Noile imperative ale spiritului constituţional

Cel mai prestigios filosof politic din a doua jumătate a secolului al XX-lea, Habermas, îşi focusează gândirea pe pragmatica deliberativă a proceselor de constituţionalizare. La limită, Habermas pledează pentru o constituţionalizare democratică mondială. În subtext, dar şi făţiş, susţine că actualele forme de globalizare economică nu au conştienţa acestei necesităţi (constituţionalizarea), ci, dimpotrivă, forţează o dictatură financiaristă.

În 1918, drept temă deliberativă pentru negocierile de pace, ideea de constituţionalizare (reconstituţionalizare) a circulat, dar nu a avut ecoul pe care l-a obţinut prin Habermas.

Proiectul steinerian de regândire a emergenţelor constituţionalizante este inspirat la fel de intens din Iluminism ca şi proiectul habermasian, dar, susţin eu, cu o dimensiune de claritate în plus.

Uluitor pentru unii poate apărea faptul că, încă din 1918, Steiner „citea” previzibilitatea unei dictaturi economico-financiariste în practica relaţiilor internaţionale. Spre deosebire de Habermas, părintele antroposofiei descria şi cauzalitatea specifică a acestei tendinţe. Ea provenea din înţelegerea corectă a puterilor reale din stat şi din neînţelegerea puterilor reale din societate. Da, puterile reale din lumea politico-juridică (statul) sunt legislativul, executivul şi judecătorescul. Dar statul face parte din societate, iar în ansamblul social, puterile reale sunt politico-juridicul, economicul şi cultural-spiritualul. Aceste trei puteri sociale au a fi constituţionalizate în spiritul în care au fost reglementate cele trei puteri din stat – iată axioma pragmatismului steinerian.

Azi ne aflăm, de multă vreme, la „ora” dereglementării radicale a economico-financiarului, care, contrar spiritului iluminist, domină celelalte două puteri sociale, ca şi cum ar fi normal ca, în stat, o putere să le domine pe celelalte două. Anormalul acesta este, de altfel, încercat, azi, prin juridicizarea vieţii politice, un experiment care în România regimului FBI-Coldea-Kovesi a fost forţat până la explozia premiselor sale experimentale.

Despre puterea cultural-spirituală, Habermas vorbeşte în chip constant atunci când aduce în prim-plan rolul semiotic al comunicării şi al deliberării, dar filosoful german ezită să o înţeleagă ca putere autonomă ce face parte dintr-un ansamblu de trei puteri autonome rămase în afara oricărui proiect de constituţionalizare.

Despre puterea socială a economico-financiarului, Habermas nu a putut face nicio propunere constructivă de integrare într-un sistem de control reciproc al puterilor autonome. Steiner a făcut astfel de propuneri. Trei forme distincte de parlamentarism, câte unul pentru fiecare putere socială – aceasta este propunerea steineriană. Vot universal pentru parlamentarismul politico-juridic. Vot cenzitar pentru parlamentarismul economico-financiar. Vot discriminat educaţional pentru parlamentarismul cultural-spiritual.

Constituţionalizarea acestor puteri sociale rămâne o problemă adânc coborâtă în abisul conştientizării lor, cu atât mai adânc cu cât toate eforturile economico-financiarului sunt, acum, îndreptate în contra revelaţiei că ele au a fi, prin natura lor, autonome, aşa cum liberté, égalité, fraternité sunt principii autonome ce au a-şi căuta armonizarea.