Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se declară „foarte optimist” în legătură cu Cathedral Plaza. Edilul estimează că în decurs de doi ani va fi demolată.
În momentul în care, sper eu, Curtea de Apel va respinge recursul şi această hotărâre va rămâne definitivă, chestiunea va fi rezolvată, a explicat primarul Capitalei.
Totodată, edilul arată că nu există un control serios ”pe oameni care dau etaje în plus, care construiesc pe spaţii verzi (…) Acolo, într-adevăr, este o corupţie sistemică. În Inspectoratul de Stat în Construcţii”.
„La Cathedral Plaza există patru litigii importante, dintre care două finalizate şi două în curs. Există un litigiu care spune că autorizaţia e nelegală. Acesta este finalizat. Un litigiu care spune că clădirea trebuie demolată, însă în acest litigiu nu a fost parte şi proprietarul clădirii”, a spus edilul , pentru TVR Info, potrivit Agerpres.
El a explicat că un al treilea litigiu care s-a finalizat doar în fond, prin care s-a respins cererea proprietarului de a intra în legalitate.
„În momentul în care, sper eu, Curtea de Apel va respinge recursul şi această hotărâre va rămâne definitivă, chestiunea va fi rezolvată. Şi, în fine, un al patrulea: eu am dat o dispoziţie de demolare, ea a fost contestată şi în momentul acesta suspendată de proprietar, care a spus că nu e opozabilă acea hotărâre care spune că primarul trebuie să demoleze. În momentul în care se va termina procesul trei, procesul patru va fi automat”, a mai precizat Nicușor Dan.
„Deci eu sunt foarte optimist că această clădire va fi demolată în doi ani, de acum. Dar asta ţine mai întâi de Curtea de Apel, care va judeca apelul pe chestiunea intrării în legalitate”.
Referitor la soluţionarea litigiilor din domeniul urbanismului, Nicuşor Dan a declarat că în prezent procurorii au foarte multe dosare şi nu sunt specializaţi în ce priveşte construcţiile ilegale.
Dar problema „cea mai mare nu este la Parchet”, ci la Inspectoratul de Stat în Construcţii.
„Tu eşti autoritatea statului de control în construcţii. Şi nu poţi să constaţi ilegalitate, ilegalitate, ilegalitate – constatate de instanţe – şi să nu faci un control serios. Şi amendezi primari pentru faptul că au întârziat 50 de zile să dea o autorizaţie, în loc să faci un control serios pe oameni care dau etaje în plus, care construiesc pe spaţii verzi – ceea ce nu au făcut niciodată. Acolo, într-adevăr, este o corupţie sistemică în Inspectoratul de Stat în Construcţii”, a apreciat el, arată sursa citată.
Ce naiba nu desfiintati inspectoratul asta, cu el sau fara el se petrec aceleasi porcarii.
Margelatule, in NY catedrala care vorbesti este pe teren public si primaria a dat avizele. La noi terenul pt Catedrala Plaza a fost vandut ilegal si este privat al Bisericii Romano Catolice. Catedrala sf. Iosif de la noi este sub obladuirea Vaticanului. Aici este toata problema.
Eu nu stiu daca dovleacul primar general a vazut Catedrala St. Patrick din New York care este exact in aceiasi situatie cu Catedrala „Sf Iosif”, si nu s-a basicat nimeni
Problema este daca trebuie sau nu pedepsit dezvoltatorul israelian Eyal Ofer, care a construit și blocul Millennium Business Center, abandonat din 2009 în urma unui incendiu.
Daca crestinul Nicusor Bum Bum are o toba /si o tine dupa soba/toata ziua vrei,nu vrei/bate-n tinicheaua ei / cred ca nu poate fi invinuit de antisemitism:)))
PS fereste-ma Doamne ,de infinita prostie omeneasca azi si la lucru cu demolarea
Dar cladirea Millenium de langa Biserica Armeneasca care a ars lartial acum 15 ani nu a fost demolata desi merita. Pe acest loc a existat un spatiu verde care putea fi folosit de biserica pentru activitati in aer liber. Dar banii multi primiti de Ontanu ca primar au fost mai buni decat un loc mic de relaxare.
Eu zic sa daramam catedrala neamului ca imi face umbra la bloc, si nu mai am liniste de clopotele lor.
Este o aberație să demolezi o construcție, după ce a obținut autorizațiile de construire. În plus, sunt lăcașuri de cult în București lângă care au fost edificate alte imobile la 2 – 3 metri distanță de ele și nimeni nu a făcut scandal.
Din textul rostit de primar inteleg ca nu e o problema ca el emite autorizatii cu 50 de zile intarziere – fata de termenul legal de raspuns la petitii, care e de 30 de zile – problema e de ce il amendeaza ISC pentru un asemenea maruntis, cand are de rezolvat altele, mai importante! Acest exemplu de intarziere e minor, oricum, fata de cele care ajung si la un an intarziere, nemotivat, de ordinul zecilor. Adica ce sa intelegem noi, platitorii de taxe si impozite, ca legea e numai pentru unii, cum ar veni, si ca in general ce nu-i convine din ea nu i se aplica?! Sa ne traiesti! Tine-o tot asa!
Ce mai acuza papagalul asta IGSIC-ul dupa ce exact astia au sesizat Procuratura despre autorizatiile ilegale date de Plicusor …
Ce ar fi sa ne mai slabiti cu articolele de reclama pentru acest „neica nimeni”, proptit de securitate la PMB ?
Singurul lucru la care se pricepe, este sa stoarca si ultimul banut de la populatia orasului.
Problema pe care o ocoleste acest papagal este pe banii cui se va darama mastodontul? Suma cheltuita ar fi uriasa. Instanta va zice ca pe banii celui care a construit-o dar asta inseamna la pastele cailor. O darama atunci Nicusor cu firmele lui de shmenari abonati? O darama dar pe banii bucurestenilor.
Exista multe probleme pe care Inspectoratul de Stat in Constructii nu le rezolva. De a facw un control riguros in toate cele 5000 de blocuri vechi unde s-au taiat pereti si astupat culoare de aeraj si ventilatie. Ar face amenzi cat PIB ul tarii pe doi ani.
Tara de nebuni. In loc s-o confiste statul si sa-i gasim cladirii gata facute o intrebuintare, sa zicem de utilitate publica, noi vrem s-o daramam. De ce? Ca face umbra unei biserici. Hai ba sa daramam tot ce s-a construit in tara asta in conditii asemanatoare, macar sa punem si fizic Romania la pamant, sa stim o treaba.