O CIA a întregii lumi – WikiLeaks

Totul a început în urmă cu trei ani, când jurnalistul australian Julian Assange a fondat site-ul WikiLeaks ajutat de alte câteva persoane, între care disidenţi chinezi, matematicieni şi experţi în informatică. Azi, datorită muncii depuse de cele circa 800-1.000 de persoane ce fac parte din reţea şi pot asigura şi expertiza, numele acestui site e pomenit peste tot în lume. Guvernele încearcă să-i neutralizeze activitatea; ţări ca Rusia, Vietnam, Zimbabwe, Israel, China, Coreea de Nord ori Thailanda au împiedicat accesul la site; altele, ca Elveţia, i-au blocat unele conturi; în Suedia, ţară foarte liberă în materie de sexualitate, Assange este acuzat de viol de două tinere, dintre care una e dovedită că avea relaţii speciale cu CIA; liderul său, arestat în Anglia, este vânat de SUA ca să-i închidă „gura”; servicii de spionaj din mari state ale lumii încearcă pe toate căile să combată uluitoarea eficacitate a WikiLeaks, ai cărui membri susţin că fac o muncă aflată la jumătatea drumului dintre jurnalismul de investigaţie şi militantismul în favoarea unei mai mari transparenţe. Dintr-o atare perspectivă, ei prezintă mereu documente confidenţiale de primă mână, dar fără a dezvălui sursele. Aşa se face că experţi în Internet, mari jurnalişti sau specialişti în comunicare şi servicii secrete vorbesc despre WikiLeaks ca despre un fel de CIA a web-ului, nu despre o agenţie centrală de informaţii, ci despre o „agenţie populară mondială de informaţii”. Dar, dacă CIA informează preşedintele şi guvernul american, WikiLeaks informează întreaga lume, datele sale fiind foarte exacte. Ca urmare, pentru tot ce a făcut din SUA şi CIA, dovedindu-le din nou, dar mai convingător, vulnerabilitatea, site-ul respectiv le-a devenit cel mai mare duşman şi trebuie distrus, ceea ce este foarte greu, eficienţa lui fiind redutabilă.

Cum s-a ajuns aici? Ne întoarcem puţin în timp şi ne reamintim că, atunci când, la 9 septembrie 2001, Al- Qaida a comis atentatele anti-americane, s-a spus că, dincolo de efectul lor imediat, mai există ceva peste care nu se va putea trece: ele au demonstrat vulnerabilitatea SUA, stat care, la acea oră, se credea singura superputere a lumii, şi, ca urmare, este la adăpost de orice lovitură a teroriştilor. Atentatele au avut ca urmări, între altele, intervenţia armată americană în Afganistan, declanşată la finele aceluiaşi an împotriva ţării care adăpostise militanţii Al-Qaida şi în care regimul talibanilor era un duşman jurat al Washingtonului. Cu timpul, războiul din Afganistan s-a cronicizat, a devenit cel mai lung purtat de SUA în istoria lor şi i s-a asociat şi NATO. Însă Al-Qaida n-a dispărut. Dimpotrivă! Fără să ţină seama de învăţămintele dure ale acestuia, George W. Bush a ordonat, în 2003, invadarea Irakului, sub un motiv puţin credibil: regimul lui Saddam Hussein ar avea arme de distrugere în masă! A fost o aventură ce a divizat NATO, ca niciodată de la crearea sa, l-a dus pe Bush la cea mai scăzută cotă de popularitate pe care a avut-o vreodată un şef al Casei Albe, iar impasul creat a fost comparat cu eşecul usturător din Vietnam.

