Ofensiva lui Putin în Africa: Livrări masive de armament

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia a semnat contracte de armament cu peste 40 de ţări africane, în timpul sesiunii plenare a celui de-al doilea summit Rusia-Africa, care se desfăşoară de data aceasta la Sankt Petersburg, potrivit EFE.

„Pentru a consolida capacitatea de apărare a ţărilor de pe continent, dezvoltăm cooperarea în domeniul militar şi tehnico-militar”, a declarat Putin, exprimându-se în faţa liderilor unor ţări precum Egipt, Congo, Camerun şi Republica Centrafricană.

El a subliniat că o parte din livrările de arme către aceste ţări se face gratuit, deoarece scopul final este de a le asigura securitatea şi suveranitatea.

„Rusia a semnat contracte de cooperare tehnico-militară cu mai mult de 40 de ţări din Africa, cărora le furnizăm o gamă largă de arme şi echipamente de apărare”, a afirmat preşedintele rus.

Putin a indicat că delegaţiile africane participă în mod constant la expoziţii, forumuri şi exerciţii militare organizate în Rusia pentru a se familiariza cu armamentul de nouă generaţie.

Fără a atinge nivelurile din perioada Uniunii Sovietice, Rusia a semnat contracte în valoare de aproximativ 10 miliarde de dolari la precedentul summit Rusia-Africa din 2019.

Unele ţări africane au renunţat la cooperarea cu Franţa, pe care au acuzat-o că se amestecă în afacerile lor interne, în favoarea armamentului rusesc.

De altfel, consorţiul militar rus Almaz-Antei a prezentat cu ocazia acestui summit o serie de sisteme de apărare antiaeriană cu rază scurtă şi medie de acţiune Tor, Viking şi Buk.

Summitul Rusia-Africa din acest an a fost umbrit de izbucnirea revoltei militare din Niger, al cărui preşedinte, Mohamed Bazoum, a fost destituit şi este deţinut de către autorii loviturii de stat.

„Condamnăm cu fermitate evenimentele din Niger şi cerem eliberarea imediată a preşedintelui Mohamed Bazoum şi a familiei sale”, a declarat la summit Azali Assoumani, preşedintele Comore, care asigură în prezent preşedinţia prin rotaţie al Uniunii Africane.

În timpul discursului său de vineri, Putin a stat alături de Ibrahim Traore, preşedintele interimar al Burkina Faso, care este acuzat că a cooperat cu mercenarii ruşi din Grupul Wagner încă de la lovitura de stat pe care a dat-o în 2022.

Presa locală a relatat joi că şeful Wagner, Evgheni Prigojin, s-a întâlnit la Sankt Petersburg cu reprezentanţi din Niger, Mali şi Republica Centrafricană, unde mercenarii ruşi au sosit săptămâna aceasta pentru a asigura securitatea pentru referendumul constituţional de duminică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 12
Author

18 Comentarii

  1. prestituate triste, se numesc „pachete de securitate” din „fondul pentru pace”

  2. Deci Ivan are de dat armament si gratis.
    Se zicea ca e falit dupa o saptamana de la inceputul ofensivei.

  3. 150 de tari, din 200, sunt contra imperialismului american. Dedolarizarea comertului mondial. Luati-o pe asta ! Asta fac babele nevorbite si boshorogii infantili.

  4. Crapă de ciudă trolacii Urcaci, EPOLEȚII de tablă ruginită și Rusofobii pe Rudotele & CarBaxine…
    Iar MAXIMA CONTRA-OFENSIVĂ fâZâie spectaculoZ pe câmpia spre Cinci_Bordeie: fâZZZ, fâZZ, fâZ !?

  5. Itzic Putinshon nu are arme pentru armata lui de bestii mongole,importa din Coreea de Nord si da africanilor cu titlu gratuit??:)))))
    Mai are de la revolutia bolsevica niste puscoace Mosin-Nagant ,mai niste arcuri,mai niste ghioage,cu titlu gratuit scapa de ele si africanii se bucura ca niste copii daca le da si margele,oglinzi sau sireturi

  6. Cum sa fii mental, sa crezi in ce scoate politicianul infractor tiran, cand te chioraste de la ochi in actiunile din terenul ukrainei, in primul rand, le numeste actiuni si nu razboi, una inseamna actiuni militare si alta e razboi care ucide viata oamenilor nevinovati de ambele parti? Poate, nebun, poate, idiot, poate, prost, poate naiv! Voi stiti in ce categorie pot fi introdusi.

  7. Cea mai interesanta parte din articol o gasim la sfarsit. Prigojenia nu doar ca nu-i „renegade”, e chiar prezent in Rusia si este o interfata a lui Putin in relatia cu multe tari africane. Nu vom sti vreodata cati generali, politicieni si oligarhi au cazut in capcana pseudorevoltei bucatarului! CIA si ucrainienii, inclusiv martoaga de contraofensiva, sunt printre victimele confirmate.

  8. Bravo lui! Dece doar SUA si acolitii sai sa aiba dreptul de a vinde armament? Slava Z!

  9. @ parere…Esti beat? Razboi este atunci cand tragi cu 100 de rachete si omori 50.000 de civili…Cand tragi cu 100 de rachete si ucizi 3 civili nu este razboi…Rusia face razboi cu NATO, nu cu Ucraina care este ruseasca de religie catolica….

  10. Prigojin a dat mana in 3 zile cu mai multi sefi de stat decat dulapul Biedermeier din Sibiu in 2 mandate de presedinte.

  11. Vă dăm grâne gratis dacă cumpărați arme de la noi și invers. Săracii africani au scăpat de dracu și-au dat de taică-su.

  12. Vai mama lor de tari africane.Nu cunosc absolut deloc istoria Rusiei.Ce sunt acum sarace.Ce le va saraci Rusia.Mi-e si mila dar si sila.Au refuzat Occidentul.Foarte bine.Sa simta din plin prietenia criminalilor.

  13. armament ca să se apere, mpotriva cui? doar sa se căsăpească ei-între-ei…

  14. Visokaia jenscina!
    Piticul krakanat se uita la cucoana, de parca s-ar uita la steaua rosie de pe Kremlin.
    Dati-i ma putinosilor un binoclu sa-o vada mai bine la fatza.

  15. Babuinii au nevoie de armament ca sa dea lovituri de stat si sa se bata intre ei precum Chombe cu Mobutu si Kasawubu.

  16. @axon @ parere:Nea Axoane, da-ne si noua exemple de „ucrainenii rusi catolici” !

  17. În sfîrșit a găsit și Volodea cui să plaseze troacele sovietice de toată jena. De fapt, e doar o politică jegoasa, de a încerca să oblige Occidentul să cumpere materiile prime africane numai prin intermediul unor firme intermediare rusești. Ăsta este și scopul creării BRICS. Toți proștii care pun botul la farsa asta vor regreta, și vor fi înlăturați de popoarele lor subjugate.
    Nenorocirea, pentru ruși, e că nu.mai au prea mult timp, iar economia lor se duce dracului. În timp ce Ucraina, cu vreo 40 de milioane de locuitori e susținută de Vestul bogat, Rusia, cu 150 de milioane trebuie susținută doar de China, care nu își poate permite însă să renunțe la piețele din Vest, pentru Putin Asta e.
    Rusia pierde.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.