Pachetele all inclusive de pe litoralul românesc, mai scumpe decât în Bulgaria

Hotelierii de pe litoral vor lansa în curând pachete all inclusive pentru a atrage cât mai mulţi turişti la Marea Neagră. Ofertele sunt însă mai scumpe decât cele ale vecinilor de la sud de Dunăre. Astfel, dacă la noi se vor plăti 30 de euro pe zi în plus pentru pachetul all inclusive, în Bulgaria, aceeaşi ofertă costă între 20 şi 25 de euro.

Hotelierii români au decis că a venit momentul ca pachetele all inclusive să apară şi pe litoralul nostru. Numai că, ceea ce în România se înţelege prin all inclusive este de fapt pensiune completă şi nu este nici ieftin.

La un hotel de trei stele din Albena, de exemplu, all inclusive costă 25 de euro de persoană. În acest preţ  sunt incluşi şi animatori, concursuri pentru adulţi şi spectacole tematice cu specific din diferite ţări. În România, turiştii se aşteptau la mai mult din partea hotelierilor.

Peste două săptămâni, acest sistem va fi introdus în patru hoteluri din Mamaia. Pentru sejurul de cinci nopţi şi şase zile, turiştii vor plăti 695 de lei, la trei stele şi 795 de lei, la patru stele. Oferta este valabilă până la sfârşitul lunii viitoare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.