”Nerușinata” administrație Trump se ”umilește” în fața Rusiei

După ce Rusia a lansat 70 de rachete asupra Kievului, unde au fost înregistrate cel puțin nouă decese și mulți răniți, președintele Donald Trump a fost acuzat că s-a umilit în fața omologului rus Vladimir Putin, prin postarea pe care a făcut-o pe social media: ”Nu-mi plac loviturile rusești asupra KIEVULUI. Nu sunt necesare, și vin într-un moment foarte prost. Vladimir, OPREȘTE-TE! 5000 de soldați mor în fiecare săptămână. Hai SĂ FACEM acordul de pace!”

Un articol publicat de The Spectator arată că Donald Trump alege să se umilească în fața lui Vladimir Putin, în vreme ce Statele Unite au o putere și o influență fără precedent în istorie și ar putea oricând să întărească apărarea orașelor ucrainene și să desfășoare aici arme de temut precum sistemele Thaad și să trimită și mai multe rachete ATACMS pentru ca Ucraina să distrugă infrastructura energetică și de transport a Rusiei, lovituri la care Putin nu ar răspunde prin decizia sinucigașă de a ataca nuclear SUA. Trump ar putea recurge la sancțiuni și mai dure împotriva Rusiei, nu la ofertele de cooperare economică cu care îmbie Rusia, dându-i astfel curaj lui Vladimir Putin să distrugă în continuare Ucraina.

Rușinos a fost considerat și răspunsul lui Donald Trump la o întrebare despre concesiile făcute de Rusia Ucrainei, o întrebare pusă în timpul întâlnirii de la Casa Albă cu premierul norvegian Jonas Gahr Store, după bombardarea Kievului. ”Să oprească războiul. Să nu cucerească întreaga țară. Este o concesie destul de mare”, a spus Trump.

Financial Times scrie că ”ultimatumul” impus de Trump Kievului pentru a recunoaște anexarea Crimeii de către Rusia este ”rușinos” și demonstrează că ”presupusele negocieri ale Washingtonului pentru încheierea războiului” sunt o bătaie de joc”. Trump și oficialii săi au amenințat că se vor retrage din negocieri, dacă Ucraina nu înghite o condiție stabilită peste capul său. Același cotidian britanic arată că Trump acuza în mod fals regimul Zelenski că a pornit războiul din Ucraina. Iar ”SUA au forțat fără nerușine Ucraina să semneze un acord pentru extragerea mineralelor ca plată petru ajutoarele de până acum”, mai scrie FT.

Opiniile de mai sus ilustrează matricea în care presa și o bună parte din decidenții marilor puteri occidentale judecă evoluțiile globale. Morala ia locul realismului, iar politicienii și jurnaliștii deopotrivă se întrec să-și etaleze ostentativ virtutea. Tendința aceasta a fost favorizată și de ultimii 80 de ani de pace (și în special de ultimii 30 de ani, post-Război Rece), care au dus la o atrofiere a instinctului de conservare al liderilor și al națiunilor. După Războiul Rece, conceptul de ”război” a devenit sinonim cu aventuri militare precum cele din Afghanistan, Irak, Somalia, Siria.

În acest moment, este periculos că armatele socotite puternice au doar experiența acestui tip de operațiuni și este și mai periculos că liderii politici  și formatorii de opinie s-au format pe baza acestei reprezentări a războiului. Și anume că războiul nu poate avea loc decât undeva departe, că se limitează la aplicarea unei forțe covârșitoare asupra unui inamic slab, care nu-ți poate amenința țara în același fel, și că scopul și durata acestor ”războaie” sunt decise de statul profund de la Washington, secondat de statul profund britanic, care trage după el întreaga Europă sau măcar pe mai noii aliați din Europa de Est.

Ce se întâmplă însă când în interiorul statului profund american apar sciziuni și când adversarul are o putere asemănătoare și poate amenința SUA cu aceeași forță? În cazul cel mai fericit, această situație resuscitează realismul politic și se ajunge la actuala poziție a SUA, considerată ”umilitoare” sau ”nerușinată”. Însă astfel a fost politica internațională vreme de secole.

Ca și în cazul statelor europene, ca și în cazul Rusiei și al precedentelor administrații, America lui Trump nu este condusă de un singur om și de un singur grup de interese. ”Coaliția” lui Trump este formată dintr-o baza conservatoare (MAGA), care nu ar fi reușit să ajungă la putere fără cooptarea unei aripi neoconservatoare și a uneia pro-israeliene. Președintele Trump urmărește în primul rând o agendă economica pentru a face America Great Again: vrea să reechilibreze economia și finanțele mondiale pentru a asigura primatul american, iar efectele secundare pe plan intern pot fi devalorizarea dolarului, pierderea unor locuri de munca și nemulțumirea Wall Street-ului, care a beneficiat masiv de delocalizarea producției în Asia.

