O mostră de manipulare a burselor, marca Apple

Şeful gigantului american Apple, Tim Cook, i-a trimis un mail privat analistului Jim Cramer de la CNBC prin care îi explica acestuia că vânzările companiei merg bine în China şi că fabricile pe care le deţine acolo nu sunt afectate de criza izbucnită în ultimul timp. Coincidenţă sau nu, acţiunile Apple pierdeau în acel moment 13% iar 75 miliarde de dolari erau şterse din valoarea de piaţă a companiei, conform TechCrunch.com. „Primesc update-uri din China în fiecare zi, inclusiv în această dimineaţă (luni, n.r.), şi îţi pot spune că am înregistrat în continuare creşteri ale business-ului, din iulie şi pâna în august”, scria Cook în scurtul său mail către Cramer. O astfel de comunicare făcută în spaţiul public n-ar fi atras nicio anchetă, era perfect legală. Însă trimiterea în privat a unor informaţii legate de evoluţia unei companii reprezintă o încălcare a legislaţiei financiare americane. Cook, urmaşul lui Steve Jobs, riscă să fie luat la întrebări de autorităţi, deşi nimeni nu crede că aşa ceva se şi va întâmpla. Deocamdată nu se ştie când a făcut Cramer public mesajul şi dacă nu cumva l-a transmis altora înainte pentru a profita de el.

Efortul n-a dat roade pe deplin căci la finalul zilei bursiere titlurile Apple au închis pe minus. Sunt însă speculaţii care spun că astfel de informaţii vor mai apărea în spaţiul public, înainte ca Apple să prezinte iPhone 6S la 9 septembrie. Motivul este unul simplu. Ori de câte ori compania lansează un produs nou, acţiunile scad iar după aceea cresc consistent. În cazul de faţă este vorba de o situaţie neobişnuită, care l-a împins pe Cook să forţeze legea.

Bursele lumii sunt într-o continuă scădere în ultimele săptămâni, iar acest lucru a afectat serios inclusiv Apple, preţul acţiunilor sale scăzând cu 20%, sau 30 de dolari, în ultima lună. Furia de pieţele de capital a afectat toate marile companii de tehnologie, care „se duc în cap” acum, unele suferind chiar căderi abrupte. Facebook a scăzut luni cu 12,1%, până la 75,62 dolari, Apple cu 10%, până la 95,17 dolari, Amazon a înregistrat scădere de 6,4% până la 463,03 dolari, în timp ce Microsoft a coborât valoarea unei acţiuni cu 5,8%, până la 40,59 dolari. Lista poate continua, companii mai mici fiind de asemenea afectate. Per total, sute de miliarde de dolari în capitalizare au dispărut peste noapte.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4576 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.