Familia se întorcea acasă, în localitatea Aljaraque. Aceștia vizitaseră Madridul pentru a vedea un spectacol muzical și stadionul Bernabéu. Excursia a fost un cadou pentru sărbătoarea de Epifanie, notează News.ro.
Fetița a fost găsită mergând singură pe șine după impactul dintre cele două trenuri. Ea are doar o rană ușoară la cap. Copila a fost îngrijită de un polițist și s-a reunit ulterior cu bunica ei.
Reacțiile autorităților locale
José Carlos Hernández Cansino, primarul orașului Punta Umbría, a declarat că moartea celor patru membri ai familiei confirmă cele mai grave temeri.
„Speram să nu fie nevoie să declarăm zile de doliu sau să coborâm steagul în bernă. Dar apoi am primit un telefon prin care ni s-a spus că patru membri ai aceleiaşi familii care erau daţi dispăruţi au fost găsiţi morţi, confirmându-se astfel cele mai grave temeri ale noastre”, a spus primarul.
Supraviețuirea fetei este considerată de edil un adevărat miracol. De asemenea, primarul din Aljaraque a spus că localitatea este „copleşită de durere şi aproape fără cuvinte de alinare”.
Lupta pentru viață la terapie intensivă
O altă femeie, însărcinată în cinci luni, se află la terapie intensivă din cauza rănilor grave. Tatăl ei a explicat că medicii monitorizează acum inima bebelușului. Pompierii au scos-o pe femeie din tren după ce pasagerii au spart geamurile.
Sora ei a suferit răni ușoare, dar își caută câinele dispărut în accident. Ea a declarat pentru presă: „Dacă nu pot face nimic pentru ea, măcar sper să-l găsesc pe Boro”.
🇪🇸 A 6-year-old girl was the sole survivor of her family after a deadly train crash in southern Spain, with her parents, brother, and cousin among at least 41 killed. She suffered minor injuries and is now with relatives. The cause of the crash remains under investigation. – AP… pic.twitter.com/r9poCROWno
— Faytuks Network (@FaytuksNetwork) January 20, 2026
Trei zile de doliu național în Spania
Spania a început luni trei zile de doliu național pentru a onora victimele. Un tren de mare viteză a deraiat și a lovit o altă garnitură care circula spre Huelva. Acesta este cel mai grav accident feroviar din Spania din ultimul deceniu. Autoritățile continuă eforturile pentru recuperarea tuturor celor care au murit în dezastru.
Made in UE.