Iohannis și Guvernul Orban au tranșat problema

O nație de analfabeți funcționali, bună doar pentru sparanghel

Gata cu școala! A păpat-o COVID-ul. Așa a decis luni președintele Iohannis, iar Guvernul Orban nu are de cât să îndeplinească ordinul. Anul școlar 2019/2020 s-a încheiat aproape înainte de a începe, adică la jumătatea lui martie. Cu patru luni înainte de finalul obișnuit. Elevii din 13 generații au pierdut aproape jumătate din anul școlar. Deși ministrul Educației aberează legat de recuperarea materiei în toamnă, mai degrabă aselenisează vreun urmaș a lui Prunariu decât să se reușească recuperarea a patru luni de materie pierdută.

Vinovatul de servici, normal, e COVID-ul, acest bau-bau al României. În numele COVID și a grijii pentru români se poate orice. Paradoxal însă, în timp ce România e cu spitalele goale și tot așteaptă marea explozie de îmbolnăviri, Europa normală la cap repornește motoarele. Până și în dezastrul din Cizmă sau în peninsula iberică se repornește viața și economia. Normalitatea învinge acolo unde ea este dorită!

La noi însă 13 generații de elevi (TREISPREZECE!) plus patru-cinci generații de studenți sunt lăsați cu un gol educațional imens.

Analfabetismul funcțional era în 2018 prezentat la un nivel de 42% în România, de către specialiștii care au realizat proiectul prezidențial România Educată. Rapoartele internaționale care permit măsurarea indicatorului analfabetismul funcțional sunt cele ale OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), făcute în urma testărilor PISA. (Program for International Student Assessment). Aceste testări au loc o dată la 3 ani, se fac asupra tinerilor de 15 ani din peste 70 de state și analizează tot felul de aspecte ale sistemului de educație. Potrivit acestora 38,7 dintre elevii români prezintă analfabetism funcțional. Făcând o medie, 40%, adică aproape jumătate din elevii români de 15 ani citesc frumos, răspicat și tare, dar habar nu au ce au citit ! Adică nu pot reda ceea ce au citit pentru că nu au înțeles. Analfabetism funcțional ! Adăugați la acest procent pierderea de acum a 13 generații de elevi plus patru –cinci generații de studenți. Viitorul sună … nicicum, pentru că viitorul e plin de analfabeți funcționali care nu mai știu să formeze un număr!

Economia românească a păpat-o tot COVID-ul. Același COVID a păpat și bruma de industrie și agricultură, câtă mai era în România. Acum a venit rândul educației. Trebuia îngropată și ea. Pervers, realizând o breșă de neastupat în educația elevilor, implementând lacune imense în pregătirea elevilor și studenților.

România nu are voie să spere la un viitor strălucit?! România nu are voie să aibă parte de minți luminate care, peste 10-15 ani, să poată pune umărul la clădirea unei națiuni sănătoase care să inoveze?!

Poate că da, România trebuie ca pe viitor să fie strict doar un furnizor de culegători de sparanghel și alte legume pentru restul Europei !

Mulțumim din inimă partidului !

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 11
Mihai Petean 155 Articole
Author

30 de Comentarii

  1. Foarte bun articolul ! Multumim Petean ! Dar oare cine a scris scenariul acestui TEATRU cu piesa Cocid ??

  2. P-ASTIA II AVEM, CU ACESTIA VOM DEFILA PRIN LUME! ROMANIA E ACOLO DEOARECE ASTA AU VRUT SECURISTII(DE 30 DE ANI INCOACE) CE AU LUAT PUTERE DUPA „REVOLUTIA” DIN 1989. IN PRINCIPAL AI NOSTRI AU VRUT-O IN COLABORARE CU ALTE PUTERI. VIVA ROMANIA! DE CE NU FACE CEVA MINISTRU’ PNL AL AGRICULTURII CE A FACUT „ANALFABETUL” DE D-N DAEA? DAEA ASA CUM COMUNICA EL, AVEA AGRICULTURA IN VENE! UN ADEVARAT PROFESIONIST AL AGRICULTURII! READUCETI-L PE DAEA LA AGRICULTURA…E „PE FELIE”!

  3. Oare? „O NATIE de analfabeti functionali”???? Apropo, dle. Mihai Petean, „nu are de cât”, se scrie (corect!!), „nu are decat”!! Stiu ca limba romana are multe secrete pentru unii, dar asta e!!!!

