Compania Sterling Resources a semnat un acord cu ExxonMobil Exploration and Production Romania şi OMV Petrom pentru vânzarea unui segment al perimetrului petrolifer 15 Midia din Marea Neagră, la un preţ între 29,5 milioane dolari şi 79 milioane dolari, în funcţie de îndeplinirea unor condiţii, transmite Ziare.com.
Porţiunea de perimetru are o suprafaţă de 125.000 de acri (46.539 ha), sau 11% din suprafaţa totală a concesiunii Midia şi Pelican, se arată într-un comunicat al companiei canadiene. Porţiunea de perimetru vizată de tranzacţie se învecinează cu blocul Neptun al Exxon si OMV Petrom.
Sterling deţine 65% din consorţiul care operează blocul 15 Midia.
Sterling va primi de la Exxon şi OMV Petrom 29,5 milioane de dolari la finalizarea tranzacţiei, încă 29,5 milioane de dolari la îndeplinirea unor condiţii legate de o descoperire de hidrocarburi în porţiunea de perimetru tranzacţionată şi o altă suma, de 19,5 milioane de dolari, la începerea producţiei comerciale.
Sterling a primit primele perimetre în Marea Neagră la finalul guvernării Tăriceanu. După ce guvernul Boc l-a acuzat pe predecesor de prejudicierea intereselor naţionale, în 2009 a mai fost acordat un perimetru care facea parte din suprafaţa obţinută de România în urma procesului de la CIJ, de la Haga, împotriva Ucrainei.