O lume nebună, nebună, nebună!

Preşedintele statului Filipine Rodrigo Duterte a provocat duminică un adevărat scandal după ce a povestit că, în adolescenţă, şi-a agresat sexual menajera, organizaţii pentru drepturile femeii acuzându-l că promovează abuzurile sexuale, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Controversatul preşedinte stârneşte cu regularitate scandaluri atunci când vorbeşte despre femei.

Referindu-se la mărturisirea pe care i-a făcut-o unui preot pe când era în liceu, Duterte, în vârstă de 73 de ani, a spus că a intrat în camera menajerei sale în timp ce aceasta dormea. „Am ridicat pătura (…) Am încercat să ating ce era în pantaloni”, a povestit el într-un discurs. „O atingeam când ea s-a trezit, aşa că am ieşit” din cameră, a mai spus el. Duterte a afirmat că i-a mărturisit preotului că s-a întors în camera menajerei şi a încercat să o agreseze din nou.

Partidul Gabriela, care apără drepturile femeilor, a cerut demisia preşedintelui, denunţând remarcile sale „respingătoare” şi acuzându-l că a recunoscut o tentativă de viol.

Răspunzând criticilor, purtătorul de cuvânt al lui Rodrigo Duterte a declarat duminică că preşedintele a „inventat” povestea.

„El a inventat o anecdotă ridicolă pentru a atrage atenţia asupra atacurilor sexuale pe care el şi colegii lui le-au suferit în liceu”, a spus Salvador Panelo.

Duterte a făcut aceste declaraţii în timp ce critica Biserica Catolică în legătură cu acuzaţiile de agresiune sexuală împotriva copiilor.

Preşedintele, care nu a ezitat să prezinte biserica drept „cea mai ipocrită instituţie”, în condiţiile în care populaţia ţării este majoritar catolică, a declarat sâmbătă că el şi colegii săi au fost agresaţi sexual în timpul spovedaniei.

Duterte se află în conflict deschis cu conducerea Bisericii Catolice din ţara sa, care a fost extrem de critică faţă de campania sa sângeroasă împotriva traficului de droguri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Fiecare natiune,cu circarul-sef in frunte!Ca toata lumea,si filipinezii au fundul incordat,trebuie sa se relaxeze si ei…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.