
Deputatul PSD Alexandru Rogobete, preşedinte al Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, îl acuză pe Nicuşor Dan că blochează, conştient, modernizarea şi dezvoltarea spitalelor din Bucureşti. Potrivit lui Rogobete, Nicușor Dan este mult mai periculos decât Iohannis.
”România nu poate rezista încă zece ani condusă de un președinte cinic, leneș și parțial incompetent, iar Nicușor Dan, chiar dacă este mult mai mic decât Iohannis, este mult mai periculos decât acesta! Domnule Nicușor Dan, la ce episod ați ajuns la desenele animate pe care le vizionați în biroul primăriei?
Ce scriu acum este sub imperiul REVOLTEI. Nu este un mesaj electoral, este o constatare care mă dezamăgește și mă sperie în egală măsură.
Nicușor Dan blochează conștient, și de aici teama mea, modernizarea și dezvoltarea spitalelor din București:
1. Centrul de oncologie de la „Bagdasar-Arseni” – finanțarea aprobată, Nicușor refuză să aprobe documentele pentru demararea construcției.
2. Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „C. C. Iliescu” – proiect început dar pus pe pauză, Nicușor blochează autorizațiile
3. Centrul de Psihiatrie Pediatrică (primul din București) – de trei ani nu finalizează procedura de licitație, Nicușor pierde banii din PNRR.
Aud că a blocat activ inclusiv construcția unui spital privat de oncologie, nu știam acest lucru. Mă îngrozește.
Am avertizat încă de acum un an că ASSMB-ul lui Nicușor cheltuie bani pe consultanță în loc de echipamente medicale. A fost nevoie de un dosar la DNA ca Nicușor să o înlocuiască pe prietena tuturor, Oana Sivache, de la conducerea instituției și spun asta pentru a vedea toată lumea cât de mic este acest om.
A tăiat la jumătate prestațiile sociale pentru persoane cu dizabilități în București din 2020! Întrebat despre această monstruozitate a mințit, a spus că nu i-a dat Guvernul bani în 2025, dar el le-a tăiat din 2020. Efectiv nu ai cum!
Într-un clip electoral, Nicușor spune că în București nu sunt medici. Nu domnule, în București și în centrele universitare sunt medici, zonele slab deservite sunt în țară, acolo pe unde tu nu ai fost niciodată.
Domnule Nicușor Dan, ca matematician nu puteți pune semnul egal între spitale și complexele ”mafiei imobiliare”. Cum să blocați tot, în sistem paușal?
Așteptările mele și cred ale celor mai mulți români față de noul președinte al României nu sunt ”fantastice”. Sunt firești. Să fie om, să fie empatic, să îi pese de români și să îi respecte. Să fie capabil, să își facă o echipă bună, să lucreze în fiecare zi din următorii 5 ani pentru oameni.
Nicușor Dan s-a descalificat, ieșind total din această grilă de așteptări. Mulți, printre care mă număr și eu, nu vedeam cu ochi limpezi ce se ascunde în spatele său, pentru că a fost întotdeauna un personaj șters și abscons. În această campanie însă am avut cu toții în față imaginea cinismului nemărginit care îl definește pe Nicușor Dan.
A generat un puci în USR și a distrus acest partid, care nu își va putea reveni cred niciodată după trădarea liderului Elena Lasconi în timpul campaniei electorale.
Spune că în România trebuie să construiască școli, dar el nu a construit nici măcar o grădiniță sau școală în București. Nici una!
Are un contra-palmares care ar împiedica orice om normal să candideze la președinție.
Și atunci ne întrebăm ce l-a împins pe Nicușor să candideze? Sau cine? Simplu. Mulțumesc, NU!”, a scris, duminică seară, pe Facebook, Alexandru Rogobete.
…este DISTRUGEREA COMPLETĂ A ROMÂNIEI!!! Așa i-au ” plantat” pe Chioru’ , Muthankamon și acu’ pe acest Nevolnic !!! Dijaba înjurăm , criticăm, batjocorim pe acest HANDICAPAT MINTAL pt. că DE-AIA a fost numit ( să se plimbe ) de OCULTA INTERN-EXTERNĂ care lucrează in spate în liniște la distrugerea românismului !!! P S. Doar niște GENERALI PATRIOȚI ar putea intoarce nefericitul destin pentru că norodul este .. tâmpit !!!