Inter ar putea fi implicată în noul scandal de corupție din Serie A, potrivit GSP.ro.
Gianluca Rocchi e acuzat că ar fi făcut mai multe delegări favorabile „nerazzurrilor”. Mai mult, Rocchi ar fi exercitat presiuni și asupra celor din camera VAR.
Noul scandal de corupție din Serie A ar putea-o implica pe Inter
În cazul în care acuzațiile se dovedesc întemeiate Inter riscă depunctarea sau chiar retrogradarea. Mattia Grassani, avocat specializat în drept sportiv, spune că e prematur să se lanseze astfel de ipoteze. Totodată, însă, el nu exclude un astfel de scenariu.
„În momentul de față, ancheta îi vizează pe Rocchi și Gervasoni. Nu există persoane afiliate cluburilor sau echipelor care să răspundă în mod direct.
Este prematur să facem ipoteze, dar, dacă în plan sportiv s-ar constata responsabilități, sancțiunile prevăzute sunt foarte severe: pentru cei vinovați, minimum patru ani de suspendare, iar pentru cluburi, penalizări de cel puțin 3 puncte sau, dacă se dovedește că aceștia au acționat în numele cluburilor, retrogradarea.
Având în vedere că suntem la final de aprilie, dacă un club ar fi găsit vinovat, cred că există timp ca sancțiunea să fie aplicată în acest sezon, cel târziu în cel viitor.
Procedurile penale și sportive se desfășoară în paralel. În prezent, Parchetul Federal a solicitat documentele de la Parchetul din Milano și cred că, din punct de vedere al termenelor, nu va întârzia în analizarea acestora.
Audierile pentru Rocchi și Gervasoni sunt programate în zilele următoare. Procedura sportivă trebuie finalizată în termen de 60 de zile de la deschidere, cu posibilitatea unei prelungiri de încă 60 de zile”, a declarat avocatul Mattia Grassani pentru DAZN, conform fcinter1908.it, potrivit sursei citate.
Întrebat despre posibilitatea ca Inter să fie implicată în acest scandal, Cristian Chivu a evitat să comenteze. Scandalul vizează precedentele două sezoane, când antrenorul echipei era Simone Inzaghi.
„Vorbesc despre fotbal. Sunt antrenor și sunt plătit să mă pregătesc pentru meciuri cât mai bine posibil și să transmit calm și motivație adecvată. La 2-0, nu mi-am făcut bine treaba și îmi asum responsabilitatea, dar asta nu schimbă prea mult. Ne lipsesc trei puncte și vrem să terminăm cât mai repede posibil!”, a declarat Chivu, potrivit aceleiași surse.



