Serviciul Român de Informaţii, împreună cu alte instituţii internaţionale cu atribuţii în domeniul securităţii şi cu structuri aliate, a avut în atenţie acţiuni desfăşurate pe teritoriul României de către cetăţeanul irakian Ahmad Khalaf Ahabib al-Dulaimi, acuzat că ar fi un lider al-Qaida în Europa.Potrivit şefului Biroului de Presă al SRI, Sorin Sava, "urmare a activităţilor […]

Cântăreţul Florin Chilian a fost condamnat, joi, de Judecătoria Cluj-Napoca, la un an şi zece luni de închisoare cu suspendare, după ce în iulie 2006 a condus băut şi a provocat un accident, sentinţa nefiind însă definitivă.Purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Cluj-Napoca, Lucian Marian, a declarat pentru Mediafax, că magistraţii l-au condamnat pe Chilian la […]

Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, a declarat că, în 2014, candidatul la Preşedinţie va fi pedelistul cel mai bine clasat în sondaje, adică Liviu Negoiţă.“Liviu Negoiţă este o variantă de luat în calcul. Şi premierul Boc ar fi o soluţie, însă numai în cazul în care partidul va constata că nu a ieşit erodat […]

Conducerea instanţei supreme a admis, vineri, cererea de abţinere formulată de judecătoarea Mona Pivniceru, aflată într-o relaţia de prietenie cu familia judecătorului Florin Costiniu, astfel că în locul ei a fost desemnat judecătorul Ionuţ Matei, în procesul privind arestarea lui Cătălin Voicu.Senatorul Cătălin Voicu a fost adus cu ambulanţa, vineri dimineaţa, la Înalta Curte de […]

Procuratura din Singapore a pregătit 13 capete de acuzare împotriva fostului însărcinat cu afaceri al României în această ţară, Silviu Ionescu, găsit responsabil de două accidente în decembrie, soldate cu moartea unei persoane şi rănirea altor două, relatează The Straits Times, în ediţia online.Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe din Singapore, acuzaţiile includ provocarea […]

Noua variantă a Codului de procedură fiscală a dat naştere multor controverse. Avocatul Gheorghe Piperea susţine că proiectul de modificare va avea doar efecte “perverse”."Propunerea de modificare a Codului de procedură fiscală, care, atenţie, este o propunere de OUG, lucru interzis de art. 3 din Codul de procedură fiscală, introduce o noţiune de reverificare a […]

Senatorul PSD Cătălin Voicu a fost dus cu ambulanţa la sediul ÎCCJ, unde se va judeca, începând cu ora 10:00, termenul de judecată a recursului făcut de senator la decizia instanţei prin care s-a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.Senatorul Cătălin Voicu a fost transportat la Spitalul Penitenciar Jilava, marţi seara, după ce […]

Astăzi este Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor, ziua cea mai neagră din istoria Creştinismului. Este ziua în care Iisus a fost biciuit, scuipat şi răstignit între doi tâlhari. În Vinerea Mare în mijlocul bisericii se scoate Sfântul Epitaf, pânza care are pe ea chipul Mântuitorului. Credincioşii trec pe sub acest epitaf până în după-amiaza zilei […]

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca astăzi, la ora 10.00, termenul de judecată a recursului făcut de Cătălin Voicu la decizia instanţei, prin care s-a dispus arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Avocaţii lui Cătălin Voicu au depus, miercuri, recursul la decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin […]

“Adevărul” îşi făcuse un obicei, sub vechea conducere, să atace furibund acele instituţii de presă care nu erau favorabile PDL şi lui Traian Băsescu, dar clama o neimplicare politică prin diminuarea ponderii subiectelor de politică. În chiar ziarul care în vremurile sale de glorie dădea tonul în politică.“Adevărul” a fost ziarul care a aplaudat frenetic […]

Omul de afaceri Peter Imre, numit joi director general al Adevărul Holding, a vorbit pentru cotidianul.ro despre perspectivele de la “Adevărul” şi a răspuns acuzaţiilor pe care i le-a adus predecesorul său în această funcţie, Răzvan Corneţeanu.Contactat de cotidianul.ro, Peter Imre a explicat ce atuuri l-au recomandat pentru şefia ziarului „Adevărul”: "Am 22 de ani […]

Biserica nu este o societate multinaţională, încearcă să explice Vaticanul, lipsit acum de vocea fostului pontif. În Vinerea Mare, Biserica Catolică marchează cinci ani de la moartea Papei Ioan Paul al II-lea, timp în care Vaticanul a trecut de la elogiile aduse de Occident fostului suveran pontif la acuzele de pedofilie şi a trebuit să […]

Descinderile lui Emil Boc la postul B1 TV (pe cale de a se numi Boc 1 TV) şi pe la OTV (foarte aproape de BOTV!) fac parte din familia scenelor de mers la cosit şi de ascuţit coasa cu dexterităţi de pianist. Şi cojitul trunchiului de brad tot din acea gamă comportamentală face parte. Adică […]

