Donald Trump a fost inculpat pentru încercările sale de a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2020, cea mai gravă acuzaţie care i-a fost adusă fostului preşedinte care a fost deja urmărit penal de două ori, relatează AFP.
Principalul favorit republican pentru alegerile de anul viitor este acuzat de „complot împotriva statului american”, obstrucţionare a unei proceduri oficiale şi atingere adusă drepturilor electorale după o anchetă supravegheată de procurorul special Jack Smith.
Ancheta a fost declanşată de un apel telefonic din ianuarie 2021 al lui Donald Trump – a cărui înregistrare a fost făcută publică – în care acesta i-a cerut unui înalt responsabil local, Brad Raffensperger, să „găsească” aproximativ 12.000 de buletine de vot pe numele său.
Potrivit unor documente judiciare, anchetatorii au descris „un plan coordonat şi la nivelul mai multor state aplicat de echipa de campanie a lui Trump” pentru a influenţa rezultatele alegerilor.
„La mai bine de două luni de la ziua alegerilor din 3 noiembrie 2020, inculpatul a răspândit minciuni potrivit cărora ar fi existat o fraudă care să determine rezultatul alegerilor şi că el ar fi câştigat de fapt. Aceste afirmaţii au fost false, iar acuzatul ştia că sunt false, dar acuzatul le-a difuzat oricum – pentru a face ca afirmaţiile sale false cu bună ştiinţă să pară legitime, pentru a crea o atmosferă intensă de neîncredere şi furie şi pentru a eroda încrederea publicului în administrarea alegerilor”, se arată în rechizitoriu.

Fostul preşedinte a fost deja inculpat la începutul lui iunie şi sfârşitul lui iulie la nivel federal în dosarul arhivelor Casei Albe. El este acuzat în special că a pus în pericol securitatea Statelor Unite, luând cu el documente clasificate la sfârşitul mandatului său.
Marele juriu si Procurorul s-au pronutat . verdictul este dat de catre instanta de judecata . judecata va fi rapida si o sa aflam curind verdictul dar daca cele doua institutii au gasit motive de trimitere in judecata finalul este previzibil