Peste două milioane de pelerini sunt aşteptaţi în perioada dintre Paşte şi Înălţare la expunerea publică a Sfântului Giulgiu, la Domul din Torino. Ultima expunere în public a Giulgiului a avut loc în urmă cu zece ani, când mai mult de un milion de oameni au stat la rând să-l vadă în catedrala din Torino. În 2002 a fost restaurat.Giulgiul are o istorie zbuciumată, învăluită în mister. Se povesteşte că în a treia zi de la moartea lui Isus Christos apostolii Ioan şi Petru au intrat în mormânt, dar acesta era gol. Trupul lui Christos dispăruse, dar giulgiul în care fusese înfăşurat era aruncat pe jos. Într-un colţ, împăturită, se afla pânza cu care chipul Mântuitorului fusese şters de sudoare şi sânge. Credincioşii creştini susţin că ar fi linţoliul cu care Isus a fost acoperit după coborârea de pe cruce, scepticii spun că ar fi un fals rafinat.
Prima dovadă a existenţei Giulgiului apare într-una dintre scrisorile episcopului din Saragosa, la mijlocul secolului al VII-lea. Până în secolul al XII-lea, în Occident nu s-a ştiut mai nimic despre el. În Răsărit, evlavia pentru linţoliu, venerarea maramei şi închinarea la chipul Domnului erau mijloace şi căi de verificare a credinţei, mai ales după Sinodul al VII-lea Ecumenic din 787. În anul 944, Giulgiul a fost dus de la Edessa (unde se afla de la anul 500) în capitala bizantină Constantinopol.
În jurul anului 1200, Nicolae Messoritis, la cererea Curţii bizantine şi a patriarhului de Constantinopol, face un nou inventar la Capela Sfânta Maria, pune Giulgiul, alte relicve şi numeroase obiecte sfinte într-o lădiţă şi le transferă pentru mai multă siguranţă în Biserica Mănăstirii Vlahernelor. El nota: “Giulgiul este din pânză obişnuită de in, miroase încă tare a smirnă…”. Cavalerul Roberto de Clari scria încă din 1203: “Deşi am vederea slabă, cred că am văzut chipul lui Christos pe o pânză din Bizanţ…”.
Recuperat din Constantinopol, în 1204, de către armata cruciaţilor, Giulgiul ajunge în 1206 în Franţa şi este expus pentru prima dată în 1357, în Catedrala din Lirey, apoi la Biserica Sfântul Ştefan din Besançon. Pânza este dăruită familiei de Savoia, care ridică o capelă la Chambéry, special pentru el. Rămâne în proprietatea acesteia până în 1983, când, după decesul lui Umberto I de Savoia, Giulgiul a intrat în posesia Vaticanului. Purtat la Torino de către cavaleri, în 1578, este depus în Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul.
Giulgiul are lungimea de 4,36 metri, lăţimea de 1,10 metri şi este alcătuit din fire din in tors manual, iar ţesătura este urzită tot manual. Pe ţesătură apar două amprente: partea din faţă şi din spate a unui bărbat neîmbrăcat, biciuit şi crucificat. Urmele rănilor, evidenţiate de petele de sânge, corespund suferinţelor îndurate de Mântuitor şi relatate în Evanghelii. Răni provocate de piroane apar la picior şi la încheieturile mâinilor. Analiza cu raze X asupra fibrelor şi testele de chimie moleculară au exclus posibilitatea ca imaginea să fi fost pictată.
Controverse aprige ale cercetătorilor
S-a crezut iniţial că Giulgiul a fost pictat de un artist medieval. Dar în acea perioadă nu erau cunoştinţe de anatomie temeinice. Doar câţiva artişti din perioada barocului au surprins detaliul pironirii încheieturilor mâinilor, precum în picturile lui Van Dyck reprezentând crucificarea. Cercetătorii americani afirmau că Leonardo da Vinci ar fi avut toate abilităţile necesare unei asemenea întreprinderi. Americanul John Walsh exclama: "Giulgiul din Torino este fie cea mai cutremurătoare şi instructivă dovadă că Isus a existat… fie este una dintre cele mai ingenioase produse ale minţii şi mâinilor umane cunoscută până astăzi".
