OLAF: Peste 80% din neregulile la fondurile de preaderare au fost din România şi Bulgaria

Cazurile de nereguli referitoare la fondurile de prederare anunţate în 2010 au provenit, în peste 80% din cazuri, din România şi Bulgaria, indică cel mai recent raport OLAF dat publicităţii.

Raportul OLAF oferă, printre altele, o analiză a cazurilor de nereguli raportate în 2010. Astfel, documentul arată că în anul 2010 instituţia a primit 1.362 de raportări referitoare la fonduri de preaderare – PHARE, SAPARD, ISPA, Transition Facility (TF), CARDS şi TPA – din partea statelor membre şi a statelor candidate.

Potrivit OLAF, s-au înregistrat 424 de noi cazuri de nereguli detectate de autorităţile naţionale, iar în alte peste 930 de cazuri a fost vorba despre raportări ulterioare referitoare la cazuri aduse la cunoştinţa instituţiilor europene anterior.

Contribuţia din sume europene afectată de neregulile semnalate în 2010 – şi care se referă la perioada de programare financiară 2000-2006 – a fost de 83.741.577 de euro. Pentru perioada de programare financiară în curs, deci 2007-2013, în 2010 au fost raportate două nereguli implicând suma de 1.002.475 de euro.

Documentul notează că neregulile nu sunt distribuite uniform între statele membre, care au perioade de eligibilitate diferite şi diferite perioade de implementare. În 2010, statele UE-10 (cele zece state membre care au aderat în 2004) au 15% din cazuri, România şi Bulgaria peste 80%, iar Turcia şi Croaţia 4% din cazuri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.