Numărul românilor care tranzacţionează activ la bursă s-a dublat

Circa 28.250 de investitori tranzacţionau activ la bursa de la Bucureşti la final de septembrie 2021, adică au realizat cel puţin o tranzacţie în ultimele şase luni, aşadar din martie, ceea ce potrivit datelor reprezintă circa 40% din numărul total de investitori.

Potrivit datelor transmise de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) la solicitarea ZF, la septembrie 2021 „numărul cumulat al conturilor de clienţi activi ai SSIF a fost de 28.247. Un client poate deschide simultan con­turi la mai multe societăţi de servicii de investiţii financiare. Ce înseamnă client activ activ? „Client activ – acel client pentru care este efectuată cel puţin o tranzacţie în ultimele 6 luni“, potrivit ASF.

Pe de altă parte, nu­mărul total de inv­es­titori la sep­tem­brie 2021 era de 74.430 de investitori, în creştere cu 22% faţă de aceeaşi lună din 2020, respectiv 13.000 de investitori, evoluţia fiind susţinută pe de-o parte de noile companii intrate la tranzacţionare iar de pe altă parte de randamentele substanţiale în contextul revenirii burselor şi într-un climat cu scumpiri accelerate.

Spre comparaţie, în septembrie 2020, numărul investitorilor activi era de circa 19.620, iar în septembrie 2019 de 17.320, potrivit ASF.

Creşterea numărului de investitori a fost determinată în mare parte de noile listări de anul acesta, adică aproape 20 de companii au venit cu acţiuni în ringul de tran­zacţionare. La nivelul primelor 11 luni indicii bursieri locali rămân în teritoriul pozitiv, cel mai mare avans fiind înregistrat de indicele dividendelor, respectiv 32%.
Cele 84 de companii listate pe piaţa principală a Bursei au ajuns la finele lunii noiembrie la o capitalizare de 215 miliarde de lei (44,2 miliarde de euro) după ce au depăşit în premieră 200 de miliarde de lei în luna august.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

1 Comentariu

  1. Iar eu nu stiu cum sa scap mai repede de mirajul asta….tranzactinarea actiunilor in Rromania este pentru prosti! Sau smecherasi care spala bani… depinde..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.