    P.S. Sunt curios daca imi veti publica comentariul!!

  4. Da, asta e pecetea in urma semnarii multor tratate, aderari la multe organizatii care cu timpul, dupa ce am simtit pe pielea noastra ce „bine e”, tragem concluzii socante. S-a aderat in democratia „Grupuri de mafioti si excroci de rang inalt” cu toate riscurile dar fara un referendum in care cetateanul sa isi spuna optiunea dar nu inainte de a fi informat real!

  5. Desigur, o bună parte a populației se încadrează perfect la capitolul analfabeți funcționali.
    Avem și destui doar analfabeți, dar nefuncționali pe care, deși sănătoși, nu-i pune nimeni la muncă.
    În toți anii de după ’89, toate guvernele au plătit din greu ajutoare sociale pentru mulți indivizi
    doar bolnavi închipuiți. Cei de „dreapta” vor urla că PSD era cu pomenile , iar cei de”stânga” au
    replica pregătită: „Și voi, ăștialalți, ați guvernat vreo 12 ani”.
    Muncă nu, carte nu, vorba domnului Petean. Numai că autorul acestui articol păcătuiește foarte
    grav. Un scriitor la gazetă trebuie să-și aleagă cu mai mare grijă cuvintele, să nu uite că păcătu-
    iește dacă alege calea generalizării. Nu toată nația este formată din analfabeți funcționali. Sunt
    convins că destui din cei ce-și dau cu părerea pe-aici, și nu numai, se simt jigniți de vorbele grele
    ale domnului Petean. Înțeleg, pentru impresionarea cititorului dă bine cu figuri de stil, cu titluri
    bombastice, dar parcă e cam mult în cazul de față.

  6. Cam jignitor articolul pentru cei care se opun sistemului „P-C-R” din mediul educational. Faptic, dupa 1989 tinerii români au fost indemnati sa devina emigranti(unii chiar de proprii parinti), iar cei ramasi  sunt antrenați să devină imigranți în propria limbă. Soiul de alfabetizare postmoderna,noțiunile și abilitățile ce se predau in scoli le reteaza multora din orizontul de cultură. Unii se straduiesc prin lecturi de carti sa fie autodidacti, altii aleg sa devina „oameni educati” prin intermediul net-ului si al smartphone-ului. De aceea scolile, terasele,cluburile,soselele,mall-urile sunt pline cu cetățeni tineri „reponsabili”. Politicienii-baroni s-au obisnuit sa-si trimita odraslele la studii in strainatate; ce interes sa aiba pt calitatea invatamantului din scolile românesti dirijate de alti politruci ? Majoritatea elevilor sunt pregătiți nu pentru viitorul propriu, ci să trăiască în prezentul continuu al ciclurilor economiei de consum, fără conștiință de sine sau de comunitatea din care fac parte. Planurile politice de la Ministerul Educatiei sunt dictate de nevoile economiei globale, nu ale României. Parintii, familiile oneste care formeaza Națiunea româna au capitulat se pare în fața intereselor securistilor, a politrucilor locali, progresistilor internationalisti vanduti intereselor globaliste. NATIUNEA se lăsa la cheremul unor lichele care de 3 decenii dovedesc că nu au un plan coerent pentru România, ci doar unul extrem de periculos existentei poporului român?

  7. La dulapu-ti mare !!
    Mare viitor!

    Votati proiectul :Romania prost educata!

    ROMANIA EDUCATA INCEPE CU CEI SAPTE ANI DE ACASA!
    NU CU AIURELILE PUBLICITARE ALE UNUI DULAP CU OCHELARI HIPO!

    Am intrebat un vecin de la tara care a fost la sparanghel in Alemagnia:
    -Mai Ovide, la sparanghel e mai greu ca la sapat de vie?
    – Sapatul de vie e ca o alergare usoara in comparatie cu culesul de sparanghel, iar o zi de coasa e o adevarata relaxare fata de sparanghliada!

    Dintre cititorii mai in virsta care au avut norocul sa incerce o zi de sapa la vie intr-o zona deluroasa unde soilul e cam taricel sau sa beneficieze de avantajele terapeutice ale unei zi de coasa de la 5-dimineata pana la 9 seara ,cand in intervalul 11-18 se cam usuca sarea din transpiratie pe tine la cel putin 30 de grade in iulie, intelegeti sacrificiul.
    Eu am incercat sporadic acest tratament si mi-a facut bine!
    Ar fi trebuit sa il incerce si tinerimea post revolutionara!

