Nicușor Dan vrea PSD la guvernare

Președintele ales, Nicușor Dan, salută faptul că PSD nu exclude participarea la guvernare și reiterează că își dorește un Executiv în care să fie reprezentate toate cele patru partide pro-occidentale.

‘Este o veste bună că PSD nu exclude participarea la guvernare alături de celelalte partide pro-occidentale. Eu mi-aș dori să ajungem la o negociere. Un Guvern minoritar este o soluție, dar tot timpul e o discuție cu Parlamentul pe măsurile pe care vrea să le ia, pe care le propune Parlamentului. Eu mi-aș dori ca toate cele patru partide pro-occidentale să își asume o guvernare’, a spus Nicușor Dan, marți, la Pro Tv.

El a reiterat că și-ar dori ca funcția de premier să îi revină lui Ilie Bolojan, dar a menționat că acest lucru depinde de modul în care se vor desfășura negocierile.

‘Mi-ar plăcea, evident, Ilie Bolojan. E un om care a dovedit că știe să taie și știe să dezvolte, pe de altă parte. E o persoană care este în zona de administrație publică de 15 ani și care a dovedit și la Oradea, și la Bihor că știe să echilibreze cheltuielile cu necesitatea de dezvoltare’, a precizat el.

Nicușor Dan a opinat că există șanse ‘extrem de mici’ pentru un Guvern tehnocrat, deoarece Executivul va fi ‘cu mare probabilitate’ unul politic.

‘Eu mi-aș dori să fie format din patru partide pro-occidentale, sprijinit de minorități. Dacă nu se va întâmpla, a doua variantă tot un Guvern politic este. Minoritar, sprijinit tot de forțele pro-occidentale din Parlament. Prefer prima variantă’, a afirmat președintele ales.

El a punctat că există deja discuții informale privind viitorul Guvern, dar că în acest moment ‘principala problemă’ o reprezintă deficitul bugetar. Discuțiile cu partidele vor avea loc de la sfârșitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare. Nicușor Dan a declarat că se va întâlni și cu reprezentanții AUR, POT sau SOS, așa cum prevede Constituția.

‘E o întâlnire obligatorie, conform Constituției. Dar calea principală este să lucrez cu partidele care m-au și susținut în turul doi și partidele pro-occidentale’, a conchis el.

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți că a primit un mandat deschis de negociere privitor la guvernare. El a menționat însă că opinia majoritară în partid pare să susțină mai degrabă varianta unei opoziții ‘constructive’.

Întrebat dacă, în opinia sa, PSD ar trebui să continue la guvernare sau să intre în opoziție, el a spus: ‘Cred că știți deja că aceasta a fost discuția principală de la ședința noastră. Nu vă ascund că opinia care pare a fi majoritară în acest moment în PSD este de a avea o opoziție constructivă’.

‘Eu știu – și știu din interiorul Guvernului – că urmează o perioadă de decizii care trebuie să fie susținute. Viitorul Guvern trebuie să aibă susținere, iar PSD va oferi această susținere pentru soluțiile raționale și logice și bune pentru români, indiferent de poziția pe care o vom avea. Dar colegii mi-au dat un mandat deschis în sensul de a avea discuții nu dacă intrăm, neapărat activ, la guvernare sau dacă susținem, ci să vedem ce vor și ceilalți, cei care transmit că vor să construiască o majoritate pro-europeană și după aceea venim în fața românilor’, a mai declarat Grindeanu.

Recomanda

10 Comentarii

  1. A se înțelege cele patru partide care au dat lovitura de stat. Nicușor Dan este un impostor.

  2. decat sa nu mai fie bani de covrigi la devalorizare(scandalurile voastre -politicienii- din ’89 pana azi) mai bine chemi n uun partid unic toti care vor sa vina din toate partidele.
    (ex vezi POTaile care au plecat din partidul lui POTaia: aud aia de cascaval de covrigi vin la PARTID)
    si asa nu mai vedem politruci cum se cearta latv si saboteaza RON la burse si il pregatesc cu valoare mica sa nu cumva sa schimbam in rata favorabila cand trecem la euro…sclavi pe viata

  3. Care PSD ? PSD nu mai exista e pe drumul PNȚ CD -ului,la următoarele alegeri oricare ar fi ele ,anticipate sau la termen va avea un scor dintr-o singura cifră !

  4. Pai bine mai, mucea, tu nu esti presedintele tuturor romanilor ? Cum iti permiti sa indici ce partide trebuie la guvernare sau nu ? Nici nu esti uns inca presedinte si ai si inceput sa dai cu batul in …Balaton.

  5. Păi, vrea nu vrea, azi fără borfașii pesede, nu poate avea o majoritate confortabilă pentru un guvern cu care poate infăptui programul său..

  6. Nicusor a bagat tara in gard! S-a bagat peste Lasconi si cu macar la USRului, partid mort politic a ajuns la mana PSD. Asta se cheamă blestemul tradarii!!! Lasconi presedinta astepta PSD in genunchi ca la anticipate USR si PNL luat peste 50%!!! Au calcat in picioare pronia divina din noiembrie!

  7. ”că își dorește un Executiv în care să fie reprezentate toate cele patru partide pro-occidentale.”
    AUR este al doilea partid in increderea romanilor.
    Pe de alta parte, Simion a fost votat de peste 5 milioane de cetateni romani, la distanta mica de N.Dan.
    Daca votul ar fi fost corect, ar fi fost presedinte. Dar, sa admitem ca nu! Totusi, daca votul ar fi fost liber si nu cu influiente straine clare dovedite (altele decat botii si trolii lui Putin, ci botii si trolii Maiei Sandu si ai lui Macron), Simion ar fi avut muuult mai multe voturi.
    Acest domn presedinte in devenire daca va fi validat, daca trece de contestatii, care a fost masiv huiduit prin Diaspora, dar si prin tara, acest domn indrazneste acum sa lase nereprezentate in guvern peste 5 milioane de cetateni romani pro UE? Da! cetateni europeni, pro UE! Niciun roman nu contesta UE, ci doar conducerea. Daca ar fi sa extrapolam, romanii contesta guvernarea, guvernul, NU Romania. Cam asta vrea sa afirme acest domn cu prooccidentali si altii. Proromani, si altii?!
    Doar in mintea sa poate imparti partidele in prooccidentale si altele.
    In realitate si AUR au europarlamentari, fac parte din grupuri politice.
    De ce in mintea acestui om doar unele partide sunt cum vrea el?!
    Din prima zi el vrea sa guverneze doar pt juma de romanie?!De fapt, nu din prima zi de mandat, ci inainte de a fi validat.
    Incredibil!

    • Se termina compensarea facturilor la energie, il veti plange pe Ciolacu ! Abia atunci veti afla ca n-aveti ce face cu doi s.croci (CG si GS). Veti trai pe lumanari, ca-s fara TVA !

    • Dupa tine ar trebui ca AUR,prin GS sa aiba 8 ministri in guvern!!! Omule,alegerile nu au fost pentru guvern, ci pentru parlament,presedintie. Citeste constitutia,cine si cum formeaza guvernul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.