Spaţializarea timpului este ceea ce se petrece în „cutia neagră” a unui decedat care a trecut prin moarte cu o conştienţă îndeajuns de evoluată. Conştienţa umană a atins acest grad de evoluţie pe vremea Egiptului antic. Cunoaşterea post-mortem a reapărut, mai apoi, independent de Cartea egipteană a morţilor, în budismul tibetan. Ezoteric, a fost prezentă după secolul al XIII-lea, şi în creştinism. Exoterizarea acestui creştinism a avut loc imediat după 1900. Rudolf Steiner, autorul faptei, a fost dezamăgit că în Franţa nu au prins aproape deloc aceste cunoştinţe (pe care el le-a numit antroposofie). Ştia că, fără entuziasmul spiritului francez, antroposofia va avea dificultăţi să-şi facă luminile vizibile unor cercuri largi de intelecte.
În 2015 a apărut, în Franţa, o carte intitulată Fizica conştiinţei. Autorul ei, Philippe Guillemant, este un prestigios inginer specializat în fizica clasică, în cuantică, în inteligenţă artificială şi în teoria haosului. Este prima ecloziune a antroposofiei pe teritoriile mentalului francez. Guillemant nu pare a-i datora ceva lui Rudolf Steiner. Datorează mult cercetărilor din teoria corzilor şi celor din domeniul gravitaţiei cuantice. Cartea sa este, într-un fel, echivalentul volumului Filosofia libertăţii (1894), în care Steiner a pus nucleul antroposofiei într-un limbaj non-spiritualist.
Ceea ce aduce această carte (ajunsă deja la a şasea ediţie) este corolarul fizicii celei mai avansate, care încă din anii ’20 ai secolului trecut s-a izbit de dificila problemă a observatorului. La nivel cuantic, cel ce observă face parte din ceea ce este observat.
Rudolf Steiner formulase această problemă aşa: cunoaşterea face parte din realitate în sensul că îi instituie apariţia şi aparenţele. Vedantinii numiseră efectul cunoaşterii asupra realului maya.
Guillemant inversează clepsidra dogmatică a fizicii: nu materia produce conştienţa, ci viceversa. Chiar şi când vorbeşte despre ipoteza reîncarnărilor, fizicianul francez o face în limbajul raţionalităţii ştiinţifice, menţinând ipoteza în starea ei de ipoteză.
Cheia, în noua paradigmă de gândire propusă de acest fizician, este înţelesul din cuvântul informaţie. Vidul cuantic ar fi un câmp informaţional (algoritmi şi arhetipuri), iar acest câmp imaterial ar fi responsabil (da, căci e vorba de câmpul unei conştienţe) de formatarea unei prime realităţi în exteriorul său: spaţiul (care e totuna cu gravitaţia, cum ştim de la Einstein). Din acest punct, de la forţele gravitaţionale plecând, aşadar, fizica a descris de la A la Z felul cum apare materialitatea ori cum dispare ea în găurile negre. Ce nu au putut accepta fizicienii o vreme era faptul că materia e maya, dar cuantica a impus, în cele din urmă, această înţelegere a lucrurilor.
Guillemant demonstrează riguros că, dacă înţelegem cuantica nefiind o „poveste” despre spaţializare, ci una despre temporalizarea spaţiului, atunci ceea ce era până acum contraintuitiv devine uşor de intuit. Dar, acum, cuvântul timp nu mai are sensul din fizica clasică, ci primeşte un sens spiritual: e vorba de un timp viu (singurul care nu e maya) ce îşi are stările de viaţă în vidul cuantic, care, desigur, are a fi gândit ca fiind plinul, în vreme ce spaţiul şi materia reprezintă golul. Şi acest raport inversat faţă de intuiţia comună între plin şi gol fusese cunoscut brahmanilor din India pre-hindusă.
„Observatorul este observatul. ” -superb, infricosator, adevarat, Dumnezeiesc. Creatia este totul, nimic inafara Creatiei.
Citind comentariile forumistilor la Cotidianul, devenim, realmente, mai destepti si mai umani. Multumim si sa continuam.
la indieni, totul e Maya, la noi, totul e Mamaia…
Pe cand traducerea cartilor lui Philippe Guillemant si in limba romana? Incepeti, va rog, cu „La Route du temps”!
Mai era prin basmele romanesti (Harap Alb) un cal care infuleca jeratic si care ii zice stapanului: „…de-acum înainte sunt gata să te întovărăşesc oriunde mi-i porunci, stăpâne. Numai să-mi spui dinainte cum să te duc: ca vântul ori ca gândul?
— De mi-i duce ca gândul, tu mi-i prăpădi, iar de mi-i duce ca vântul, tu mi-i folosi, căluţul meu, zise fiul craiului.”
O fi avut si calul ala ceva notiuni de fizica cuantica de punea asemenea intrebari? Cine stie ce taine mai ascunde memoria colectiva cristalizata in basme!?
@Calin 12:26
Sunt sigur ca sugestiile Dvs. au fost deja trecute in revista de trolii care ne fac, cu superioritate, dacopati si inapoiati.
Pentru ca e plin pe aici de oameni instruiti, care stiu sa scrie un mesaj la comanda, cum trebuie!
Noi suntem … in interiorul Universului … putem doar fi doar neste observatori ENDO-fizici…
Insa, intr-un Multivers (posibilitatea existentei unei multitudine de universuri) … putem fi chiar observatori EXO-fizici ai celorlalte universuri din Multivers …
Ciudat …
Dar … trebuie sa ne gandim ca … in cursul evolutiei stiintei … am avut trei tipuri de univers … cel antic (sistemul solar) … cel al Renasterii (Galaxia Calea Lactea … cu 10^11 stele extrasolare) … la cel extragalactic (Hubble 1930, 10^11 galaxii … fiecare cu 10^11 stele) .