Constatările de mai sus au fost întărite după ce, în vară, WikiLeaks a divulgat zeci de mii de documente confidenţiale ale Pentagonului asupra abuzurilor comise în Irak de trupele americane sau care s-au referit la erorile mari făcute în Afganistan de militarii din SUA. Au fost primele două valuri de informaţii ale site-ului, ce au surprins şi şocat atât opinia publică mondială – care, datorită presei, era la curent cu atare grozăvii, dar fără a le cunoaşte dimensiunea adevărată -, cât şi unele cancelarii ale lumii. Totuşi, aceste prime lovituri date de WikiLeaks n-au fost percepute la adevăratul lor impact mondial. A trebuit să vină 28 noiembrie 2010, pe care presa mondială o consideră o zi istorică, fiind cea în care WikiLeaks a dat publicităţii 250.000 de telegrame aparţinând Departamentului de Stat al SUA. Este vorba de instrucţiuni trimise ambasadelor americane aflate în toate statele lumii, cât şi de telegrame cu cereri punctuale adresate unor misiuni diplomatice dintr-un stat ori altul şi cu un anume prilej: alegeri legislative ori prezidenţiale, reuniuni internaţionale, lovituri de stat etc. Notele arătă cum li se cere în mod expres diplomaţilor americani să colecteze informaţii ultraconfidenţiale şi personale, inclusiv asupra amicilor Washingtonului. Dar grosul, sarea şi piperul, îl reprezintă răspunsurile diplomaţilor la aceste exigenţe. Ca urmare, specialiştii în servicii secrete au vorbit pe bază de date concrete despre faptul că aceste telegrame luminează rolul oficial deţinut de diplomaţii şi consulii americani în sânul Intelligence Community (IC), care cuprinde 17 agenţii şi organizaţii de informaţii, începând cu CIA şi continuând cu Agenţia Naţională de Securitate (NSA). Pe urmă, firesc, au apărut surprizele acestor cereri, fie că e vorba de Angela Merkel ori Kadhafi, Berlusconi sau Putin, Sarkozy ori Chavez, şamd. Indiferent în ce ţară erau la post, diplomaţii respectivi şi-au făcut datoria: au contactat informatori, au vorbit cu prieteni locali, au cercetat presa tabloidă, au căutat bârfe şi zvonuri ca tuaregii apă în Sahara, au obţinut pe căi legale şi mai puţin ortodoxe numere de telefoane, de pagere şi fax, conturi, parole de Internet, numere de cărţi de credit, date despre programul de muncă, date biometrice şi biografice, amprente digitale, fotografii ale feţei, ADN-uri, scanere ale irişilor etc. Ce făceau în timpul ăsta agenţii CIA sau ai IC? Păi exact asta!

Încă un element profesionist al WikiLeaks: înainte de a da publicităţii impresionantul număr de cablograme strict secrete, site-ul şi-a asigurat colaborarea unor mari titluri ale presei mondiale: „The New York Times”, „The Guardian” (Marea Britanie), „Le Monde” (Franţa), „El Pais” (Spania) şi „Der Spiegel” (Germania). Cei ce s-au aflat în spatele site-ului au înţeles că nu obţin mare lucru doar dacă fac publice miile de documente confidenţiale, ci că acestea pot deveni lizibile şi, în consecinţă, pot provoca un seism politico-diplomatic mondial doar dacă sunt selecţionate şi interpretate de „nume” venerabile ale presei mondiale. Astfel, noua sa mare lovitură, WikiLeaks a dat-o cu ajutorul mass-media, exact într-un moment în care unele voci susţineau că presa îşi pierde influenţa în era Internetului. Evident, atenţia s-a concentrat asupra conţinutului acestor cablograme, fapt ce a supărat enorm Casa Albă, Departamentul de Stat, Pentagonul, serviciile de informaţii, şefi de stat din Occident şi din Orient, premieri, miniştri, politicieni la putere ori în opoziţie, liderii ONU, mari bancheri, prieteni ori duşmani etc. Cu toţii au înţeles că şi personalul ambasadelor americane aparţine, în fapt, amintitei Comunităţi de Informaţii (IC), iar guralivii lor interlocutori şi-au dat seama că-şi pun în pericol activitatea, cariera şi chiar viaţa.

Aşadar, această „CIA a Internetului” şi-a dovedit eficienţa, al treilea val de informaţii date publicităţii de WikiLeaks având un efect devastator, el provocând un seism la scară mondială şi transformând acest site în ţinta principală a mai tuturor guvernelor lumii, iar creatorul său – Julian Assange – devenind inamicul mondial nr. 1. Brusc, cu toţii au uitat de Ossama bin Laden, liderul Al-Qaida, şi de tot ce a făcut el rău! La nivelul întregii lumi s-a trecut peste orice dispută şi s-a dorit o ripostă globală. Însăşi Casa Albă a constituit oficial o „celulă anti-WikiLeaks”. Capturarea lui Assange cu orice preţ a devenit minoră, a contat şi contează anihilarea informaţiilor delicate din cele 250.00 de cablograme. Nu este mai puţin adevărat că experţii susţin că evaluarea acestora va dura şapte ani, iar impactul lor va dăinui şi mai mult, date fiind diversitatea şi profunzimea dezvăluirilor. Astfel, WikiLeaks, care are maximum o mie de persoane, se dovedeşte a fi o CIA a lumii întregi. Asta în vreme ce „naşa” sa are peste 20.000 de persoane în schemă. Pe scurt, eficientul WikiLeaks a devenit subit o superputere mondială de care se tem nu doar Statele Unite, care au creat-o în mod indirect, ci şi mai toţi prietenii ori duşmanii acestora. Nu cred că există cineva pe glob care să fi plănuit o lovitură cu asemenea implicaţii!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.