Omagiu pentru Tamara, la Teatrul Bulandra

Actrița Tamara Buciuceanu Botez va fi înmormântată vineri la Cimitirul Sfânta Vineri din București. Trupul neînsuflețit al actriței, care a murit marți, la vârsta de 90 de ani, va fi depus joi dimineață la Sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra din București, unde fanii îi pot aduce un ultim omagiu.

Joi seară, sicriul va fi dus la Biserica Sfântu Gheorghe Nou, iar ceremonia de înmormântare va avea loc vineri, de la ora 12.00, potrivit unor surse apropiate familiei.

Tamara Buciuceanu Botez a murit marți, la Spitalul Elias din Capitală, au precizat reprezentanții unității spitalicești. Actrița a fost internată pe fondul unor probleme cardiace la începutul lunii octombrie, iar, în ultimele zile, starea sa de sănătate se agravase.

Tamara Buciuceanu s-a născut pe 10 august 1929, la Tighina, și a frecventat cursurile Institutului de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iași, între anii 1948 și 1951. În cel de-al patrulea an de studii, s-a transferat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din Capitală, la clasa profesorului Nicolae Bălțățeanu, și a absolvit în anul 1952.

În anul 1962, s-a căsătorit cu medicul anestezist Alexandru Botez, care a decedat în 1996.

Tamara Buciuceanu rămâne una dintre legendele teatrului de comedie și a jucat în peste 25 de filme, printre care se numără „Titanic vals”, din 1964, „Anecdota”, lansat în 1972, „Domnișoara Nastasia”, din 1976, „Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii”, din 1979, „Alo, aterizează străbunica!…”, din 1981, „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Declarație de dragoste”, lansat în 1985, „Cuibul de viespi”, din 1986, „Nunta mută”, lansat în 2008.

Totodată, a interpretat roluri pe scenele marilor teatre din Capitală, precum Odeon, Bulandra, Național și Comedie. Printre piesele în care a interpretat roluri emblematice se numără „Dimineață pierdută”, „Romeo și Julieta la început de noiembrie”, „Scaunele”, „Doctor fără voie”, „Așteptând la arlechin”, „Domnișoara Nastasia”, „Mamouret” și „Cumetrele”.

Mai mult decât atât, Tamara Buciuceanu i-a dat glas personajului Coana Chirița pe scena Teatrului Național din Iași.

Cariera din teatru a fost dublată de cea din televiziune, Tamara Buciuceanu realizând apariții memorabile, incluse în programele de divertisment. Totodată, a apărut în două episoade din serialul „Toate pânzele sus”, regizat de Mircea Mureșan și lansat în luna martie a anului 1977.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.