Acum … puteti aplica notiunile de ENDO- si EXO- sisteme … acestor universuri …
Curioase, surpinzatoare si fascinante … REZULTATE …
Dar .. in cazul unei particule Planck (post cuantic) … in care ne-am fi putut afla ??? Si mai FASCINANT …
Dr, intr-o lume doar de fluctuatii de vid … Mult mai FASCINANT … ce ar insemna endo- sau exo- fluctuatii … poate acelasi lucru ca intr-un Multivers ….
„Toate-s praf… Lumea-i cum este … și ca dânsa suntem noi „
Niste elucubratii cu pretentii de stiinta!
Nu vă pierdeți vremea cu noul Einstein!
Încercați Miles Mathis la:
http://www.milesmathis.com (științe)
http://www.mileswmathis.com (artă și viața de zi cu zi)
La Philippe vă numai bazaconii: fizica cuantică, inteligenţă artificială, teoria haosului, antropozofie, Steiner,gravitaţiei cuantice…
Nu exista fizica cuantica … sub nivelul de incertitudine al lui Heisenberg. Exista doar energie a vidului … si fluctuatiile de vid. Peste nivelul Heisenberg … urmeaza nivelul Plank … material.
Teoria corzilor (string theory) … a cam cazut. Nu poate actiona sub nivelul Heisenberg-Plank. Teoria multi-dimensiunilor … a cam cazut. Teoria membranelor …si ekpirotica (ciocnirea) lor … a cam cazut.
Stiinta continua sa cerceteze LUMEA … cea materiala … de la „particula”de tip Plank … care prin expansiune spatio-temporala dar si material-energetic … a ajuns la Universul extragalactic actual …
Dar, in Univers, pe parcursul evolutiei sale …. foarte interesant … „cantitatea de informatie/biti a la Wheeler” … ramane exact egala … cu entropia materie-energiei (via ecuatiile lui Einstein). Incepande de la momentul aparitiei minusculei particulei stabile de tip Planck (cea ivita dintr-o simpla fluctuatie de vid) … si pana in momentul actual … De la o entropie Planck aproape zero … si pana la entropia actuala a Universului, de 10^122 biti … de la SIMPLU … la COMPLEX …
Dar … cartea lui Steiner … „Despre eternitalea lumii” … ramane o carte FASCINANTA … de texte …din epoca inceputului Renasterii (anul 1277) … si dezbaterile „cosmologice” din acea vreme…
Anul 1277 – si tezele episcopului Tempier al Parisului (teze elaborate chiar in sanul Bisericii) … au indicat posibilitatea … ca sa existe mai multe lumi (sisteme planetare) … dar un singur Univers … din acest punct (religios) … a inceput aventura STIINTEI MODERNE …
Acum … stiinta actuala vorbeste … si despre nenumarate sisteme planetare .. si despre posibilitata existentei mai multor universuri (notiuni despre Metavers/Multivers)…
Fascinanta carte a lui Steiner … fascinanta cosmologie … fascinante rezultate cosmologice actuale.
De citit, NEAPARAT, cartea lui Steiner !!!
Gandirea este materie. Egoul este produsul materiei. Este observatorul, adica timpul psihologic produs si intretinut de experiente accumulate. Observatorul este observatul. In mintea golita de observator, prin meditatia indusa de starea de atentie permanenta si fara obiect, se poate incarna Vidul cuantic/Esenta/Fiinta/Imparatia Cerurilor.
Doar, daca Acesta o vrea.
Ar vrea multi, insa din pacate de la EInstein, nu s-a mai ridicat NIMENI la nivelul geniului sau. ONE OF A KIND!
Ma bucur mult sa citesc, maestre Buduca, faptul ca volumul este „prima ecloziune a antroposofiei pe teritoriile mentalului francez”. Ati surprins minunat esenta lucrării! 🙂
Da! Au scos cartile astia(din canada, franta, america) care au vizitat si locuit in cairo si egipt 2 ani de zile(2015-2017) sa cunoasca ananunte despre viata din egipt, despre steategia prin care se mumifiaza cadavrele? Au venit pentru o actiune generalizata, au trait momente jalnice(in cimitirele reale egiptene-eu am vizitat locuri uluitoare) si au plecat fara nimic in creier, cewa ce au scris a ramas baza de documentare de care se agata pentru orice matetial. Secretul real nu l-au aflat sinici nu il vor afla pentru ca trebuie sa ai creierul liber de frica, teama dar deschis total la noutati. Si cum, cand ajungi la piramide, te urci cateva nivele spre varf, ajungi la portita de intrare in piramida, intri interior unde e intuneric total, te cam ia groaza, tremura creierul si sangele in vene. Nu iti doresti decat sa pleci rapid, asta daca nu esti insotit de cativa din zona. Nu faceti comparatie intre Einstein si actualii care intamplator vor sa faca materiale, eu cu ai mei am stat peste 2 luni in egipt in prezenta entitatilor originale(musulmani si crestini), ce scrie in carte e nimic fata de ce s-a intamplat cu ani in urma, in actualitate pentru viitor! Tiata documentarea obligatoriu trebuie pusa pe aceeasi tabla cu armata si nu separat. Armata a jucat din totdeauna rolul principal, secu tarii lor sunt din si in cadrul armatei.