Nu suntem musafiri nepoftiți. Vrem o UE a respectului

În actualul Sudan de Sud trăiesc două mari triburi – dinka și nuer. Înainte să fie islamizate, aceste triburi aveau aveau o credință monoteistă. Etnicii Dinka credeau că, atunci când a creat lumea, Dumnezeu le-a dat un vițel, iar nuerii au primit o vacă bătrână. Nemulțumiți, nuerii au furat vițelul. Înfuriat, Dumnezeu le-a dat etinicilor dinka dreptul de a-i oprima și de a-i ataca pe nueri. Cel mai interesant este că nuerii au aceeași credința cu dinka și au acceptat vreme de secole să fie umiliți și exploatați, persecutați, până când au ajuns aproape în pragul dispariției ca trib. Islamul a pus capăt acestor superstiții, însă nu a adus pacea, dovadă fiind luptele care macină Sudanul de Sud de la apariția sa, în 2011.

În august anul acesta, jurnalistul polonez Krzystof Karnkowksi scria: ”Mi-am adus aminte de soarta acestor două triburi când am ascultat discuțiile din țară despre noua lege a presei, despre Programul Național de Reziliență și Redresare, despre retrocedarea prorietăților, despre reforma justiției și relația cu UE. Am avut impresia că o mare parte din clasa noastră politică, lumea presei și electoratul influențat de ei sunt precum nuerii din urmă cu secole – cred că, odată ce am furat un vițel, trebuie să suportăm pasiv loviturile celorlalți, până la sfârșitul lumii. Și că doar aceștia din urmă pot să facă vreo schimbare. Ei pot fi doar Germania, UE, rușii, evreii, americanii”.

Disputele Poloniei cu UE, SUA si Israelul

În vara ce a trecut, dezbaterile din Polonia au fost dominate de modificarea legii presei, pentru ca televiziunile din țară să nu poată avea acționariat majoritar din afara Spațiului Economic European (a fost lovită televiziunea antiguvernamentală TVN24, deținută de americanii de la Discovery, iar asta a atras declarații furioase chiar din partea secretarului de Stat al SUA). A urmat apoi o lege menită să limiteze afacerile corupte cu drepturi de proprietate litigioase, o lege care a fost criticată de noul guvern din Israel, deși revendicările făcute de evrei sunt foarte puține în comparație cu cele ale polonezilor. Apoi a urmat disputa cu UE pornită de la reforma justiției. Pentru a primi aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență, guvernul Poloniei a dat satisfacție UE renunțând la un soi de secție specială pentru investigarea infracțiunilor din justiție, numită în Polonia Cameră Disciplinară (de pe lângă Curtea Supremă).

De ce nu sancționați Germania?

Însă, pe 7 octombrie, Polonia a renunțat din nou la aparenta poziție defensivă. Tribunalul Constituțional al Poloniei a decis că regulamentele europene sunt incompatibile cu constituția Poloniei, câtă vreme stabilesc că instituțiile UE pot să opereze în afara limitelor de competență stabilite de Polonia. Joi, instanța poloneză a stabilit că este neconstituțională prevederea europeana care permite instanțelor naționale să nesocotească prevederile propriei constituții, precum și prevederile din Tratatul UE care permit instanțelor naționale să conteste legalitatea numirilor unor judecători de către președintele Poloniei, la recomandarea Consiliului Național al Magistraturii.

Comisia Europeană a reacționat la verdictul Tribunalului Constituțional din Polonia printr-un comunicat intitulat ”Comisia Europeană reafirmă preeminența legislației UE”. Christian Wigand, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a arătat că executivul UE nu va ezita să-și folosească autoritatea oferita de Tratate pentru a proteja aplicarea legislației UE în integritatea ei și în mod uniform.

Presa poloneză a remarcat că au existat diferențe între versiunea în limba engleză și cea în limba poloneză a acestui comunicat. Inițial, versiunea engleză arăta că ”legislația UE are preeminență asupra legilor naționale, inclusive asupra prevederilor constituționale”. În versiunea poloneza se arăta că ”legislația UE are preeminență asupra legislației naționale”. După circa 12 ore, versiunea poloneză a comunicatului a fost modificată.

