Orgoliu sau schemă politică?

O funcție în cadrul Guvernului, fie ea și în eșalonul secretarilor de stat, se pare că este mai tentantă, în cazul unora, pentru alinarea orgoliului carieristic din dotare decât un salariu fabulos. Cel puțin așa par lucrurile la prima vedere atunci când un director de la o companie de stat, remunerat cu 6.000 de euro lunar, își lasă postul baltă și dă fuga la București, să devină secretar de stat. Premierul Sorin Grindeanu l-a numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale pe Mihail Doruș. Acesta ocupa până acum câteva zile funcția de director tehnic la ApaVital Iași. Chiar dacă sinecura care i s-a oferit la Ministerul Dezvoltării i-a tentat pe mulți, salariul nu este deloc unul spectaculos, respectiv 5.400 de lei net, în raport cu cele acordate de diverse alte companii de stat sau private.

Mihail Doruș, noul secretar de stat al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, a fost, în ultimii ani, cel mai bine plătit director de la instituțiile din Iași, dar și unul dintre cei de la nivel național. Odată cu strămutarea la București, acesta urmează să lase funcția de director tehnic la ApaVital Iași, operatorul de apă-canal al județului din Moldova. Astfel, postul remunerat cu peste 300 de mii de lei anual devine vacant. Spre surprinderea tuturor pesediștilor ieșeni, nominalizarea lui Doruș la Ministerul Dezvoltării a căzut ca un trăsnet în sânul organizației județene. Acesta nici măcar nu figura pe lista votată în Biroul Județean al partidului, atunci când au fost aprobate candidaturile membrilor filialei pentru funcțiile centrale. Cel care a insistat ca Mihail Doruș să ajungă în Guvern a fost Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași și șeful interimar al PSD. „Este un specialist foarte bun, din acest motiv l-am propus pentru ocuparea acestei funcţii. Lucrează în domeniul dezvoltării locale, în specialitatea reţelelor de apă-canal şi drumuri şi va fi un sprijin pentru toţi primarii, evident, şi pentru cei din Iaşi“, și-a justificat Maricel Popa alegerea. Fostul director tehnic la ApaVital Iași va face echipă în ministerul Dezvoltării Regionale condus de vicepremierul Sevil Shhaideh cu un alt ieșean. Ciprian Lucian Roșca a fost numit secretar de stat în același minister, pe filiera ALDE.

Gheorghe Nichita se cere în locul lui Doruș

Potrivit unor surse din PSD, se pare că bănoasa funcție de director tehnic la ApaVital Iași ar urma să fie preluată de un personaj din anturajul lui Gheorghe Nichita. Gurile rele susțin chiar că fostul șef al administrației ieșene s-a săturat să stea cu mâinile în sân și să-l sfătuiască pe președintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, și că, de fapt, acest post i-ar putea reveni chiar lui Nichita. În ultimele luni, mai mulți foști directori din timpul mandatelor lui Gheorghe Nichita s-au angajat la ApaVital, iar printre aceștia se numără și Dumitru Tomorug, fost director tehnic al Primăriei Iași. Mai mult, fostul edil al orașului de pe Bahlui și-a manifestat constant intenția să revină la conducerea operatorului de apă. De remarcat că, înainte să fie ales primar, Gheorghe Nichita a fost director al Regiei Autonome Județene de Apă Canal (RAJAC).

A sărit de la 10.000 de lei la peste 13.000 de euro

În timp ce decizia lui Mihail Doruș de a veni la București pe un salariu modest de secretar de stat, pe lângă leafa imensă de director de Regie de la Iași, a uimit pe toată lumea. Nu același lucru se poate spune despre saltul profesional făcut de un deputat PSD. Pesedistul Leo Badea a lăsat conducerea Comisiei de Buget-Finanțe din Camera Deputaților pentru șefia Autorității de Supraveghere Financiară pentru următorii cinci ani. Șeful ASF beneficiază de un salariu lunar de aproximativ 59.000 de lei, echivalentul a peste 13.000 de euro. Pe poziția de parlamentar pe care pesedistul o lăsă vacantă urmează să fie promovat următorul candidat de la alegerile parlamentare de anul trecut. Supleantul lui Badea este vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Claudia Gilia, o altă apropiată a senatorului Adrian Țuțuianu, fost baron al CJ-ului. Dacă preşedintele Comisiei pentru controlul SRI va dori să-și păstreze intactă supremația în Consiliul Județean și în județ, atunci Gilia ar putea renunța la fotoliul de deputat, în favoarea unui primar de comună, respectiv Gabriel Sandu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Laur Emre 89 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.