    Ai carte , ai parte!
    Noi muncim,nu gandim!

    Traiasca Romania Capitalista! Traiasc Romania Unionista!
    Traiasca tarile noastre prietene! TRAIASCA PRIMUL DULAP EDUCAT!

    Inviati-l pe Ceausescu, ca nu va faceti bine cu astia de pe acum!

  8. „Gică Contra este erou naţional şi organizaţional, îşi mai spune şi „nu se poate“ sau „nu e bine“. Este activ, este implicat, părtaş la discuţii, are mereu o părere, mai ales împotrivă. Este prezent în aproape oricare grup mai mare de 4 persoane şi, cu oareşicare ghinion, îl găsim chiar şi în grupuri mai mici. Este superior, detaşat şi rece, dar îşi spune că este obiectiv pe când restul lumii este prea subiectivă sau prea naivă, sau fără simţul realităţii
    Gică-Contra-Am-Dreptate va şti cum să se exprime astfel încât să pară că acel detaliu este insurmontabil, că cel care a scăpat detaliul este cu totul şi cu totul cel puţin inconştient, dacă nu chiar incompetent şi neadecvat…..
    El este relaxat şi senin când este contra, nu îl trec decât fiori de glorie, nicidecum de grijă”(IS -2015)

  9. o observatie foarte buna . dar solutii? hai sa venim cu propuneri pe termen lung , pe termen scurt . criza se adnceste , hemoragia fortei de munca necalificata este uriasa si creste (cererea e mare). in tara se face din ce in ce mai putina scoala . cele 2 fenomene sunt direct proportionale .

  10. Dle Petean , cati ani ai ? ca sa stim daca ai constientizat perioada grea a anilor 1990 in care s – a pus bazele ,,noii ” societati ale carei rezultate dezastruoase se simt azi mai ales in domeniul invatamantului si sanatatii . Trebuie sa sti ca Iliescu , care si – a facut studiile la Moskova si este ateu , cel care a creat FSN- ul , partidul stat continuatorul PCR , fost membru supleant al defunctului CC al PCR in anii 1980, dupa ce a reinstaurat vechile ,,indreptare” comuniste iar in discursurile lui ii indemna voalat pe romani sa plece din tara , acestia simtind pe pielea lor ,,binefacerile ” regimului au ales calea unei vieti civilizate plecand din tara . Astfe ca romanii intre 18 si 40 de ani curajosi si harnici , peste 4 milioane au ales sa plece din tara. Dupa 22 decembrie 1989 si pana azi marea masa a poporului si in special tineretul a fost tinut la nivelul de manele , fiind instruit dupa tot felul de manuale scolare neschimbate fata de 1989, cadre didactice ,,spagare” neinteresate de calitatea actului de invatamant, ministrii ai invatamantului incompetenti pusi pe criterii politice in care s- a remarcat,,Abramburica ” in mai multe mandate care a bulversat efectiv invatamantul , posturi tv. de o calitate deplorabila, care au la carma cam aceleasi persoane crescute de ,,cadre” formate inainte de 1989 , fel de fel de manifestari ,,culturale” organizate de primarii la acealsi nivel ,,etc. etc. Si acum nu ne explicam cum de avem generatii nefunctionale intelectual.

  11. Înțeleg că te regăsești printre analfabeții funcționali?

  12. Articol scris pt. cei care gandesc, pt. cei care nu cred in mascarada paguboasa cu covrig-19, pt. cei care nu se indoapa la teveuri, practic, pt. cei alfabetizati.

  13. Dacă ți-ar verifica doamna învățătoare lucrarea, ar inroși-o cu pixul. Asta pentru că
    textul tău bubuie de greșeli gramaticale. Nu, zău, se vede foarte ușor că prezența ta
    la școală a fost facultativă. Ești exemplul perfect de analfabet funcțional. Ești, cumva,
    frate geamăn cu unul care-și zice „Zmeul”? Semănați foarte mult la „stil”.

