Operațiuni aeriene la limita spațiului aerian taiwanez

Cel puţin 68 de avioane militare chineze efectuează operaţiuni în apropierea spaţiului aerian taiwanez, iar 49 au depăşit, vineri seară, linia mediană din Strâmtoarea Taiwan

De (R.C.)
Operațiuni aeriene la limita spațiului aerian taiwanez

Cel puţin 68 de avioane militare chineze efectuează operaţiuni în apropierea spaţiului aerian taiwanez, iar 49 au depăşit, vineri seară, linia mediană din Strâmtoarea Taiwan

Taiwanul a trimis avioane de vânătoare pentru interceptarea a zeci de aeronave militare chineze care s-au apropiat de spaţiul aerian taiwanez, în contextul în care armata chineză continuă exerciţiile lansate după vizita efectuată la Taipei de Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor.

Cel puţin 68 de avioane militare chineze efectuează operaţiuni în apropierea spaţiului aerian taiwanez, iar 49 au depăşit, vineri seară, linia mediană din Strâmtoarea Taiwan, intrând neautorizat în zona taiwaneză de identificare aeriană.

Ca reacţie, Ministerul Apărării de la Taipei a anunţat că a trimis avioane de vânătoare pentru avertizarea şi interceptarea aeronavelor chineze, conform publicaţiei United Daily News (UDN).

Armata chineză a lansat, joi dimineaţă, cele mai ample manevre aeriene şi maritime, în diverse zone din jurul Taiwanului. China a condamnat vehement vizita în Taiwan a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, pe care o consideră o încălcare a suveranităţii chineze.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. ” Locuitorii incep sa vada ca batranica le-a promis multe dar i-a bagat de fapt in rahat si i-a abandonat.” ĂSTA AR FI TREBUIT SĂ FIE TITLUL ÎN TOATE „„ZIARURILE ALINIATE SAU ÎMBÂRLIGATE” (titlul l-am plagiat că tot e normală plagierea–
    SCUZE!
    Cât despre dreptul internațional aplicat de la MOISE până azi are un singur paragraf aplicat zi de zi și ceas de ceas este „dreptul celui mai tare!!!( TOT PLAGIAT-SCUZE)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.