„Sunt atât de mândră şi fericită încât nu pot să descriu. Mi-am făcut comunitatea mândră şi am arătat că se poate”, a transmis Kollé
Toate știrile
A mai fost ţinta unor obiecte aruncate pe scenă. Luna trecută, el a fost lovit în faţă de un buchet de flori, în timpul unui concert susţinut la Cardiff.
Aurul şi obligaţiunile de pe pieţele emergente sunt văzute ca pariuri bune în acest context, însă (…)
Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 470,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare şi certificatul de autenticitate.
Angajaţii Caselor de asigurări de sănătate întrerup lucrul timp de două ore luni, în semn de protest.
Zonele pentru înot vor fi delimitate cu balize şi accesibile prin intermediul unui dig. Vor fi instalate vestiare şi duşuri, a anunţat primăria.
Aceste arme extrem de controversate pot dispersa până la câteva sute de încărcături explozive mici şi sunt acuzate că provoacă multe victime civile colaterale….
Un astfel de mesaj a rulat pe ecranul TV! Se naște întrebarea: Câtă minte și cultură sunt necesare ca să ajungi jurnalist?
Europarlamentarul Corina Creţu susține că la nivelul Comisiei europene există suspiciuni legate de motivele (…)
„La vârful sistemului corupt și inert este chiar PSD. Marcel Ciolacu să nu mai facă pe naivul, că nu ține.
Ministrul Familiei Gabriela Firea respinge unele acuzații la adresa sa în scandalul azilelor groazei, afirmând că „USR (…)
Pe Marcel Vela îl strîngea geaca de șmecher, pe Lucian Bode îl sugruma cravata. Pe Cătălin Predoiu îl copleșește morga.
Au fost prezente şi Andreea Răducan, Diana Bulimar sau Sandra Izbaşa, dar Octavian Bellu şi Mariana Bitang.
„Dragă tovarășe, vă raportez, cu sinceritate, că superiorii domniei voastre de peste balta Atlanticului vă învață numai prostii !!
Centrul de Resurse Juridice, ONG-ul care a demascat abuzurile de la azilele din Ilfov, solicită demiterea ministrului Marius Budăi
De ani de zile, comisarii bruxellezi perorează împotriva gazelor naturale și a cărbunelui și nimeni nu se îndoiește public de politica energetică sinucigașă dusă de liderii UE.
„Având în vedere încercarea guvernului PSD de a pedepsi doar câţiva acari păuni funcţionari mărunţi şi de a proteja responsabilitatea politică (…)
În clasamentul pe medalii, România a ocupat locul al treilea, devansată de Marea Britanie, 4-2-2, şi de Olanda, 4-0-0.
În urma probatoriului administrat, poliţiştii oraşului Voluntari au dispus reţinerea pentru 24 de ore faţă de bărbatul respectiv, urmând ca (…)
Ar putea debuta oficial pe banca Rapidului vineri 14 iulie, chiar împotriva fostei sale echipei, Sepsi OSK, în prima etapă a noului sezon din Superliga României
Declarații făcute de premierul Ciolacu în scandalul azilelor.
Scandalul Azilele groazei nu i-a lăsat indiferenți pe cetățeni. Cine-i vinovat? Cine să răspundă?
Afirmaţia a fost făcută în contextul anchetei privind tratamentele inumane aplicate unor persoane vârstnice şi cu dizabilităţi în mai multe azile
Tragedia a avut loc în jurul orei locale 4:15 a.m. (11.15 ora României), a precizat Administraţia Federală a Aviaţiei într-un comunicat
Este interesant de observat că Teatrul Național din Londra continuă seria de spectacole cu piese noi scrise de autori britanici.
Dan Voiculescu, care a absolvit Facultatea de Teologie, a depus jurământul însoțit de alai TV.