Când toată lumea credea că pe pânză „a fost pictat” chipul lui Isus Christos, biologii şi antropologii au constatat fantasticul: chipul apărut este al unui om, fiind din sânge, nu din vopsele. O parte importantă a credincioşilor creştini susţin că ar fi pânza cu care Isus a fost acoperit după coborârea Lui de pe cruce şi că păstrează întipărită imaginea Sa. Scepticii consideră însă că obiectul e un fals rafinat. În 1988, Sfântul Scaun şi-a dat acordul pentru efectuarea unei datări cu carbon radioactiv.
În acest scop, o porţiune dintr-un colţ a fost decupată şi trimisă la trei laboratoare, şi anume cele ale Universităţii din Oxford, Universităţii din Arizona şi cel din cadrul Institutului Federal de Tehnologie din Elveţia. Toate acestea au indicat data de provenienţă în perioada 1260-1390. Alţii afirmă cu certitudine că pânza ar avea aproape 2.000 de ani vechime. Mai mult, în ţesătura Giulgiului se găsesc fibre specifice bumbacului palestinian. Urmele de polen impregnat plasează originea lui undeva în Orientul Mijlociu.
Un studiu recent, realizat de omul de ştiinţă francez Thierry Castex, a descoperit pe pânză urme de cuvinte în aramaică, inscripţionate cu litere evreieşti. La rândul său, Barbara Frale, cercetătoare de la Vatican, a declarat că literele de pe Giulgiu au fost scrise cu peste 1.800 de ani în urmă. Ea a amintit că, în 1978, un profesor de latină din Milano a descoperit inscripţii în aramaică. Zece ani mai târziu, cercetătorii au descoperit caractere evreieşti, care, susţin ei, formau expresia “Regele evreilor”.
Analizorul VP-8, folosit de NASA, realizează o imagine tridimensională a Giulgiului.
„O preţioasă comoară, Giulgiul din Torino, ne arată, atât pentru a ne mişca inimile, cât şi pentru a ne mângâia, imaginea trupului torturat şi lipsit de viaţă al lui Christos“, spunea Papa Pius al XII-lea, iar Papa Ioan al XXIII-lea declara: „Digitus Dei est hic“ („Degetul lui Dumnezeu este aici“). Papa Ioan Paul al II-lea a susţinut cu claritate valoarea Giulgiului. În 1980, Suveranul Pontif vorbea despre „Sfântul Giulgiu, o splendidă relicvă a Patimilor şi a Învierii“.
Papa Benedict al XVI-lea va face o vizită pastorală oficială cu acest prilej şi va fi prezent la Torino pe 2 mai cu prilejul expunerii Sfântului Giulgiu. Expunerea „va oferi o ocazie potrivită de contemplare a feţei misterioase ce vorbeşte în tăcere inimilor oamenilor, invitându-i să recunoască acolo faţa lui Dumnezeu”, declara Papa.
De asemenea, este organizată o masă rotundă cu tema “Sfântul Giulgiu, între ştiinţă, istorie şi religiozitate”. Întrebările ce persistă, cum ar fi “În ce fel corpul s-a impregnat în pânza din in fără a-i schimba structura? Ce a făcut să apară conturul misterios al întregului corp pe Giulgiu?”, ca şi faptul neobişnuit că un trup omenesc a imprimat o imagine tridimensională pe o ţesătură îi păstrează în continuare caracterul misterios.
Cavalerii Giulgiului
Se povesteşte că zeci de cavaleri ai lui Emanuel Filiberto di Savoia au traversat Alpii, în 1578, pentru a duce Sfântul Giulgiu, numit şi Sindone, de la Chambéry la Torino. Anul acesta, pentru prima dată, Cavalerii Giulgiului, atât francezi, cât şi italieni, dar şi numeroşi credincioşi, artişti, sportivi, pelerini vor parcurge Drumul Credinţei, lung de 240 de kilometri, străbătând un traseu dificil, care-l urmează pe cel al cavalerilor din secolul al XVI-lea, de la poteci de munte la străzi asfaltate, în condiţii meteorologice diverse, purtând, simbolic, Sfântul Giulgiu, în vederea expunerii lui. Unii vor fi călare, alţii cu bicicleta, alţii pe jos. Cavalerii vor pleca vineri, 2 aprilie, din Chambéry şi vor ajunge în 9 aprilie la Torino, pentru o paradă în Piaţa Castello. Ei vor străbate locuri încărcate de mărturii ale sacralităţii, cum ar fi Abaţia din Novalesa, Certosa di Banda, Abaţia din San Michele.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.