Președintele FRF are intenții serioase de a veni concret în sprijinul dezvoltării și afirmării tinerelor talente autohtone, din rândul cărora
Toate știrile
Beneficiarii proiectului au fost 1.300 persoane (680 copii şi 620 adulţi) provenind din familii aflate în situaţii de vulnerabilitate
Telefonul prințului Harry a fost spart, iar unele informații găsite acolo au fost folosite de un editor britanic de tabloide
Imaginile, făcute publice de autorităţi, arată un bărbat care intră într-o mică sală în care se află deja câteva persoane, aşezate
Este ultima competiție la care iau parte doar șapte echipe, pentru că turneul se va modifica radical din 2025, când va căpăta forma unei Cupe Mondiale.
Ultimul focar de gripă aviară înregistrat în judeţul Tulcea a fost în anul 2020,
Orice persoană care dorește să facă public un mesaj în cadrul matinalului SENS TV trebuie doar să solicite. Sens-Mobilul va fi la dispoziția sa.
În reţeaua spitalicească publică nu s-a construit nicio unitate sanitară cu paturi nouă, în perioada 2014-2021, se spune în document.
În condițiile în care România duce lipsă de 350.000 de muncitori doar jumătate din contingentul de 100.000 de străini a primit viză.
De asemenea, s-a mai dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor sume de bani, ridicate de la Buzatu cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare.
Israelul este sub presiune globală crescândă pentru a reduce numărul victimelor civile într-o ofensivă ce a ucis
Marea surpriză este că Manchester City se află abia pe locul 4, deși multă lume se aștepta ca echipa lui Pep Guardiola să defileze și în acest sezon
Cancelarul german Olaf Scholz l-a invitat pe premierul ungar Viktor Orban să părăsească sala în care liderii UE votau
Magistrala 6 are ca obiectiv principal deservirea Aeroportului Internaţional Otopeni, făcând legătura între acesta şi Gara de Nord
Premierul României, Marcel Ciolacu, are un certificat de revoluționar încă din 1992, pe când era mic afacerist la Buzău și student.
Emmanuelle Debever, una dintre primele actrițe care l-au acuzat pe Gérard Depardieu de agresiune sexuală, a murit la Paris
Potrivit lui Grindeanu, asocierea de constructori austrieci și germani s-a mobilizat bine: deschiderea circulației pe acest sector (…)
Este al șaselea seism care are loc într-o săptămână după cele produse pe 09, 10 și 11 decembrie în zona Gorj (trei într-o zi) și Vrancea (două).
Un total, de 515 persoane au fost trimise la spitale pentru examinare, fiind raportate 102 cazuri de fracturi
Premiat cu Emmy, cunoscut pentru două roluri de poliţişti în seriale de televiziune – unul dramatic, celălalt comic (…)
AGA „OPCOM” , operatorul bursei de energie din România, a hotărât constituirea și înregistrarea unei societăți în Republica Moldova
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a atras atenţia, vineri, asupra faptului că proiectul de buget pentru anul 2024 prevede (…)
În 2023, Messi „s-a făcut“ că joacă la PSG, apoi a plecat în SUA, semnând cu clubul patronat de David Beckham unde nu a realizat nimic.
în primul pas, aerian şi naval şi de asemenea să finalizăm cât mai mult din infrastructură. Până anul viitor…
Ieșirea din recesiune, Andografia zilei, In memoriam Octavian Andronic, Ieșirea din recesiune, Andografia zilei, In memoriam Octavian Andronic
Este anchetă la un azil din Dâmbovița după ce o octogenară cazată acolo a murit de frig. Ce au descoperit medicii? E uluitor