Noua cugetare a lui Klaus Iohannis despre alegerile anticipate: „Aproape imposibil”

Klaus Iohannis și-a schimbat discursul despre anticipate. Dacă anul trecut, la începutul pandemiei, avea o singură preocupare, alegerile anticipate, acum când PNL nu mai e pe val, iar PSD a crescut în sondaje, președintele a dat-o la întors.

Klaus Iohannis a declarat, joi, că în realitate este aproape imposibil să fie declanşate alegeri anticipate, alegeri pe care le cere PSD în contextul demiterii Guvernului Cîțu prin moțiune de cenzură.

Iată de a declarat Iohannis azi

„Declanşarea alegerilor anticipate este o chestiune care se discută aşa teoretic demult în România, însă Constituţia noastră este construită pentru a garanta stabilitatea parlamentară. Este, în realitate, aproape imposibil de declanşat alegeri anticipate, nemaivorbind de faptul că probabil nici nu este de dorit, nu suntem nici măcar la un an distanţă de alegerile parlamentare. Ce ar aduce? Aceleaşi partide probabil cu aceleaşi procente, poate puţin-puţin modificate, ceea ce ne-ar aduce exact înapoi în situaţia în care suntem astăzi. În teorie, în Constituţie sunt prevăzute astfel de alegeri, însă ele constituţional nu sunt bine definite şi nu au avut loc niciodată până acum din aceste considerente. Faptul că un partid tot defilează cu alegeri anticipate mi se pare mai degrabă o formă de eschivă din partea acestui partid decât altceva”, a declarat Iohannis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Ioana Radu 8522 Articole
Author

30 de Comentarii

  1. Foloseste psihologia pentru blocarea actiunii! Nu luati in seama ce latra! Actiunea are cale libera fara blocare, un succes incredibil! Cand scriu, simt deja ca se duce dracului plavanul, exact ca cu citu si guvernul sau(caco intentionat)! O sa mai merg pe la biserica si finalul acestui individ va fi identic cu al lui citu dar fara a mai fi votat dupa destituire! Inainte de caderea guvernului, am scris: garantat 200%! Acum e identic! Incepeti in forta actiunea, urgent si NU va blocati la coronavirus, cetatenii vor vota fara nicio jena! Garantat 200%!

  2. Comentariul pe care il publica in ziua de 06.10.2021 Petre M. Iancu cu titlul „România față cu Președintele-Lună și cu principiul lui Klaus” pe portalul Deutsche Welle marcheaza fara indoiala sfarsitul suportului german neconditionat pentru Klaus Johannis. Dupa cum se stie, DW este un … SRL … independent, care lucreaza pe banii clientului … federal. Mutti Merkel fiind pe faras si la Berlin aproape sigura varianta unui guvern de coalitie in care Verzii, aliatii naturali ai USL, vor avea o influent dominanta in ciuda rezultatului mai degraba modest la alegegerile recente, lui Johannis ii va sufla in curand atat de la Berlin cat si de la Paris un vant rece in fata. Ramane de vazut daca umbrela americana il a apara in sufienta masura!

  3. Poate alegeri anticipate nu,dar suspendarea da!!..a mai fost un caz pe timpul altui troglodit…

  4. Daca exista vreun lucru care sa trezească demagogia din pesedosnici, acela este farsa. Alegeri anticipate nu e decât cea mai genitala dintre marlaniile șarlatanilor cu trei trandafiri de hârtie igienică. Așadar, satrapul Ioha poate să doarmă liniștit. In continuare. Fără nicio alta continuitate, in afara de una singura: eu-eu-eu. De pe o zi pe alta, ignoranța, de pe o zi pe alta, nonșalanță, de pe o zi pe alta, răzbunare. Totul de pe o zi pe alta, precum câinele, dar în fiecare zi, veghind cu strășnicie, cu mânie și cu frica. Singurul lui gând e sa lovească, abil, rânjind sardonic, și să doboare. Ca un gangster. Pe scurt, iată cum descoperim și noi in „alesul” aliasul satrapului, dulci vise de despotism. O, carmuitorul nostru crud și prea duplicitar, carele ești pentru un timp aici, ura ta este izma care îngheață gura și arde pântecele.

  5. ‘ Ghici ciupercá …’, alegerile anticipate nu se pot realiza pentru cá avem o clasá politicá imaturá creatá pe principiul ‘cine sare cu banul gros este ales’, sau, ‘ce-mi dai ca sá-ti dau’ cu o rezultantá clará : la a doua strigare voteazá pe oricine este propus.

