Oficial OMS. Populația din Gaza moare de foame

‘Palestinienii din Gaza sunt în catastrofă masivă. Dacă întrebaţi dacă această catastrofă se poate agrava, da, absolut’, a subliniat el.

De (V.N.)
Oficial OMS. Populația din Gaza moare de foame

‘Palestinienii din Gaza sunt în catastrofă masivă. Dacă întrebaţi dacă această catastrofă se poate agrava, da, absolut’, a subliniat el.

O nouă declarație tulburătoare despre oamenii din Fâșia Gaza.  Populaţia din Fâşia Gaza ‘moare de foame’, a denunţat miercuri un înalt responsabil al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, într-un moment în care state donatoare importante au anunţat că îşi suspendă ajutorul pentru agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), transmite AFP.

‘Este o populaţie care moare de foame. Este o populaţie care este împinsă pe marginea prăpastiei’, a declarat directorul programului de urgenţe sanitare al OMS, Michael Ryan, într-o conferinţă de presă la Geneva.

‘Palestinienii din Gaza sunt în catastrofă masivă. Dacă întrebaţi dacă această catastrofă se poate agrava, da, absolut’, a subliniat el.

Ajutorul umanitar intră ‘cu picătura’ în enclava asediată total de Israel în urma atacului fără precedent al Hamas de la 7 octombrie.

‘Numărul de calorii consumate de locuitorii din Gaza s-a redus sistematic, iar calitatea alimentaţiei a scăzut’, a explicat Ryan.

‘Iar dacă adăugaţi la lipsa de hrană suprapopularea, frigul şi lipsa de adăposturi, obţineţi condiţiile perfecte pentru o epidemie masivă în rândul copiilor’, a mai spus el.

‘Până astăzi, peste 100.000 de locuitori ai Gazei sunt fie morţi, răniţi, daţi dispăruţi sau presupuşi morţi’, a afirmat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în aceeaşi conferinţă de presă.

‘Riscul de foamete este ridicat şi creşte cu fiecare zi’, a spus el, în contextul în care operaţiunile UNRWA de ajutorare a civililor sunt în pericol după ce Israelul a acuzat 12 din cei 30.000 de angajaţi regionali ai agenţiei ONU de implicare în atacul Hamas de la 7 octombrie.

Mai multe ţări donatoare, printre care SUA, şi-au suspendat finanţările către UNRWA, ceea ce, potrivit directorului general al OMS, va avea ‘consecinţe catastrofale pentru populaţia din Gaza’.

Săptămâna trecută, ambasadoarea Israelului la sediul ONU din Geneva a acuzat OMS de ‘complicitate’ cu Hamas, declarând că agenţia ONU a ales să ‘ignore’ dovezi care, potrivit Israelului, ar arăta că Hamas a folosit spitalele pentru a lansa atacuri şi a ascunde tuneluri şi arme.

OMS a respins miercuri din nou aceste acuzaţii.

‘Acuzaţia de complicitate (…) este de-a dreptul iresponsabilă, pentru că ar putea să ne pună angajaţii în pericol. Dar aş dori să o asigur pe ambasadoare că nu există nicio complicitate şi că OMS respinge orice acuzaţie. Suntem imparţiali şi ne facem munca’, a afirmat Tedros.

Distribuie articolul pe:

23 comentarii

  1. dat find ca 80% din gazani sunt refugiati din teritoriul israelian actual trebuie lasati sa se intoarca la casele si pamanturile de unde au fost izgoniti de colonistii evrei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.