Două evenimente din ultimele zile confirmă ceea ce, de un timp, evidenţiază presa internaţională: preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi-a pierdut substanţial din bagajul cu care acum trei ani descindea la Élysée.Duminică, barometrul lunar realizat de IFOP pentru „Journal du Dimanche” arăta că el se bucură de susţinerea a doar 30% din concetăţeni, în timp ce […]

Omul de afaceri Peter Imre a fost numit, joi, director general al Adevărul Holding, iar Andrei Ştefan – director general adjunct, în timp ce Dinu Patriciu va ocupa funcţia de preşedinte al trustului. Imre îl înlocuieşte pe Răzvan Corneţeanu care şi-a dat demisia. Prin demisie au plecat şi câţiva dintre responsabilii editoriali ai ziarului Adevărul. […]

Profitând de Săptămâna Desenului, Casa de licitaţii Christie’s a organizat o expoziţie, în avanpremieră, cu 12 dintre cele mai importante lucrări provenind din celebra colecţie Veil-Picard, ce vor fi scoase la licitaţie în luna iunie.Din colecţia acestei familii de bancheri, care a donat Luvrului “Renaud în Grădinile Armidei” de Fragonard şi “Madame Adélaide” de Jean-Antoine […]

Sărbătoare fără dată fixă, Paştele este centrul unei serii de datini care, în trecut (şi uneori astăzi, în mediul rural), dura 50 de zile, de la Lăsatul Secului la Înălţare. Sărbătoarea ce marchează Învierea Domnului, precedată de Săptămâna Patimilor şi urmată de Săptămâna Luminată, şi-a luat numele de la cuvântul evreiesc Pesah, care înseamnă trecere. […]

O bandă de hoţi a provocat haos pe calea ferată britanică, după ce au furat 100 de metri de cablu de cupru folosit la sistemul de semnalizare, scrie “Lancashire Telegraph” în pagina electronică. Sute de pasageri au avut de suferit, după ce 17 trenuri au fost anulate şi alte 12 au avut întârzieri.Siguranţa traficului nu […]

Emoţiile au dispărut, vom avea şi în acest an Festivalul Artmania, care se va consuma la sfârşitul verii, între 13-15 august. Prima trupă confirmată la acest eveniment este Kamelot, care va concerta vineri, 13, zi cu noroc, în Piaţa Mare din Sibiu.Formată în 1991, Kamelot, departe de a fi o trupă regală, după cum se […]

Festivalul Internaţional Studenţesc de Jazz va avea loc în perioada 26-30 aprilie 2010 la Târgu-Mureş.Programul evenimentului include un concurs de interpretare, în care doritorii se pot înscrie până pe 10 aprilie, dar şi workshopuri şi recitaluri. Printre artiştii care cântă la festival se numără Chris Dahlgren (USA), Mircea Tiberian şi Luiza Zan. Abonamentele se vor […]

Ministerul de Externe din Singapore este indignat de comentariile făcute de fostul însărcinat cu afaceri Silviu Ionescu, care aduc atingere integrităţii sistemului judiciar din Singapore, şi se arată “nedumerit” de afirmaţiile ambasadorului Aurelian Neagu, care a declarat presei că România nu a primit încă probele din dosarul lui Ionescu.Ministerul de Externe din Singapore l-a convocat […]

Trafic infernal în Capitală. Tramvaiele, autobuzele şi troleibuzele nu au pornit încă şi nu sunt veşti că ar porni prea curând. În aceste condiţii, fiecare se descurcă cum poate.    Aproximativ 2.000 de şoferi bucureşteni de troleibuze, autobuze şi tramvaie au refuzat, în această dimineaţă, să iasă cu maşinile pe traseu. Între timp, aceştia i-au […]

Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş, l-a dat în judecată pe fostul preşedinte al României Ion Iliescu, cerându-i daune de un milion de ruble ruseşti pentru „declaraţii insultătoare cu conţinut calomnios” şi condamnarea la „dezdăunare”."Acest comunicat nu este o glumă de 1 aprilie, cum ar prefera pârâtul Iliescu Ilici Ion", se arată în comunicatul […]

Iris şi Viţa de Vie vor concerta în parcarea B a complexului Romexpo, pe 23 aprilie 2010, în cadrul evenimentului RockDay.Biletele rezervate şi achiziţionate până la 22 aprilie de pe site-ul rezervbilet.ro au preţul de 45 de lei, iar în ziua concertului, de 60 de lei.

Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a fost informat încă de luni de liderul Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Mihai Ionescu, despre nemulţumirile existente în rândul lucrătorilor RATB şi că există posibilitatea să izbucnească un conflict spontan."Am fost informat, încă de luni, de liderul sindical Mihai Ionescu, că sunt nemulţumiri la RATB şi e posibil să […]

Serviciile secrete ruse au reuşit să identifice pe una dintre cele două teroriste sinucigaşe care au comis atentatele din metroul moscovit, soldate cu 39 de morţi şi 56 de răniţi. “Am reuşit să identificăm pe una dintre femeile-kamikaze care au provocat explozia din staţia Park Kulturii. Ea provine din Daghestan”, a declarat o sursă citată […]