  14. Strategia distrugerii economiei romanesti a avut acest scop precis de a transforma cetatenii activi ai Romaniei in sclavii
    multinationalelor controlate de bolsevicii legendati in Occident! Pana in 2007 sclavia se practica in tara unde singurele
    locuri de munca disponibile erau asigurate de multinationale, dar dupa aceasta data centrul de greutate al starii noastre de sclavie s-a mutat in Occidentul care sufera de un mare deficit de forta de munca…bruta pe care „aborigenii” o refuza!
    Colhozul bolsevic european are nevoie de iobagi/colhoznici din tarile Lumii a…patra!!!

  15. NU INVATA BOUL CARTE CA NU MAI TRAGE IN JUG !!!S-a schimbat zicala : DA-LE LA BOI DIPLOME CA SA LE POATA AFISA PE PERETI !!!

  16. „Dan”, ii acuzi pe altii de generalizari in timp ce personal generalizezi amestecand amaratii care trebuie sustinuti social cu infractorii care corup functionari pentru a obtine foloase necuvenite. In rest, ai dreptate, dar din nou iti spun ca gresesti atacandu-l pe autor! Titlul nu transmite ceea ce si pe mine m-a socat o fractiune de secunda, jignirea romanilor, dar mi-am dat seama imediat ca mesajul e altul, respectiv: Cum suntem tratati de bolsevicii sefi al Colhozului cu concursul
    javrelor stalinist-natzi care ne conduc – ca „o natie de analfabeti functionali buna doar pentru sparanghel”…

  17. „Unde predomina ignoranta, profitorii se ivesc imediat si fac legea”- o concluzie care se poate deduce din ideile evolutionistilor. Apoi, rasturnarea ierarhiei valorilor(societatea ii recompenseaza nu pe cei care merita, ci le ofera posturi din cele mai bune celor corupti, cu pile sau incompetenti) face ca educatia sa nu aiba succes, smecherii gasesc cai mai simple de a obtine o viata confortabila, fara eforturile ,timpul si banii de care este nevoie pentru educatie. Pe de alta parte, educatia nu trebuie sa fie rupta de natura, acumularea de cunostinte nu inseamna neaparat imbunatatirea inteligentei.

  18. Analfabeți FUNCȚIONAL, nu funcționali. Adverb, nu adjectiv. Parte de vorbire inflexibilă, nu flexibilă. Se înțelege că sunt analfabeți care funcționează, nu niște analfabeți care nu înțeleg ce citesc. Și nu, nu o nație, ci niște unii care nu înțeleg și niște alții care nu știu ce scriu.

  19. @Charlie:îmi pare rău, dar cred că ai citit în grabă ce am scris mai sus. „…ajutoare sociale pentru
    mulți bolnavi închipuiți” nu înseamnă generalizare, nici pe departe. Am toată compasiunea pentru oamenii
    bolnavi, săraci și uitați de lume, care trebuie să beneficieze de ajutoare sociale. La fel de bine știi
    că de 30 de ani încoace România a cheltuit sume imense cu oameni care au primit ajutoare sau au ieșit la
    pensie pe baza unor acte măsluite. Nu știu dacă ai urmărit o știre azi: „gospodarii” unei localități din
    Galați au importat 30 de muncitori din Nepal pentru lucrări edilitare, curățenie, spații întreținere spa-
    ții verzi. Costurile sunt pe măsură, mă refer la cazare, transport cu avionul etc. În același timp, în
    județ sunt 7500 asistați social. Mi-e foarte greu să cred că toți au actele beton… În loc să-i punem
    la muncă pe ai noștri, aducem muncitori de peste mări și țări. Comisioane, costuri suplimentare, ne furăm
    căciula.

  20. @Alex Ciuhandu: mi-e jenă, că și eu am comis-o, dar, asta e, ai dreptate!

