Noi, românii din Piața Chibrit, deformaţi de școala de tip fabrică nu avem prize istorice solide şi, mai mult, nu suntem obişnuiţi să fiinţăm în instabilitate. Într-o lume instabilă trebuie să-ţi ajustezi tot timpul strategiile fie ele de comunicare, fie de marketing, fie de supravieţuire, oricare ar fi aspectul supravieţuirii. Ţelul acestei povești e acela de a deschide un dialog din acest punct de vedere.
Instabilitatea şi complexitatea devin guvernatoare în lumea noastră. O femeie, care a lucrat ca arhitect ani de zile, lucrează acum la o pompă de benzină. N-a avut curajul să-şi facă un birou de arhitectură. Instabilitatea i-a dat o lovituri năucitoare. Sunt mii şi mii de cazuri. Românii nu sunt învăţaţi să navigheze pe oceane furtunoase, metaforic vorbind. Dar poate că lucrurile se schimbă, zice madam Calomfirescu deschizându-și umbreluța, să se apere de picăturile incandescente care cad peste noi tocmai acum cânt trece cometa. Noi le putem schimba. Sigur că adaug puţină ficţionalitate în tot ceea ce spun eu acum, trecând cu întregul marș prin fața teatrului național. De ce?
Pentru ca lucrurile nu sunt chiar atât de simple cum par. Imaginarul omenesc, sufletul omenesc e atât de frumos şi de complex sau, dimpotrivă, bântuit. Istoria oficială a lumii şi istoria oficială a naturii sunt istorii mincinoase. Şcoala de tip fabrică ne-a deformat minţile şi a construit pentru fiecare dinte noi o realitate falsă. Avem dreptul să ne eliberăm. Ne vom elibera dacă vom încerca să găsim Adevărul. Acesta este sensul ultim al fiinţei. În rest, măririle, perversităţile, uneltirile şi smintelile noastre sunt de prisos. Universul politicii nu s-a lăsat cunoscut, ne-a păcălit tot timpul. Orbecăim sau suntem indiferenţi. Ne este teamă să căutăm adevărul. Majoritatea dintre noi nici nu-l mai caută. Când cauţi adevărul trebuie să-ţi asumi riscuri.
Oricâţi am fi cei hotărâţi să riscăm, trebuie s-o facem. Altfel miracolul se va închide în el însuşi. Suntem chemaţi să ne luptăm cu cel mai aprig duşman al nostru: cu noi înșine. Da, dar vezi, zice Bobolina ținându-se de braț cu Tudor Arghezi, noi vrem să trăim în locuri călduțe, sub poala pădurii, să soilim la soare, printre coceni, nu să ieșim la larg, prin furtună. Lasă dragă, c-au ieșit la răzbel voievozii noștri, viteji între viteji, care erau toți cumani și arabi așa cum a spus maestrul Neagu Djuvara. Și adică ce vrei să spui, răcniră mai mulți pesediști, secondați de niște peneliști. Ei, ce vrea să spună?! Păi vrea să spună că nu suntem chiar așa de ocară în noua ordine mondială. Păi vrea să spună că ducem dorul vremurilor de odinioară. Păi vrea să spună că ne cam doare la bască, ha, ha, ha!
