Nuţu Cămătaru a primit un pont că urmează să fie descinderi la el acasă. Astfel, în noaptea de dinaintea percheziţiilor, acesta a plecat din localitate. Sunt informaţii care apar în motivarea magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti, transmite Realitatea.net.
În motivarea Tribunalului Bucureşti prin care s-a dispus arestarea preventivă pe numele lui Ion Balint, cunoscut şi sub numele de Nuţu Cămătaru, şi a altor patru persoane din anturajul său, se menţionează că procurorul de şedinţă a arătat în faţa judecătorului că Nuţu a primit un pont cu privire la faptul că urmau să se efectueze percheziţii la domiciului său. Astfel, în noaptea dinaintea percheziţiilor, acesta a fugit din Bucureşti.
Nuţu Cămătaru era filat, însă, de ceva vreme, fapt ce a făcut posibilă ridicarea acestuia, ulterior.
Anchetatorii urmează să stabilească cine a fost persoana care a divulgat interlopului informaţii din anchetă.