Cisternă cu 6 tone GPL şi două autoturisme, implicate într-un accident

Pompierii mureşeni au intervenit, duminică seara, la un accident rutier petrecut pe DN13-E60, între localităţile Bălăuşeri şi Chendu, în care au fost implicate o cisternă care transporta circa 6 tone Gaz Petrolier Lichefiat (GPL) şi două autoturisme.

La locul intervenţiei au fost trimise trei autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD aparţinând Detaşamentelor Târgu Mureş şi Sighişoara, în colaborare cu SVSU Bălăuşeri, care au constatat că cisterna nu prezenta scurgeri de GPL.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş, au fost asigurate măsurile de prevenire a incendiilor, iar pentru evitarea oricăror pericole s-a luat măsura îndepărtării cetăţenilor la o distanţă de 100 metri de locul evenimentului.

„Nu sunt case de locuit la o distanţă mai mică de 100 de metri. În accidentul rutier au fost implicate cinci persoane, în urma evaluării medicale toate persoanele au primit cod verde şi nu a fost necesar transportul acestora la o unitate medicală”, a precizat ISU Mureş.

Circulaţia a fost blocată pe ambele sensuri de mers pe parcursul intervenţiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.