În egală măsură, Trump trebuie să ofere satisfacție și celorlalte facțiuni care l-au ajutat să revină la putere – cea neoconservatoare și cea pro-israeliana. Cu alte cuvinte, Trump trebuie să arate că este dur cu Rusia lui Putin (și, în aceeși zi în care s-a ”umilit” în fața omologului rus, Trump a spus că ”vom avea o atitudine foarte diferită”, dacă, în termen de o săptămână, Rusia nu va accepta un acord în Ucraina) și să bombardeze Iranul sau să obțină rapid anularea programului balistic și nuclear vechi de decenii al Republicii Islamice doar folosind amenințarea și presiunile economice.

În urmărirea acestor trei obiective, administrația Trump a demonstrat că suferă de aceeași boală ca și precedentele conduceri de la Casa Alba – credința că Vestul și SUA sunt atotputernice și că războiul, fie el economic sau militar, este ca o plimbare prin parc. Astfel, Trump a aplicat un șoc al tarifelor crezând că întreaga lume va veni cu capul plecat pentru a negocia noi relații comerciale cu hegemonul american. Însa China nu a făcut asta. În privința războiului din Ucraina, oficiali precum consilierul de Securitate Mike Walz, trimisul pentru Ucraina Keith Kellogg sau secretarul de Stat Marco Rubio, au crezut (la fel ca și predecesorii lor din ultimii 30 de ani) că pot decide la Washington atât termenii cât și calendarul încheierii războiului (prin negocieri, sancțiuni și alte tipuri de presiune), așa cum SUA au făcut în Afghanistan, în Irak și în alte colțuri ale lumii. Când delegațiile rusă și americana s-au întâlnit la Riyadh, sub criticile presei moraliste din Vest, partea americană a considerat că acordul este ca și semnat doar pentru că Washingtonul vrea asta. Cât privește dosarul iranian, lucrurile par să stea la fel: bombele bunker-buster sunt pregătite, iar lumea va asista în direct la spectaculoasa distrugere a facilităților iraniene, la distrugerea totală a ”axei de rezistență” anti-Israel, poate și la o schimbare de regim la Teheran.

Însă, în deja multele întâlniri pe care le-a avut cu trimisul lui Trump, Steve Witkoff, președintele Putin a încercat să explice că această maniera de a judeca conflictul nu poate fi aplicată ca în cazul războiului împotriva unor emiri din deșert, că poziția Rusiei de a avea un acord politic înainte de încetarea focului nu poate fi ignorată. La fel, Iranul are capacitatea de a produce daune mari forțelor americane din regiune și în special Israelului.

Presiunea asupra lui Donald Trump crește: lobby-ul israelian cere bombardarea Iranului, iar aliații neoconservatori, împreuna cu o bună parte din Europa, cer presiune asupra Rusiei. Între timp, aliații lui Trump de pe Wall Street și cei de conjunctură din Silicon Valley vor continuarea unui model de globalizare care îi îmbogățește. Iar Trump, cel care se joacă de-a ultimatumul cu Iranul sau cu Rusia, se confruntă la rândul său cu un ultimatum – alegerile de la jumătatea mandatului, în 2026, exact anul în care ajung la maturitate datorii americane în valoare de 9.000 de miliarde de dolari. Doar dobânda pentru aceste datorii va ajunge mai mare decât bugetul Pentagonului. Dacă Trump nu va aduce mai multe locuri de muncă și dacă nu va reduce inflația, poate pierde Congresul și va avea mult mai puțină libertate de mișcare în partea a doua a mandatului. Putin, ayatollahii și Xi Jinping știu acest lucru.

Această nouă ”Axă a Răului” pare să fi readus  realismul în prim-plan la Casa Albă, nu însă și în restul Occidentului. Administrația Trump este periculoasă, nerușinată sau se umilește pentru că așa este prezentată de presă, think-tank-urile și ONG-urile care au început să ia locul partidelor politice din Vest și să creeze viitorii birocrați. Este un sistem plin de ”experți” care nu vorbesc limba și nici măcar nu au vizitat țara pe care sunt experți, un sistem în care se reciclează fără încetare una și aceeași viziune, în cercuri închise în care se acceptă doar anumite concluzii și experții se luptă pentru același patronaj. Bâlbele administrației Trump există și sunt periculoase, însă nu sunt mai puțin firești decât cele ale unei guvernări de coaliție eterogenă din alte mari state vestice. În schimb, ceea ce criticii acerbi ai SUA propun în acest moment poate fi și mai periculos: încercarea de a stabili, cu riscul unui război global, o ordine rezultată din lupta orgoliilor și iluziilor unei armate de ONG-isti.