Comentând pe Facebook decizia Tribunalului Constituțional, Romuald Szeremetiew, fost viceministru al Apărării la începutul anilor 1990, a remarcat că justiția din mai multe state UE a ajuns la concluzii similare. ”Din acest motiv, parlamentarii opoziției și judecătorii proeuropeni ar trebui să îi ceara imediat judecătoarei Rosario Silva Lapuerta, de la CEJ, să impună sancțiuni cel puțin Cehiei, asta în cazul în care i se interzice să impună sancțiuni Germaniei, iar Spaniei nu are cum să-i impună sancțiuni, pentru că ea însăși este din Spania”, a notat ironic fostul oficial polonez.

Liberalii lui Tusk: decizia Tribunalului este ”înaltă trădare”

Opoziția liberală condusă de Donald Tusk, fost președinte al Consiliului European, a criticat decizia Tribunalului Constituțional, mergând până la a spune că este vorba despre „înaltă trădare” și ca este un pas mare către ieșirea Poloniei din UE. Nu este pentru prima dată când opoziția liberală susține că partidul condus de Jaroslaw Kaczynski vrea să scoată Polonia din UE. Însă jurnaliștii polonezi au amintit cine a făcut o propunere cât se poate de clară pentru o lege care să permită ieșirea țării din UE – nimeni altul decât fostul președinte liberal al Poloniei, Bronislaw Komorowski, pe vremea când era președinte al Seimului. Gazeta Polska a scris că acesta a susținut o lege care să permită părăsirea UE prin votul majorității simple a Parlamentului. Proiectul acesta de lege a fost propus pe 9 aprilie 2010, cu o zi înainte de tragedia aviatică de la Smolensk, în care și-a pierdut viața președintele Lech Kaczynski.

Premierul Morawiecki: nu trebuie să fim tratați ca țară de mâna a doua

”Aderarea Poloniei și a celorlalte state din Europa Centrala la UE este unul dintre cele mai importate evenimente din ultimele decenii, atât pentru noi, cât și pentru UE. Am avut de câștigat cu toții. De aceea spun limpede: locul Poloniei va rămâne în familia națiunilor europene”, a ținut să precizeze premierul polonez Mateusz Morawiecki, după decizia instanței constituționale. ”Verdictul de astăzi al Tribunalului Constituțional a confirmat ceea ce rezulta din Constituția Republicii Poloneze – că legea fundamentală are preeminență asupra altor legi. Același lucru a fost confirmat în ultimii ani de justiția multor state membre. Avem aceleași drepturi cu celelalte țări. Vrem ca aceste drepturi să fie respectate. Nu suntem un musafir nepoftit în UE. De aceea nu sunt de acord să fim tratați ca o țară de mâna a doua”, a spus Morawiecki. ”Vrem o uniune a respectului, nu o asociere a celor egali cu cei mai egali. Aceasta este comunitatea noastră, uniunea noastră. Este uniunea pe care o dorim și vom continua să construim această uniune”, a spus premierul Poloniei.

”Tribunalul Constituțional al Poloniei a demarcat competențele instituțiilor europene de competențele suverane ale autorităților poloneze. Sper ca această hotărâre a Tribunalului Constituțional să fie respectată de Curtea Europeană de Justiție și de Comisia Europeană și sper să ia sfârșit încercările amestecului extern în sistemul legal din Polonia”, a spus fostul premier conservator Beata Szydlo.

”Tribunalul Constituțional a venit în apărarea suveranității Poloniei. Verdictele uzurpatorilor – politicienii UE îmbrăcați în robă de la Curtea de Justiție a UE – sunt contrare constituției Poloniei. Punct”, a spus Janusz Kowalski, deputat al Partidului Lege și Justiție.

”Dacă este să vorbim despre un război, cu siguranță nu este începutul, pentru că aceste discuții, care au fost mai aprinse sau mai calme, durează de șase ani. Deci nu este începutul. Este doar o nouă fază. Până la urmă, subiectul legat de preeminența constituției în fața tratatelor internaționale a fost discutată multă vreme, iar în luna iulie am avut un verdict al Tribunalului care arăta, în esență, același lucru. Acum, se vor repeta aceleași lucruri – demonstrații împotriva ieșirii din UE și un soi de referendum anunțat de Donald Tusk”, a spus viceministrul de Externe al Poloniei, Pawel Jablonski.

Viceministrul de Externe a arătat că opoziția repetă o dată la fiecare 2-3 luni că guvernul conservator al Poloniei va scoate țara din UE. ”Daca îmi aduc bine aminte, asemenea emoții nu au fost generate în nicio țară în care Justiția a avut hotărâri similare. Și am avut asemenea verdicte, anul trecut, în Germania, iar înainte au fost în Danemarca și în Cehia. În acest an, Consiliul de Stat din Franța a decis că Curtea de Justiție a UE interferează în ordinea constituționala a țării și că unele decizii luate de CEJ nu trebuie implementate. Iar Franța a rămas în UE și, cel mai probabil, nu dorește să plece”.

