Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a oferit detalii recente privind stadiul lucrărilor la Autostrada de Centură București, subliniind progresele semnificative înregistrate până acum și estimând termenele de finalizare ale celor patru loturi încă în construcție.
Într-un mesaj postat pe TikTok, Grindeanu a afirmat că lucrările pe semicercul sudic al autostrăzii au avansat considerabil. Din cele trei loturi aflate în această zonă, două au fost deja deschise circulației. „Lotul care va închide ultima bucată de autostradă între A1, ce leagă Bucureștiul de Pitești, și A2, care duce spre Constanța, va fi finalizat la începutul acestei veri”, a precizat ministrul.
Referitor la semicercul nordic, Grindeanu a anunțat că deja 20 de kilometri au fost dați în circulație, legând DN1 de DN2. În ceea ce privește celelalte două loturi din această zonă, care se întind de la DN2 până la A2, acestea vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an. „Ultimul lot, care leagă A1 de DN1, va fi gata anul viitor”, a adăugat ministrul.
Astfel, estimările oficiale indică faptul că la finalul anului viitor, întreaga Autostradă A0 va fi complet funcțională, permițând circulația neîntreruptă pe cei aproximativ 100 de kilometri din jurul Bucureștiului.
@sorin.grindeanu7 Când sunt gata lucrările la A0 (Autostrada de Centură București)? #Romania #fyp #Infrastructure
Constructorii și loturile autostrăzii
Pentru realizarea acestui proiect de amploare, au fost implicate mai multe companii de construcții. Loturile 1 și 2 din A0 Sud au fost atribuite turcilor de la Alsim Alarko, în timp ce lotul 3 al aceleași zone este realizat de compania elenă Aktor. Pe A0 Nord, loturile 2 și 4 au fost atribuite constructorului român UMB, iar lotul 3 este construit de chinezii de la CCECC. Lotul 1 Nord a fost câștigat de italienii de la Pizzarotti, după una dintre cele mai lungi licitații din istoria CNAIR.
Javretele asta mincinos, mizeria asta de la transporturi, se lauda cu 300 km drumuri(autostrăzile au cel puțin 4 benzi), în 35 ani dar banii au fost dați și furați până anul trecut, vezi Bechtel cu clotilda supervizor! Dispăreți dracului din fruntea țării, escrocilor mincinoși ce sunteți.