Cancerul pulmonar l-a răpus pe marele actor

Actorul Andre Braugher, premiat cu Emmy, cunoscut pentru două roluri de poliţişti în seriale de televiziune – unul dramatic, celălalt comic – a fost diagnosticat cu cancer pulmonar cu câteva luni înainte de moartea sa, survenită săptămâna aceasta, la vârsta de 61 de ani, a anunţat joi agentul de presă al artistului american, potrivit Reuters.

Andre Braugher, care a debutat în 1989 în pelicula ”Glory”, o dramă despre Războiul Civil din Statele Unite, în rolul caporalului unui regiment de infanterie alcătuit din soldaţi de culoare din Armata Unionistă, a murit luni în urma unei boli de scurtă durată, aşa cum a descris-o iniţial agentul de presă al actorului, Jennifer Allen.

Ea a dezvăluit joi că actorul a murit de cancer la plămâni la doar câteva luni după ce a fost diagnosticat cu aceasta afecţiune.

Andre Braugher a jucat alături de Andy Samberg în satira poliţistă ”Brooklyn Nine-Nine”, timp de opt sezoane, din 2013 până în 2021, interpretându-l pe comandantul Ray Holt, rol pentru care a primit patru nominalizări la Emmy şi două premii Critics Choice la categoria ”cel mai bun actor în rol secundar într-un serial TV de comedie”.

Interpretând rolul unui comandant serios, cunoscut pentru replicile sale scurte şi acide, Andre Braugher, care era deseori ”personajul serios” din întregul ansamblu comic, a declarat într-un interviu: ”mă simt ca şi cum toţi aceşti comici incredibili ar fi zmeele, iar eu, sfoara”.

A obţinut consacrarea ca actor dramatic odată cu personajul Frank Pembleton, un poliţist din Baltimore, în serialul ”Homicide: Life on the Street” (1992-1998), pentru care a primit prima sa nominalizare la Emmy, în 1998, în categoria ”rol principal într-un serial TV dramatic”.

Andre Braugher a mai fost premiat cu Emmy pentru ”cel mai bun actor în rol principal” în 2006 graţie personajului Nick Atwater din pelicula ”Thief”.

Artistul american juca şi teatru şi participa adeseori la Festivalul Shakespeare din New York, fiind recompensat cu off-Broadway Obie Award în 1997 pentru rolul titular din ”Henric al V-lea”. A mai jucat în ”Measure for Measure”, ”Twelfth Night” şi ”As You Like It”.

Ultimul rol al lui Andre Braugher a fost cel al editorului Dean Baquet, de la The New York Times, în pelicula ”She Said”, o dramatizare a anchetei premiate cu Pulitzer despre abuzurile sexuale şi hărţuirile comise de personalităţi din lumea divertismentului şi mass-media.

Andre Braugher s-a născut şi a copilărit în Chicago, şi-a luat licenţa la Universitatea Stanford şi a absolvit un masterat la Juilliard, potrivit biografiei sale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.