  6. Bine măi Joha, alegeri anticipate ba, da’ de suspendări anticipate, ce zici?

  7. @parere…/Ciolanis va fi suspenda si va ajunge in final la inchisoare pentru tradare si-si va pierde toata averea obtinuta ghinion prin furt. Sfanta Treime si Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu au dat o Anatema Cereasca prin care se vor intampla toate acestea. Viitorul pe lista anatemei Ceresti vor fi Helvvig si dupa Helvvig marele Pahontu dupa care vine si un mare sef cu trese de la SRI. Si astea se intampla pentru Puterea Divine stiu ca satanele ce au pus stapanire pe Sfanta Noastra Romanie ca s-a fure, s-o batjocoreasca credinta Orotodoxa, s-o depopuleze de romanii ca sa devina alte natii stapane pe pamanturile noastre stramosesti pot fi aruncate si pedepsite numai de Puterea Lor Divina sub semnul Crucii Sfiinte si Vii a lui Iisus Hristos.

  8. Alogenul parazit a  ajuns guvernator, ales de alogenii lui care au ocupat toate institutiile statului ca lupii la oi prin minciuna si viclenie,  cu ajutorul mijloacelor de control si manipulare : tastatura calculatorului si circ la tv…cele asa zise 6 milioane de voturi pentru el,  nu reprezinta decat masura manipularii si spalarii de creier impusa de “valorile” occidentale….
    daca la inceput s-au folosit de cozi de topor tradatori si vanzatori de neam, acum au impus direct, pe fata, fara nici o jena, ca o sfidare, pe alogenii lor, asta datorita amarului de ani de propaganda si indobitocire ca picatura chinezeasca,  minciuna repetata la nesfarsit…sarmanul om….sarmanul popor, ca broasca pusa la fiert, nu simte, nu realizeaza pieirea lui, si crede in propaganda iluzorie, vicleana a “valorilor” occidentale, care-l duce in prapastia pierzarii, din om in neom, coborat in nefiresc, mai prejos decat animalele, si din popor in populatie, controlata si manipulata prin card si cip, si paine si circ!
    fereastra overton – nu e o teorie a conspiratiei ci e o trista realitate a zilelor noastre, mostra de manipulare si spalare de creier…sau altfel spus : “valori” occidentale si…stat de „drept” !

  9. @parere…/Citesc un comentariu pe acest forum, ma gandesc sa raspund la el intr-un anumit fel si cand incep sa apas pe clape imi vin in minte cuvintele ce trebuiesc scrise. Parca este altcineva care scrie pentru mine de parca degetele mele sunt programate din alte sfere??? Sa aiba Sfantul Dumnezeu in universul asta pamanesc si cel Ceresc o retea de Internet Wires Etern care comunica cu noi??? Chiar daca noi nu suntem nici sfiinti, suntem pacatosi si suntem alesi doar pentru ca ne iubim cu ardoare Sfanta Noastra Romanie??? Daca da, inseamna ca Sfantul Dumnezeu, Imparatul Ceres, Duhul Adevarului iubeste infinit Sfanta Noastra Romanie, peste puterile noastre de muritori de a intelege asa ceva. Si daca El Iubeste asa de mult Sfanta Noastra Romanie inseamna ca Resetarea Divina a Sfantei Noastre Romanii va fi Perfecta. Si nimic nu-i va sta in cale Supremului, Eternului, Sfantului, Dreptului Creator si Stapan al tuturor vazutelor si nevazutelor, stiutelor si nestiutelor si auzitelor si neauzitelor din aceasta lume. Amin.

  10. Cum au patruns atatia lipsiti de umor (USR) pe aici, mon-golul in cap de la hotznews si tapalaba nu-i mai publica ?

  11. Si ceea ce nu stiu si nu vor sa inteleaga atat slugile tradatoare din Sfanta Noastra Romanie dar si stapanii lor din Occident, Resetarea Sfantei Noastre Romanii ii va cuprinde si pe stapanii slugilor de afara dar si entitatile statale care se afla in spatele planului subjugare, spoliere, batjocorire a credintei Orotodoxe si alungarea si uciderea prin infometare, frig si lipsa medicamentelor a romanilor. Si mergand pe acesta logica se pare sigur ca nici Nato nu va mai fi ce a fost sa fie, nici UE si nici, nici, nici.. nici Kovesi mare comisareasa comunitara.