  21. Ca orice teritoriu (scuze, dar parca nu prea mai arata a tara !) din care pleaca zilnic caravele si galioane RyanAir si BlueAir pline cu culegatori de diverse (de la sparanghel la portofele), si Romania e destinata colonizarii ! „Imparati pe care lumea nu putea sa-i mai incapa …”

  22. Ce-i ala analfabetism functional ?,un om analfabet este un om handicapat !,este nefunctional ,nu poate efectua decat munci manuale necalificate ,brute !,nu poate intelege nici ce i se cere ,trebuie supravegheat continu ,nu are capacitate de memorare,nu are un bagaj de cunostinte pentru a putea utiliza corespunzator unelte scule etc.
    Acest DEZASTRU NATIONAL NU-I DIN RAUTATEA STRAINILOR !,ESTE REZULTATUL POLITICILOR FACUTE DE GASTILE DE IRESPONSABILI ,INCONSTIENTII ,DE IDIOTII CARE S-AU INGRAMADIT IN POLITICA .DISTRUGEREA INVATAMANTULUI ESTE O CRIMA,LA CARE SE ADAUGA DISTRUGEREA FAMILIILOR CAND AU LASAT MILIOANE DE ROMANI PE DRUMURI ACESTE GASTI SI-AU UMPLUT CONTURILE,IAR DEZNADAJDUITII AU LUAT CALEA PRIBEGIEI PENTRU O BUCATA DE PAINE ,COPII FARA PARINTI ABANDONATI AU PARASIT SCOALA ,CUI I-A PASAT VRODATA DINTRE ACESTI TRADATORI DE NEAM DE NENOROCIREA ACESTOR FIINTE NEVINOVATE TRANSFORMATI IN SCLAVI PE PLANTATIILE UE ??
    NU-I HULITI ,SUNT OROPSITII CARE AU INVATAT PE PROPIA PIELE CA MAI REA DECAT COVIDUL E MOARTEA DE FOAME IN PROPIA TARA AJUNSA PE MANA UNOR NEMERNICI A UNOR TRADATORI A UNOR MAFIOTI .
    BATAIA DE JOC LA ADRESA ROMANILOR SUNT TARABELE CE VAND DIPLOME DE ORCE FEL ORCUI PLATESTE .CE FACULTATE ESTE AIA IN CARE INTRI CU BULETINUL SI CHITANTA CA AI PLATIT O TAXA ? ,INTRI BOU SI IESI VACA !!.
    ACEASTA TICALOSIE ESTE OPERA ACELOR NESATUI SI SCARBE CARE_SI BAT JOC DE COPII ACESTUI NEAM IN ACELE ZISE SCOLI,UNIVERSITATI PARTICULARE NEACREDITATE DAR MENTINUTE IN SISTEMUL TICALOSIT DE JEGURILE POLITICE.

  23. Toti partenerii nostri vor ca acest popor sa fie cat mai redus intelectual pt. al putea manevra si folosi dupa bunul lor plac , la cele mai umile treburi . Iar conducatorii nostri sunt doar niste mizere cozi de topor , care executa lucrarea . La alcatuirea bugetului , in dec. 2019 , pt. 2020 , nu s-a taiat de la sanatate si educatie ?Astia-s nemernicii !!

  24. „Dan”, am citit si am inteles corect, dar „bolnavii inchipuiti” avand si ei acte in regula sunt pierduti in masa acelora
    care sunt pe drept sustinuti, de aceea am considerat o posibilitate de generalizare, fiind necesar ca si acestia sa treaca
    prin furcile caudine ale unui control…generalizat! In privinta nepalezilor incercam sa-i imitam pe occidentali ca sa ne dam impresia ca suntem cine nu suntem. Cunosc in detaliu raptul operat de ticalosii comunismului care au cumparat diplome, certificate de „revolutionari”, certificate de fosti detinuti politici, certificate de handicapati, chiar reduceri de note de plata intretinere si ajutoare sociale necuvenite. Ma bucur ca ai renuntat sa-l blamezi pe autor cu pretinsa jignire adusa romanilor, dansul vizandu-i pe bolsevicii sefi ai Colhozului european…

  25. @Charlie: OK, doar ceva mărunte diferențe de opinie. Toate cele bune!

  26. „Dan”, eu merg mai departe, diferentele comentate nefiind de opinie, ci de formulari! Sunt convins ca nu ai fi de acord ca cetatenii cu pregatire de orice fel ajunsi intr-un impas financiar generat de imposibilitatea de a se angaja undeva sa fie pusi la munci necalificate „pentru comunitate”. Si tie toate cele bune! Eu sunt obisnuit cu urarile unor „Sandu Chira”, acel pensionar al Securitatii care nu ma anatemizeaza numai pe mine, ci si familia si urmasii mei, la fel „Radu Humor”, tot un fost securist care-si mobilizeaza camarazii la o noua lovitura de stat „revolutionara”…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.