-o lume mai moderna decat cea de ieri insa paradoxala prin MONEDA (fiat money) mai scumpa !?

    Chici ciuperca ce-i ?

    🙂

  10. Cu siguranta HYPERINFLATIA unei monede trezoriere ca DOLLARUL
    nu va face bine deloc … statului emitator al acestei mondede !

    va spun sincer ca intram prin hyperinflatarea monedei in care-si fac ECONOMII (acum devalorizabile) tarile lumii
    in ceva ne-experimentat istoric oana acum
    si parerea me de ne-prost e ca nu va fi … ceva relax !

    Cred ca la urma va curge ca de fiecare data in istorie sange …sange nevinovt de ce se intampla !

    mda ! => „mjulti vad putini pricep”

  11. „PLANDEMIA are picioare scurte ! TINETI MINTE ASTA …. in spatele necesitatii publicitatii plandemiei si a nenumaratelor ei „MUTATII” e un COLOSSAL ATAC la portofelul clasei de mijloc … careia i se vorbeste intesiv si galagios pentru ai fi distrata atentia ….hehehe: deja se spune ca probleme economice sunt din cauta PLANDEMIEI uitand (cica!)
    ca problema cu tiaprirea sumelor colossale era dinaintea plandemiei (plandemie care a aparut ca EXPLICATIE-ECONOMICA doar dupa ce CURTEA SUPREMA GERMANA a considerat-o furt ilegal din econimiile clasei de mijloc nemtesti !)”

    🙁

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.