Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a participat la festivitățile prilejuite de marcarea Noului An Chinezesc, organizate sâmbătă, în Parcul Herăstrău.
„Anul care s-a încheiat a reprezentat pentru majoritatea celor prezenți aici un an de întărire a legăturilor dintre București și capitala țării dumneavoastră, un an de schimburi culturale și de numeroase întâlniri cu caracter economic. În particular, orașul nostru a avut cel mai activ an de schimburi culturale cu China, dupa semnarea Acordului de Infrățire cu municipiul Beijing, în anul 2005. Ulterior, Bucureștiul și-a îndreptat atenția și spre alte orașe chineze ale căror modele de dezvoltare pot fi exemple pentru cetățenii municipiului nostru. Sper din toată inima ca noul an să contribuie la întărirea și dezvoltarea relațiilor dintre cele două orașe înfrățite. Totodată, țin să urez întregului popor chinez: Xian nien hao! (La mulți ani!)”, a spus Sorin Oprescu.