Alternativă la finanțarea europeană

Presa conservatoare din Polonia scrie că guvernul trebuie să caute alternative la finanțarea europeană, câtă vreme țara este supusă șantajului financiar al Bruxellesului. ”Vreme de ani de zile, Polonia a fost atacată de instituțiile UE, cu Parlamentul și Comisia în prim-plan. Aceste atacuri sunt selective și părtinitoare. De exemplu, Germania a implementat o decizie a propriei Curți Constituționale care a respins o decizie preliminară a Curții Europene de Justiție. UE nu a făcut decât niște pași simbolici pentru a aborda această problemă. Dacă în Polonia s-ar întâmpla așa ceva, ar începe o isterie. Guvernul german a explicat că instanța lor constituțională este independentă și că nu pot face nimic în privința acestui verdict. Punct”, scrie publicația Niezalezna (Independent).

Aceeași situație o vedem când ne uitam la Planul Național de Redresare și Reziliență al Poloniei, pe care Comisia Europeană îl ține ostatic. Blocarea ilegală a fondurilor Poloniei sare în ochi de la o poștă. Legislația europeană este violată în mod deschis și ostentativ. Liderii de la Bruxelles își bat joc de legile despre care spun că sunt atât de importante. Bruxellesul pare eliberat de obligația de a respecta propriile legi. Mulți comentatori susțin că guvernul Poloniei este cu spatele la zid și că trebuie să accepte toate verdictele justiției europene, dacă vrea să vadă miliardele anunțate. Se așteaptă ca Varșovia să capituleze pe toate fronturile, începând  cu renunțarea la constituție și acceptarea unei revoluții morale. Solicitările de la Bruxelles nu se vor mai opri, pentru că Bruxellesul nu acceptă ca Polonia să fie condusă de conservatori. Este inacceptabil ca în UE să existe o țară care să nu fi trecut de partea curcubeului LGBT.

De acea trebuie să căutăm o alternativă la finanțarea europeană. Bruxellesul trebuie să știe că Polonia are această alternativă și că nu va fi de acord cu toate solicitările venite din partea UE. Pentru moment, suntem descoperiți în fața presiunilor. Trebuie să pregătim asemenea armă. Să-i spunem Plan Financiar Național, prin emiterea de obligațiuni ale unui consorțiu format din cele mai importante companii deținute de stat, care să ofere dobânzi mai mari decât cele la depozitele bancare. Ar trebuie să existe o cooperare între campionii industriali ai Poloniei și IMM-uri. Ar trebui ca achizițiile publice să se facă doar cu produse poloneze. Aceste planuri ar putea fi aplicate în coordonare cu activitățile din Inițiativa celor Trei Mări (apărută în 2015, susținută mult de Donald Trump și văzută ca o încercarea a SUA de a contrabalansa influența economica a Germaniei în Europa Centrală și de Est – n.red.).

Desigur, un asemenea plan are multe neajunsuri. Lipsa finanțării UE va fi privită ca un dezavantaj de către investitori, care vor cere dobânzi mai mari. Zlotul ar putea să slăbească. Apoi, proeuropenii din țară ar putea să reacționeze negativ, să avertizeze că Polonia se pregătește de ieșirea din UE. Trebuie să ne pregătim și pentru aceste riscuri. Pe de altă parte, există pericolul să nu mai primim bani din partea UE. Nu e bine să avem un plan pentru un asemenea scenariu?”, mai scrie Niezalezna.

Recomanda 24

1 Comentariu

  1. Suveranitatea unui stat european nu este negociabila. Nu doar Germania, Franta sau alte tari vechi membre ale UE au dreptul la suveranitate ci absolut toate tarile din UE au aceleasi drepturi. Este aberant ca niste birocrati cu manecute nealesi de nimeni dar finantati de marea oligarhie care are interese dubioase, sa decida in numele tuturor cetatenilor din UE. Anumite legi daca se doresc comune trebuiesc negociate si supuse apoi referendumurilor din tarile respective, nu impuse cu forta de niste neica nimeni de la Bruxelles, asa cum este ultracorupta ursula von der leyen. Demnitatea unui popor nu face obiect de negociere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.