  12. Petre M. Iancu „este platit pentru DW” de la Bucuresti. Vorba oricarui chelner: cine plateste, comanda !

  13. Si marile multinationale venite si ele la furat in Sfanta Noastra Romanie si care fura peste 40 de miliarde de euro anual daca nu vor returna inapoi incepand cu 2023 in fiecare an, timp de 10 ani ceea ce au furat, sutele de miliarde de euro vor intra si ele in faliment impreuna cu firmele lor mama din UE si alte tari hraparete din aceasta lume. Si aste numai daca se opresc sa mai fure cat se poate de repede si fac public cu gurita lor cat banet au furat si praduit din Sfanta Noastra Romanie in ultimii 10 ani. Daca nu recunosc, nu-si cer iertare poporului roman si nu incep sa returneze averile furate de la gura noastra, a romanilor vor intra cu toate in faliment. Acestea au timp pana-n 2023 sa inceapa returnarea avutiei furate din tara asta dar cu conditia ca sa opreasca acest furt de indata si sa recunoasca si sa-si asume in scris pana-n Martie 2022 spolierea Sfantei Noastre Romanii si la cat se ridica aceasta suma in miliarde de euro in ultimii 10 ani de zile. Si sa-si ceara iertare poporului roman ca ei comerciantii din occident au fost niste hoti, hoti de hoti si corupti pana-n maduva oaselor in relatia lor cu Sfanta Noastra Romanie si cu noi romanii.

  14. Sa vedeti cum vor disparea toti formatorii de opinie si postacii anti-romanesti din mass-media romaneasca unul cat unul cand vor incepe sa fie pusi pe liber. Toti cei care au propagat ura anti-romanesca in mass-media romanesca si au urlat facand spume la gura sa intre Liviu Dragena la puscarie vor simti pe pielea lor ce bucurii le va aduce Divinitatea in buzunare si conturile lor bancare. Fiti pe faza toti vor plati dupa fapta si rasplata.

  15. Nu ma Cheama Petrov!
    Me mine ma Cheama OTTO si nu Doresc sa fiu Suspendati de Grinda Podului Minciunilor din Garnizoana HermannStadt.
    Am inteles finalmente ca nici pe Vasilica Nu-l Vreti.
    Nicio Problema!
    O voi Proclama Prim Ministru pe Raluca Bot de Cal de la Moldova.
    Fara Alegeri Anticipate!
    Governul Meu o Cere !

  16. Idolul romanilor! Asta este. Cred ca l-au dus la reanimare dupa ce a pronuntat atatea cuvinte, unul dupa altul, fara sa citeasca de pe bilet si fara sa-i sufle nimeni in casca.Sa fi avut vreun prompter ascuns pe dupa ceata de reporteri?!?

  17. de tine nu se scapă cu rugaminti,ci constitutional pt tradare, incalcarea repetată a constitutiei, promovarea nulutăților si paranoicilor in functii cheie.ai sapat la psd 7 ani si ai datde AUR??

  18. I s-a incins ce-i lipseste lu profu da pioneeri

  19. Anticipatele „Ce ar aduce? Aceleaşi partide probabil cu aceleaşi procente, poate puţin-puţin modificate” zice bolovanul! Putin modificate? Doar daca furati voturile ca la Sect.1 cum a furat Clotilde, cu sacii! Cat de prosti iti inchipui ca suntem ca sa te credem?

  20. Ticalosul asta macar de ar tine minte ce a spus inainte! TRebuie urgent suspendat si judecat pentru inalta tradare!

  21. Ciudat! In 20 decembrie 2020 alegerile anticipae nu erau de loc imposibile pentru actualul geniu al Carpaţilor! Iată gândirea profundă de atunci a insului: Preşedintele a afirmat că pentru organizarea de alegeri anticipate există două variante, respectiv demisia premierului Ludovic Orban din funcţie sau adoptarea unei moţiuni de cenzură în Parlament
    “Există două variante, fie demisionează, fie concepe o lege şi să fie nemulţumiţi suficienţi ca să demită Guvernul prin moţiune de cenzură. Alte variante sunt puţin probabile”, a explicat şeful statului. Oare cum se explică cotitura? Ah – pe atunci domnnul era numai preşedinte-călător nu şi preşedinte golfator! 🙂

  22. Tradatorul de la Cotroceni trebuie urgent suspendat si trimis in judecata cu toata gasca lui de banditi care vand tara la bucata!

  23. Demis, aproape posibil si apoi la puscarie (fals si uz de fals) impreuna cu Ravisanta !

  24. Gandirea bucifala presidentiala isi arata roadele negative

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.